Pe drumul spre Iaşi, am parcurs vreo sută de kilometri cu spaima că vom rămîne fără benzină. Nu îndrăzniserăm să oprim la o dugheană prevăzută cu pompe pe care scria Nelu Gălbenuş (posibil un întreprinzător local), căci ne încăpăţînam să credem că vom găsi în scurt timp benzină "de firmă". Însă drumul era pustiu, sate cu un aspect sărăcăcios se perindau unele după altele şi nici un Petrom sau OMV nu se arăta la orizont. Becul roşu se aprinsese, în plus mai nimeriserăm şi într-o zonă cu ceaţă unde nu zăream mai nimic la 50 de metri în faţă.
Însă cerul s-a limpezit dintr-odată şi o Moldovă plată şi cenuşie, la final de noiembrie, ni s-a dezvăluit drept ţara de dincolo de negură. Nici o şosea din România nu mi-a mai dat senzaţia de libertate de tipul road movie ca aceea care duce la Iaşi. Ne îndreptam spre un festival de film documentar de mediu şi în timp ce, cu un sentiment de uşurare, reuşeam în sfîrşit să facem plinul într-un loc decent, habar n-aveam că în următoarele zile îmi voi pune la modul serios problema epuizării resurselor mondiale de petrol.
O perspectivă asupra umanităţii
A treia ediţie a Festivalului DOC EST care s-a desfăşurat între 26 şi 28 noiembrie 2009 la Iaşi a fost "o premieră în România în domeniul filmului documentar de mediu", după cum au declarat organizatorii - Centrul Cultural Francez şi Centrul Cultural German din Iaşi, Asociaţia Mai Bine şi Asociaţia Teris. Desigur, în lume există numeroase festivaluri de film tematice (o să vă miraţi cît de multe sînt numai cele Gay & Lesbian), iar aşa-numitele environmental film festivals sînt printre cele mai frecventate, însă pentru România este o iniţiativă curajoasă, căci la noi se crede oricum că filmul documentar se adresează unui public "de nişă", aşa că filmul documentar de mediu ar fi un fel de nişă a nişei. Totuşi, în cele trei zile de proiecţii şi dezbateri de la Casa de cultură a studenţilor, sala a fost mai mereu aproape plină, cu o medie de vîrstă a spectatorilor sub 30 de ani - presupun că majoritatea erau studenţi, posibil chiar la facultăţi de profil, fiindcă s-au arătat sincer interesaţi de filme şi nu au ezitat să pună întrebări, unele chiar personale, de tipul "cum aş putea să-mi fac o fermă ecologică?". Pe lîngă "intrarea liberă", au atras subiectele filmelor, prea puţin discutate la noi în cadrul unor dezbateri publice: încălzirea globală (ca o ameninţare permanentă, luată prea în serios de mulţi, de alţii prea puţin), epuizarea resurselor, inclusiv a celor de apă, şi căutarea de surse de energie alternativă, cultivarea organismelor modificate genetic (o problemă despre care veţi crede că nu ne priveşte în mod direct, însă la Iaşi am aflat că timp de cîţiva ani şi în România a fost cultivată soia modificată genetic şi au mai fost şi nişte experimente legate de porumb, dar se pare că acesta s-a cam uscat).
Fără a fi ecologist şi fără a-ţi păsa cu adevărat de ce se va întîmpla peste 100 de ani cu lumea în care trăieşti, filmele prezentate la Iaşi, fie ele militante sau cu o doză de activism care le poate da o tentă neverosimilă, fie pur informative sau obiective, nuanţate, realizate "la bunul-simţ", atingînd şi alte probleme sociale sau legate de drepturile omului îţi oferă împreună un tablou destul de complet (şi de complex) asupra unei planete exploatate nechibzuit, "stoarsă" de resurse (în fond, trebuie plătit un preţ pentru uriaşul salt tehnologic din ultimul secol), fără strategii pe termen lung şi fără alternative. Îţi mai oferă, în acelaşi timp, şi o perspectivă nouă şi detaşată asupra unei umanităţi destul de meschine.
Au fost proiectate filme recente, cu bugete mari, dar şi cu succes la public cum ar fi Home şi The Age of Stupid, filme de autor, filme de televiziune şi studii de caz - Noul Eldorado, despre Roşia Montană sau Percy Schmeiser - David versus Monsanto, în premieră în România.
Spectatorii puteau să afle cîte ceva despre ele din broşurile tipărite pe hîrtie reciclată şi au fost aşteptaţi la proiecţii cu baterii uzate şi deşeuri de hîrtie, pentru a fi colectate.
