Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Box, The

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Alegerea ta - The Box


decembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pentru fiecare dintre noi (băieţii) există prime iubiri, în interiorul cărora sîntem puşi la încercare. Întrebări care subsumează mari dileme existenţiale, situaţii limită prin care fiinţa noastră profundă e descusută şi cîntărită fir cu fir. Îţi dai seama că ai încurcat-o în clipa în care, pe marginea unei ipotetice naşteri complicate, trebuie să spui pe cine ai salva între soţia ta (actuala iubită) şi bebeluş. Cînd personajul principal al filmului, Arthur Lewis, e pus într-o situaţie din-asta, pe bune, nu în glumă, nu prea mai e nimic de făcut. În acel moment niciun răspuns nu poate fi bun, dar trebuie să aleagă unul. Nu e niciun paradox aici, din care să se salveze printr-o şmecherie logică similară celei din povestea cu canibalii flămînzi care se pregătesc să gătească un om tocmai răpit, dar au chef şi de joacă, aşa că îi dau două opţiuni. Canibalii îl asigură că dacă va spune o propoziţie adevărată îl vor fierbe, iar dacă va spune o propoziţie falsă îl vor frige. În propoziţia spusă, personajul paradoxului afirmă că va fi fript de către canibali, acesta fiind răspunsul în urma căruia omul rămîne în viaţă. Pentru Arthur e un capăt de drum. Noi, însă, faţă în faţă cu cerinţa iubitei, putem spera că odată ce vom ajunge mai mari nu vom mai fi testaţi astfel.

În peisajul gîndit de Sartre în Existenţialismul este un umanism, în orice împrejurare poţi avea trei variante de demers: să alegi să faci ceva, să alegi sa nu faci ceva, sau să alegi să nu alegi niciuna dintre opţiunile anterioare. Bineînţeles, a treia variantă nu rezolvă nimic în realitate, e doar o formă de protest atunci cînd te trezeşti faţă în faţă cu o situaţie absurdă, în care niciuna dintre opţiuni nu are un rezultat uman convenabil. Adică un rezultat în care tu realizezi că întreaga umanitate - nu doar tu însuţi - a fost angajată în sens pozitiv, urmărind un bine. Libertatea de a alege este totală, dar asta implică responsabilitate totală, pentru că omul nu este nimic înainte de a se naşte, ci este ceea ce el alege să fie, se defineşte prin alegerile sale.

Cazul discutat de Richard Kelly (autorul superbului Donnie Darko) în ultimul său film, The Box, împleteşte idei filosofice moderne (universul monadic al lui Leibniz, în care fiecare mişcare dintr-un colţ de univers are un ecou într-un alt colţ de univers) cu altele contemporane (existenţialismul lui Sartre), pe baza unor întîmplări în care e pusă sub semnul întrebării însuşirea care îl aşează pe om în vîrful ierarhiei existenţiale de pe Terra - moralitatea, implicit conştiinţa. Fiecare faptă are un ecou undeva în lume, spune Kelly în adaptarea cinematografică liberă a schiţei SF Button Button scrisă de Richard Matheson, motorul acestei mişcări de tip cauză-efect este alegerea fiecăruia şi alegere înseamnă responsabilitate nu numai faţă de propria persoană. Fiecare persoană în parte, odată ce a făcut o primă mişcare iar mişcarea produce un rău, e prinsă într-un joc în care trebuie necontenit să aleagă încă ceva şi încă ceva, locurile în care ajunge şi deciziile pe care trebuie să le ia arătînd treptat că, în fapt, nu poate exista happy-end cîtă vreme niciun om nu îşi ridică ochii spre semenii săi. Odată pornit mecanismul răului, dacă acceptăm că există un ecou compensator al fiecărei fapte, e normal ca valul stîrnit de tine să se întoarcă la un moment dat asupra ta şi să te înghită.

Ne trezim aproape zilnic în poziţii care implică o alegere. De multe ori luăm una fără să avem în vedere toate implicaţiile morale ale faptelor noastre, pentru că ni se pare că totul e simplu. Că decizia ne priveşte pe noi, că în joc sînt numai dorinţele şi aşteptările noastre, binele nostru. Despre graba cu care luăm anumite decizii, fără a rumega destul situaţia, despre uşurinţa cu care acţionăm uneori, chiar dacă ştim că cineva ar putea suferi de pe urma întreprinderii noastre, despre superficialitatea cu care răspundem în situaţii însemnate, despre aceste aspecte vorbeşte Richard Kelly în The Box.

Norma şi Arthur Lewis (jucaţi de Cameron Diaz şi James Marsden) sînt o familie de condiţie bună. Ea este profesoară, el este cercetător la NASA. Stabilitatea financiară le e ameninţată de faptul că Normei îi va fi întrerupt contractul de muncă la şcoala particulară unde predă, iar Arthur nu ajunge să fie promovat, nu intră în programul de pregătire al viitorilor astronauţi. Tocmai în aceste clipe, cei doi primesc de la un domn misterios, Arlington Steward (interpretat de Frank Langella) o cutie prevăzută cu un buton. Steward le oferă un milion de dolari dacă apasă butonul cutiei şi le spune că dacă vor apăsa, va muri cineva pe care nu-l cunosc, o persoană de care nu au auzit niciodată. Alegerea lor devine cu atît mai problematică, avînd în vedere că, totuşi, pentru o familie de condiţia lor banii nu erau extrem de necesari. Spre deosebire de transpunerea povestirii pe micul ecran în seria The Twilight Zone, unde familia vizată de Arlington trăia în condiţii precare, astfel că alegerea lor poate fi motivată atît de lipsa banilor cît şi de starea de tensiune existentă între soţi, pentru familia lui Kelly lucrurile sînt destul de roz, în ciuda micilor neîmpliniri momentane. Abia în ecranizarea lui Kelly opţiunea familiei Lewis primeşte însemnătate morală veritabilă (constrîngerile exterioare sînt minime în clipa în care aleg), ceea ce contribuie la rezistenţa lui The Box ca fabulă.

Filmul porneşte ca un thriller misterios, treptat îşi dezvăluie natura science fiction şi creşte ca dramă. The Box e unul dintre acele filme - ca şi Zodiac - în care stai în tensiune datorită unei idei care e prezentă pe ecran dincolo de faptele pe care le fac personajele clipă de clipă. Pentru că reuşeşte să edifice starea asta, filmul merită văzut. Cu atît mai mult cu cît starea e construită în imagini inspirate. Precum cea în care Norma, întinsă în pat, acasă, îşi priveşte soţul captiv într-o prismă lichidă suspendată deasupra patului. Cînd Arthur e eliberat, apa năvăleşte prin casă în valuri, precum sîngele care înghite scările şi camerele în The Shining al lui Stanley Kubrick. Către final, cînd viziunea SF a lui Kelly e prezentă deplin pe ecran, planul pus la cale de autor pentru susţinerea unei istorii morale îmi părea mult prea mare, copleşitor. Un plan intergalactic în care un fel de dumnezei vin aci from outer space pentru a trezi spiritul uman din letargie şi indiferenţă te face să te simţi extrem de mic. Totuşi, filmul evidenţiază neîncetat faptul că poziţia asta mică e cea pe care noi o construim prin alegerile noastre şi, pînă la urmă, fabula instruieşte prin exagerări.




 Toate articolele despre Box, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 A face filme după reţetă - The Box, Andrei Dobrescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer