Festivalul internaţional de film independent Anonimul a decis ca, la a 6-a ediţie, să renunţe la juriile specialiştilor şi să lase publicul să aleagă ce i-a plăcut... Să fie, oare, începutul unui nou "concept" de festival?
Anonimul a fost perceput - la prima ediţie - ca un festival "elitist": invitaţi pe sprânceană (Andrei Pleşu & H.-R. Patapievici), juriu prestigios (Eugenia Vodă & Moritz de Hadeln - fostul director al festivalurilor de la Berlin şi Veneţia), o lume bună plimbându-şi spleenul estival între filme şi plajă... Fiind, cumva, "la capătul lumii" (în orice caz al ţării), "departe de lumea dezlănţuită" a oraşelor, însăşi prezenţa la festival părea o diplomă de merit - nu în ultimul rând, meritul anduranţei: patru ore cu autocarul, plus încă patru (sau mai multe, după caz) cu vaporul.
Ce-i drept, ce găseai la faţa locului merita osteneala drumului: un adevărat "oraş cinematografic" dotat cu trei săli bine utilate, vile şi căsuţe cochete, o atmosferă de vacanţă, piscină şi, pe post de agrement, filme. N-am fost la prima ediţie, dar am fost de la a doua şi până la a cincea şi pot afirma, cu mâna pe inimă, că nivelul a crescut de la an la an.
Conceptul Anonimului, destul de ceţos la primele două ediţii, a-nceput să se limpezească: era vorba de a prezenta, aşa cum îndemna chiar titulatura festivalului, filme independente. Adică filme cu buget redus, îndrăzneţe şi originale, departe de "rezervorul" de pelicule pe bandă rulantă pe care-l furnizează Hollywoodul, dar şi de glamourul obligatoriu al unui mare festival precum Cannes-ul. La Anonimul s-au văzut - pentru prima oară în România - filmele unor autori precum Andrew Bujalski, Dominique Abel, Fiona Gordon & Bruno Romy (L'Iceberg, premiul publicului în 2006), Carlos Reygadas (al doilea său lungmetraj, La batalla en el cielo), după cum au fost redescoperiţi cineaşti confirmaţi, cu titluri puternice (Bruno Dumont, Flandres, sau Andrei Zviaghinţev, The Banishment). În 2008, marele premiu era atribuit aceluiaşi Carlos Reygadas pentru Stellet Licht.
Anul acesta, Anonimul a optat pentru o formulă 100% audience-friendly: "măria sa publicul" urma să-şi aleagă el însuşi favoriţii, fără posibilitatea de a compara opţiunile sale cu cele ale specialiştilor. Semn al crizei economice, au spus unii... Dar conducerea festivalului a supralicitat surprinzător: într-adevăr, ediţia 2009 a fost afectată de criză (retragerea sponsorilor, etc.), însă consideră că noul "concept" (festival competitiv fără jurii de specialişti) este unul "inovator", aşa că e foarte probabil să-l menţină şi la ediţia/ediţiile viitoare. "Criză pozitivă", aşadar!
Evident, e dreptul oricărui festival de a se poziţiona cum crede de cuviinţă pe piaţa festivalurilor. După cum cei care l-au însoţit o bucată de drum (ca membri în jurii, invitaţi sau simpli cinefili) au la fel de multă îndreptăţire să-şi pună întrebări...
Prima întrebare care merită pusă e simplă: ce a câştigat Anonimul de pe urma acestui experiment? N-aş zice "vizibilitate" căci, în ciuda parteneriatelor cu câteva publicaţii, grosul invitaţilor la ediţia a 6-a l-au constituit bloggerii. Nivelul blogărelii? Diverse poze ale blogărilor pe blogurile personale, în piscină sau având în fundal vilele, şi comentarii privind anumite "lucruri depravate" făcute în spatele ecranului sau de-a dreptul lichide făcute în respectiva piscină. Relatările din presa acreditată au fost împărţite: Alexandra Olivotto (Cotidianul) remarca, la final, că "Mediocritatea a învins la Anonimul", în timp ce corespondenta Jurnalului naţional (probabil, la prima ei ediţie) era extaziată. Cristina Modreanu, în Gândul, lăuda "coerenţa" politicii festivaliere - deşi, dacă ar fi doar un lucru de reproşat Anonimului, acesta e fix (in)coerenţa... Doar site-ul cinemart.ro (de asemenea partener) pare să fi văzut jumătatea plină, respectiv goală a paharului, postând pe site opiniile negative la adresa festivalului laolaltă cu opiniile, mai curând rezervate, ale celor doi critici (Ileana Bârsan şi Florin Barbu).
De fapt, înlocuind juriile profesioniste cu voturile unui public amestecat (şi care, fireşte, nu are în "fişa postului" responsabilitatea), festivalul Anonimul nu face decât să reinstituie ierarhia (inevitabilă într-o competiţie!) câteva etaje mai jos. Bloggeri în loc de critici, public în loc de specialişti: "conceptul" e-acelaşi, doar distribuţia (odinioară "elitistă") e alta. Dar ce nevoie mai e de selecţie? Sau de "selectori"...