Viziuni, predicţii şi căpşuna cu gust de peşte
"De ce nu am oprit schimbările climatice atunci cînd am avut această şansă?" - se întreabă pe un ton dramatic actorul Pete Postlethwaite, care joacă rolul ultimului supravieţiutor, într-o lume devastată a viitorului (destul de apropiat, de altfel - anul 2055!). Premisa apocaliptică din filmul lui Franny Armstrong (omenirea a dispărut, ultima fază a "crizei" fiind cea a foametei globale, "preconizată" pentru 2015, în care ar fi posibil să ne mîncăm pînă şi animalele de casă), o combinaţie de documentar, animaţie şi ficţiune, The Age of Stupid este de fapt un pretext pentru a investiga trecutul şi a prezenta poveşti şi personaje reale din prezent. Un fost angajat al companiei Shell salvează peste 100 de oameni la New Orleans, după dezastrul provocat de uraganul Katrina, într-un sat din Nigeria de unde aceeaşi companie extrage petrol în valoare de milioane de dolari, o tînără care îşi doreşte să devină doctoriţă spală peştii cu detergent înainte de a-i vinde, un om de afaceri indian îşi deschide o companie aeriană low-cost care va contribui la creşterea poluării, un copil irakian a supravieţuit războiului şi trăieşte ca refugiat în Iordania, un ghid montan francez ne arată cum gheţarii din Alpi se topesc şi o familie din Anglia vrea să-şi producă singură energia de care are nevoie, însă nu primeşte aprobare pentru a monta turbine eoliene pe motiv că strică peisajul (adevărul e că "moriştile" respective se potriveau ca nuca-n perete cu dealurile idilice din Middle England). Poveştile se leagă între ele fără prea multă subtilitate, încercînd să transmită mesaje de tipul capitalism = societate de consum = distrugerea planetei.
Mai cu "picioarele pe pămînt", mai exact pe ogorul cultivat cu rapiţă, este documentarul Percy Schmeiser - David versus Monsanto care prezintă lupta unui fermier canadian împotriva companiei Monsanto, ce produce şi deţine 90% din OMG-urile din lume. Folosind drept pretext obţinerea unor culturi superioare, mai rezistente, organismele modificate genetic au devenit, în mare parte datorită Monsanto, o "industrie" (în Canada, de pildă, nu mai există seminţe de rapiţă pure, totul e deja modificat genetic). Implicaţiile directe ar fi: habar n-avem ce mîncăm (deşi, teoretic, ar trebui să citim pe ambalaj că un aliment conţine OMG-uri), o banală căpşună ar putea să conţină o genă de peşte sau, pe viitor, chiar o genă umană, ca măcar să ştim o treabă, cea că ar fi posibil să ne mîncăm între noi (o soluţie noir la foametea globală din The Age of Stupid?). Dincolo de orice ironie, corporaţia Monsanto se poate "lăuda" cu invenţii toxice şi cancerigene cum ar fi DDT, PCB şi Agent Orange, iar dacă în ceea ce priveşte încălzirea globală mai pot exista şi alte interpretări, povestea acestui documentar îţi dă cu adevărat fiori.
Percy Schmeiser a cîştigat un Nobel Alternativ pentru demersul său şi avertizează printr-o serie de conferinţe (a fost de curînd şi în România şi s-a adresat politicienilor, cercetătorilor, dar şi fermierilor) asupra pericolului în care se află agricultorii din întreaga lume ce pot ajunge într-o situaţie similară cu a lui. Iată un fragment din discursul fermierului canadian: "Imaginează-ţi cum o furtună se abate asupra grădinii tale. Fără să ştii şi să fii de acord, seminţe şi polen străine, manipulate genetic ajung în straturile tale de legume şi în parcelele cu cereale la care ai muncit ani de zile să le adaptezi şi să le îngrijeşti. Cîteva zile mai tîrziu, agenţi ai unei corporaţii multinaţionale te vizitează neanunţat chiar acasă, îţi pretind să le dai roadele din grădină şi te dau în judecată cerîndu-ţi 20.000 de euro pentru că le-ai folosit ilegal seminţele lor manipulate genetic şi brevetate. Mai mult, judecătorul dă dreptate corporaţiei! Ce faci? Păi, te lupţi!".
Iar pericolul e mult mai aproape decît credeţi, căci Monsanto e prezentă şi în România şi îşi are "adepţii" ei (într-o ţară coruptă era şi greu să şi-i găsească!). Prezent la dezbaterea de la Iaşi, Gabriel Păun de la Agent Green ne-a asigurat însă că, în momentul de faţă, la noi nu mai există nici un hectar cultivat cu OMG-uri, iar Dragoş Costin-Dima a plecat de la Monsanto unde ocupa o funcţie de director, în momentul în care a început să-şi pună întrebări legate de "joaca de-a Dumnezeu".
În ultima seară a festivalului, am ratat Home (se poate vedea însă şi pe Internet aici), documentarul lui Yann Arthus Bertrand, filmat în peste 50 de ţări, cu un buget uriaş. Mesajul care s-ar putea rezuma la "Avem o planetă frumoasă, păcat că-i locuită!" i-a impresionat atît de tare pe francezi, încît la alegerile care au avut loc la o săptămînă de la lansarea filmului (printr-o proiecţie în aer liber pe Champ-de-Mars, cu 20.000 de spectatori, prin proiecţii cu acces gratuit în mai multe cinematografe, simultan cu difuzarea pe France 2 la care s-au uitat 8 milioane de oameni), i-au votat pe ecologişti care au obţinut un scor neaşteptat, lipsindu-le foarte puţin ca să ajungă al doilea partid politic din Franţa. Se poate întîmpla în ţări unde există o normalitate şi unde presupun că nu i-a acuzat nimeni pe ecologişti că au fraudat alegerile.