Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Box, The

A face filme după reţetă - The Box


Film Menu, martie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cel de-al treilea lungmetraj al lui Richard Kelly îşi ia o misiune apostolică. Vrea să ne arate partea întunecată a umanităţii, pentru că, vezi Doamne, noi suntem, de fapt, în esenţă, răi. Noi ne-am ucide aproapele pentru un milion de dolari cu condiţia să nu-l cunoaştem. Regizorul caută un subiect acolo unde el nu există. Nu este nimic incredibil în faptul că cineva ar omorî pentru o valiză plină cu bani, mai degrabă proba morală este la polul opus, la  întrebarea pentru cât de puţin ar deveni cineva un criminal.
 
Plecând totuşi de aici şi de la o nuvelă a lui Richard Matheson Button, Button, Kelly începe un discurs întortocheat care nu ajunge nicăieri şi nu demonstrează nimic. E încă o dovadă că încercările lui de a duce la capăt un proiect de film science-fiction nu au nicio şansă să se îndeplinească. Pur şi simplu nu este un regizor de filme de gen.
 
Povestea începe într-o dimineaţă rece de toamnă, când soţii Lewis primesc un pachet ciudat în faţa uşii. O cutie aparent inofensivă, cu un buton roşu apărat de un dom de sticlă. În urma ei îşi face apariţia un personaj cu jumătate de faţă, Arlington Steward (Frank Langella) care le oferă un pact mefistofelic: dacă apasă butonul, un necunoscut va muri şi ei vor primi un milion de dolari. Dilema morală durează câteva minute. Profesoara Norma Lewis (Cameron Diaz) şi inginerul proiectant la NASA, Arthur Lewis (James Mardsen) se hotăresc ca au nevoie de bani şi apasă butonul.
 
Până aici nimic deosebit. Thriller-ul se transformă însă într-un film sf în care sunt implicate agenţiile guvernamentale şi fiinţele extraterestre. Şi totul o ia razna timp de 115 minute. Cuplul principal joacă mediocru. James Mardsen pare un şmecheraş ajuns din greşeală în proiectarea de echipamente spaţiale, iar Cameron Diaz vorbeşte cu un accent sudist atât de forţat încât devine enervantă.
 

Informaţiile sunt aruncate spectatorului superficial, fără să se insiste pe ele, în încercarea de a da o oarecare explicaţie poveştii. Personajele apar şi apoi sunt uitate. Copilul celor doi, de exemplu, intervine doar ca sa fie victimă la final şi să aibă soţii de cine să se ascundă in căutările lor. Agenţiile guvernamentale sunt un fel de glumă cu ochelari cu ramă subţire şi trei-patru mascaţi. Despre conspiraţia extraterestră e mai bine să nu spun nimic. Coloana sonoră e fadă, doar o ilustraţie sonoră în momentele când sunt petreceri sau repetiţii pentru nuntă.

Printre puţinele lucruri interesante e de amintit felul cum a fost interpretată atmosfera anilor '70, cu pelicula tratată în nuanţe de maro şi o scenografie care exagerează elementelor deceniului. E frumos, dar nu e suficient. Din când în când, unele secvenţe amintesc de Donnie Darko (2001), filmul său cult. În timpul unei ore de curs, provocată de un student, Cameron Diaz arată întregii clase infirmitatea de care suferă, dupa o prelegere referitoare la filosofia sartriană.

Sursele lui literare sunt interesante, dar nu poţi arăta o bizarerie doar pentru că te sprijini pe citate filosofice şi nu poţi să arunci secvenţe lipsite de logică, doar pentru că ai enunţat înainte motto-ul lui Arthur C. Clarke: "orice tehnologie suficient de avansată nu mai poate fi deosebită de magie". Nu este vorba de a gândi în afara cutiei, out-of-the-box, ci de a gândi în afara containerului, pentru ca aşa pare filmul lui Kelly, un container în care au fost aruncate idei grămadă, unele originale, altele de împrumut, altele pur şi simplu pretenţioase şi proaste.

Nu cred că Donnie Darko a fost un simplu accident, la fel cum nu cred că există reţete pentru filmele care devin apoi imposibil de clasificat. Dar, din păcate, tocmai asta încearcă Richard Kelly să facă din 2001 încoace, să conceapă o reţetă de filme inclasificabile. Blenderul lui de genuri cinematografice pare însă să nu mai funcţioneze. Southland Tales (2006), care se voia inovator şi inspirat de scrierile lui Philip K. Dick, a fost un eşec îngrozitor, obţinând cea mai mică notă luată vreodată de un film intrat in selecţia pentru festivalul de la Cannes. Un film fără cap şi coadă povestit prin voice-over şi secvenţe de internet. Kelly a mai încercat o dată şi a apărut The Box, un film care nu este cu nimic deosebit tocmai pentru că încearcă din răsputeri să fie.




 Toate articolele despre Box, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Dobrescu


Alte articole

 Alegerea ta - The Box, Lucian Maier


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer