Bucharest Masters of Jazz, spectacolul de operă Evgheni Oneghin sau musicalul Romeo şi Julieta au fost câteva dintre reuşitele anului 2009. În 2009, am putut observa tendinţe tot mai clare la managerii din domeniul muzical către sincronizarea cu lumea muzicală europeană. Dacă în muzica clasică Festivalul George Enescu a fost o reuşită, în jazz ne putem referi la a doua ediţie Bucharest Masters of Jazz Festival ca reprezentând momentul de vârf al anului, calitatea invitaţilor bucurând toate categoriile de public.
Cele trei zile ale festivalului organizat de Media Services Events au fost găzduite de Sala Palatului (foarte potrivită pentru acest gen de concerte) şi au cuprins cinci recitaluri adunând la Bucureşti nume importante ale jazz-ului mondial: Richard Bona şi Eliane Elias, Power of Three - Chick Corea, Lenny White, Stanley Clarke, Mike Stern Band şi Branford Marsalis Quartet şi Jan Garbarek Group, colecţie de vedete ale genului care au generat o adevărată revărsare de fantezie armonică şi de explozii ritmice.
Se pare că media numărului de bilete vândute pentru fiecare concert a reprezentat aproape două treimi din capacitatea sălii, ceea ce se apropie de performanţele Festivalului Enescu. Important este însă că fiecare artist a reuşit să comunice cu sala în sens emoţional. Diversitatea este cuvântul cel mai sugestiv pentru Bucharest Masters of Jazz Festival, aceasta fiind definită de evoluţia de la universul african, care a dominat demonstraţia lui Richard Bona, la zona unui elegant şi autentic latino-jazz alături de Eliane Elias, pornind de la adânci introspecţii modale dominate de virtuozitatea Power of Three - Chick Corea, Lenny White, Stanley Clarke şi ajungând la etalarea aceluiaşi pattern cultural nord-american oferit de Mike Stern Band şi Branford Marsalis Quartet.
Un altfel de sincronism
Dacă ieşim din plăcuta atmosferă a festivalurilor şi ne uităm la stagiunile instituţiilor noastre muzicale, vom descoperi mai puţine situaţii de acest tip, dar excepţii există, totuşi... O astfel de sincronizare culturală a fost premiera cu Evgheni Oneghin a Operei Naţionale din Bucureşti, lansată la 130 de ani de la premiera absolută a operei lui Ceaikovski, în acelaşi timp cu montările omonime ale Teatrului Naţional din Praga şi Operei de Stat din Viena. Povestea lui Puşkin, preluată de Ceaikovski şi pusă pentru prima dată în scenă la Moscova în 1879, i-a stimulat imaginaţia lui Ion Caramitru, care a semnat regia producţiei bucureştene, după ce a montat Evgheni Oneghin în urmă cu 14 ani, la Belfast.
Un alt exemplu în acest sens poate fi considerată premiera la Teatrul de Operetă "Ion Dacian" cu musicalul Romeo şi Julieta, creat de Gerard Presgurvic după piesa lui Shakespeare (premiera a avut loc în 2001, la Paris, atrăgând două milioane de spectatori într-un singur an, ulterior musicalul fiind montat în Canada, la Londra, Amsterdam, Budapesta, Szeged, Moscova, Viena, Seul, Taipei şi Monterrey - Mexic), care a devenit un succes autentic şi la Bucureşti.
Montarea este în bună măsură aceeaşi de la Budapesta, pentru această producţie fiind invitaţi artişti şi tehnicieni de la Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta, Romeo şi Julieta fiind, totuşi, primul musical rock pus în scenă de o instituţie de teatru muzical din România. Iar dacă mai există persoane care evită să se ducă la Operetă, temându-se să nu întâlnească spectacole prăfuite şi nefireşti, chiar dacă sunt producţii noi, le sfătuiesc să încerce să meargă la Romeo şi Julieta.