Dimineaţa morţii, film semnat de Zack Snyder, este un remake realizat după opera lui George Romero din 1979 (după unii profesionişti, “o capodoperă a genului zombie”). În definiţia personajului fantastic “zombie” intră infatigabilitatea, insistenţa, curajul, lipsa de raţiune. “Zombie sunt mase fără minte care vor să-i transforme pe toţi cei întâlniţi în cale în semeni ai lor” - spune producătorul filmului, Eric Newman, se pare mare specialist în genul horror. Asta nu împiedică filmul lui Zack să nu se ridice deasupra produselor de serie, cu un scenariu ce propune neverosimilul, dar nu-l argumentează, cu personaje dihotomice, lipsite de nuanţe, cu motivaţii absconse şi un final parcă calchiat după un mare succes de public şi de casă, dar turnat cu mijloace amatoriceşti - Blair witch project.
Transformarea universului de pe o zi pe alta într-o lume a “morţilor vii” - o altă posibilă traducere a termenului zombie - apare ca o pedeapsă apocaliptică, fără ca “iadul” ajuns pe pământ pentru trezirea conştiinţelor ultimilor supravieţuitori să propună măcar câteva argumente de ordin etic.
Micul grup uman adăpostit în spaţiul unui magazin Mall, ferecat în faţa maselor de monştri care se hrănesc cu carnea şi sângele oamenilor, descoperă cu greutate în captivitate miza speranţei. Din păcate, abundenţa violenţei gratuite, efectele speciale ce servesc doar la sublinierea cruzimii, naivitatea unor rezolvări regizorale - salvarea unui supravieţuitor cu ajutorul unui câine - provoacă, nu aşa cum şi-au dorit producătorii, ţipete şi groază, ci hohote sănătoase de râs. Şi dacă producătorii nu şi-au bătut prea mult capul cu această producţie ieftină, asta se vede şi din locaţiile canadiene din Toronto, unde a fost refăcut un magazin Mall pentru a fi apoi distrus “fără probleme”.
Dacă autorii ne-ar fi propus de la început, poate, o parodie a filmului cu zombie, poate succesul filmului ar fi fost mai mare; dar şi aşa cred că sunt destui spectatori care doresc să vadă, din când în când, câte o “apocalipsă” cinematografică de serie, cu actori bine machiaţi şi cu monştri care şi-au propus cu insistenţă să schimbe faţa lumii contemporane. Strategiile în fantasticul cinematografic se bazează, din lipsă de inspiraţie, pe reluarea unor scenarii vechi, de oarecare succes la vremea lor. Este posibil ca peste 30 de ani să mai fie făcut un asemenea film cu zombie care mănâncă oameni. Nu se vor plânge, oare, nepoţii noştri de lipsa de fantezie a cineaştilor? Mă tem că da, tot aşa cum mă plâng şi eu acum din cauza aceleiaşi “absenţe”.