Leapşa prin culoarele timpului - The Time Traveler's Wife

La sfârşitul lunii februarie 2009 am avut toţi prilejul să vedem lungul sirop cinematografic (impresionant, ce-i drept, din punct de vedere vizual) care îl plimba pe Benjamin Button, nou-născutul în vârstă de optzeci de ani, spre capătul vieţii lui, la care bebeluşul fără amintiri se afla în pragul morţii de bătrâneţe. S-a vorbit atunci despre numeroasele nominalizări la Oscar ale filmului The Curious Case of Benjamin Button (materializate în puţine statuete, însă), s-au făcut speculaţii despre chimia dintre protagonişti (deloc atât de reuşită cum s-a trâmbiţat în materialele de promovare a filmului), dar s-a vorbit şi despre un proiect în lucru pe atunci, care ar fi depăşit calitativ filmul lui David Fincher. Era vorba tocmai despre acest proaspăt intrat pe ecranele noastre The Time Traveler's Wife, cu Rachel McAdams şi Eric Bana. Paralela între cele două filme este evidentă. Henry DeTamble, personajul principal, este, şi el, bolnav de o cronoafecţiune, aşa că îi este sortit să umble de colo-colo prin timp, neştiind niciodată când va urma momentul dematerializării şi care va fi locul revenirii sale. Din păcate, pe parcursul celor aproape două ore ale sale, filmul nu ne lămureşte ce ar fi putut declanşa asemenea afecţiune, în ce locuri ajunge personajul atunci când nu se află în faţa ochilor spectatorului (adică în timpul şi spaţiul naraţiunii principale), cât ştie şi cât nu despre destinul său, de ce revine mereu gol, fiind nevoit, din acest motiv, să şterpelească haine de pe unde se nimereşte etc.

În locul acestor minime clarificări, filmul regizorului Robert Schwentke (Flightplan), care ecranizează best-seller-ul omonim al lui Audrey Niffenegger, se mulţumeşte să apese exclusiv pedala romantică a poveştii. El ilustrează conştiincios idila absolut neconvenţională dintre acest rătăcitor Henry şi iubirea vieţii lui, Clare Abshire, pe care o cunoaşte în copilăria ei, apoi o cucereşte între două dispariţii, o ia de nevastă în cursul altor patru apariţii şi o supune unui du-te vino continuu care i-ar slăbi nervii chiar celei mai răbdătoare femei din lume. Iar ansamblul scârţâie zdravăn până şi la acest capitol liric. Există multe filme a căror reuşită presupune, din start, acceptarea de către spectatori a unei convenţii insolite (în Somewhere in Time, protagonistul, Richard Collier, se întorcea în timp 79 de ani pentru o întâlni pe actriţa Elise McKenna, în The Lake House îndrăgostiţii interpretaţi de Sandra Bullock şi Keanu Reeves trăiau în culoare temporale diferite şi comunicau doar prin căsuţa poştală, în Kate and Leopold o americancă din secolul XXI era cucerită de un aristocrat din 1876, iar în Meet Joe Black îngerul morţii se îndrăgostea de o muritoare, luând trupul tânărului pe care aceasta tocmai îl cunoscuse). Însă aceste filme cu o evidentă componentă fantastică funcţionau în virtutea unei logici interne care îşi urma cursul în pofida premisei extravagante. The Time Traveler's Wife este, însă, atât de neglijent însăilat - sau atât de stângaci justificat către public -, încât orice încercare de-a găsi vreun sens în el e sortită hazardului (criticii americani care nu s-au extaziat în faţa romantismului său suculent au spus ori că strădania de-a explica logic acest film se poate solda cu o hemoragie cerebrală, ori că filmul e tâmpit pur şi simplu).

Cu ceva mai multă grijă pentru coerenţă şi o poveste mai puţin complicată, dar mai bine articulată, filmul putea fi o poveste de dragoste digerabilă. Mai ales că regizorul a aruncat în joc doi actori excelenţi, a căror interacţiune nu prea există însă, din păcate pentru film. Eric Bana, fără cusur în mai toate rolurile de până acum (Munich, Troy, Lucky You, Funny People), pare să nu-şi găsească locul nu doar la propriu, date fiind coordonatele rolului, ci în primul rând din cauza ridicolului implicit al acestuia. Cât despre Rachel McAdams, una dintre cele mai frumoase, speciale şi charismatice actriţe tinere de azi (ne-a cucerit în Wedding Crashers, dar mai ales în The Notebook şi o vom vedea curând în mult anticipatul Sherlock Holmes), deşi face tot ce poate pentru a salva un rol cârpit din stări contradictorii, replici neverosimile şi aşteptări dezarmate, nu are cum să salveze prea mult din acest dezastru lirico-temporal fără nici un substrat mai de doamne-ajută. Singura morală care s-ar putea desprinde din această căznită încercare cinematografică (a cărei aproape singură calitate este coloana sonoră tulburător de frumoasă) este, probabil, aceea că muritorii nu trebuie să-şi cunoască sfârşitul şi poate nici măcar viitorul, măcar pe cel sentimental. Aşa cum apare în acest film, cel puţin, asemenea însuşire nu poate fi decât o catastrofă la casa omului, în toate felurile şi cu toate relele care decurg de aici. Cam puţin însă pentru aproape două ore de lirism aiuritor, nu credeţi?


The Time Traveler's Wife Producţie SUA, 2009
Regia: Robert Schwentke
Cu: Eric Bana, Rachel McAdams, Brooklyn Proulx, Philip Craig, Tatum McCann, Hailey McCann, Stephen Tobolowsky