"Spectacolul nostru e o poveste pentru oamenii mari care nu și-au pierdut speranța că Făt-Frumos există, că el n-a murit și nici n-o să moară.
Trăim într-o lume trivială, în care poveștile ce ne-nconjoară au eroi mitocani și grosieri, o lume care se prosternează cu precădere la "poveștile" cu blonde și râde la bancurile cu Bulă, așa că încercăm prin acest spectacol să ne întoarcem cumva la izvoare, acolo unde străbunii noștri trăiau și gândeau altcumva, iar umorul lor era în armonie cu sufletul.
Spectacolul nu e o restituire întocmai a binecunoscutului basm, e o "altfel" de poveste, tratată ludic și adusă mai aproape de zilele noastre.
Și poate că, la final, veți retrăi senzații și vise pe care nu le-ați mai avut de mult, din copilărie... (Teodor Corban)
***
Două planuri, două lumi, despărțite de un ecran... O lume așa-zis concretă, cu personaje în carne și oase și o alta, a umbrelor, a iluziilor care configurează o poveste. Pe scurt, acesta este contextul rezultat în urma dramatizării basmului Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, realizată de Teodor Corban.În această versiune scenică, nașterea lui Făt-Frumos nu mai este doar chinuitoarea intrare în lume a unui copil care nu vrea să se nască. Nașterea este un regressus ad uterum al unui bătrân îngrijitor aflat în pragul morții. Drumul către "Țara tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte" este astfel proiectat într-un mediu oniric în care sunt regândite și tradiționalul scenariu inițiatic și căutarea sensului și chiar structura țării dorite la naștere. Traseul este astfel un drum de la moarte spre moarte, realizat cu umor, dar și cu o doză de tragism bine controlat și camuflat uneori în sensul dual al replicilor.
Dat fiind că orice traseu autentic presupune o călăuză, ea nu lipsește nici din această variantă basmului, așa cum a imaginat-o Teodor Corban: călăuza este Calul, care se infiltrează în mediul poveștii în două ipostaze: pe de o parte, ca mătură însuflețită, ca obiect de care Făt-Frumos / Bătrânul îngrijitor se sprijină atât în orizontul vieții cât și în cel al intrării în moarte, pe de altă parte ca "spirit" prezent în scenă în calitate de DJ. În această dublă ipostază, calul este cel care îi trasează personajului principal drumul din preajma morții până la trecerea efectivă a pragului, cu iluzorii staționări în spații care degenerează până la epuizarea completă a dorinței de a trăi.
Mitul este o poveste fondatoare, el este o narațiune despre nașterea unei lumi. Mitul are valabilitate universală și dă seama de instituirea unui sens în lume. Ceea ce Teodor Corban realizează prin înscenarea celebrei povești este o deturnare inteligentă și subtilă a sensului mitului: în această abordare, traseul inițiatic, care ar trebui să îl conducă pe Făt-Frumos spre paradisul dorit de la naștere, este un drum către suspendarea unui sens dat. Deși pare în contradicție cu ceea ce știm despre basmul lui Petre Ispirescu, această viziune este, de fapt, în perfect acord cu mesajul originar al basmului. Prin intrarea în Valea Plângerii, Făt Frumos este cel care anulează sensul căutat, iar existența însăși a Văii Plângerii dovedește prezența unei fisuri într-un spațiu aparent perfect. Prin urmare, căutarea conține în ea anularea sensului căutării, sensul conține în el însuși propria deturnare. Acest fapt este vizibil încă de la începutul spectacolului, când reabsorbția în pântec în vederea reconfigurării drumului spre moarte nu este ritualică, ci stă sub semnul iluziei. Făt-Frumos se naște ca umbră dintr-o umbră.
O funcție importantă în spectacol o are dansul: atât în țara Gheonoaiei cât și în țara Scorpiei, Făt-Frumos, ajutat de cal, trebuie să se salveze prin dans. Gheonoaia dorește să danseze tango, Scorpia vrea pași de menuet, iar ultimul dans va fi realizat pe o muzică indiană cu accente psihedelice. Această succesiune nu este deloc întâmplătoare: ea poate sugera o diminuare a energiei lui Făt-Frumos, o pierdere a dorinței de a trăi, până la intrarea în sfera iluziei sugerată de muzica și dansul final, care preced apariția Văii Plângerii. De la erotismul tangoului, până la iluzia sugerată prin dansul final, cu trecerea prin ritmul lent al menuetului, drumul lui Făr Frumos este marcat de o scădere a forței vitale, dansurile constituind astfel indicatoare clare pe traseul către moarte.
Se impune o remarcă pentru mișcarea scenică semnată de Marius Manole (mișcare ce în mare parte poate primi numele de coregrafie): nu avem de-a face cu un tango, cu un menuet sau cu un dans de inspirație indiană în sensul concret al cuvântului. Marius Manole realizează o transpunere a acestor stiluri coregrafice în spiritul însuși al poveștii din scenă. Astfel, fiecare moment conține o narațiune transpusă în gesturi, cu toate sensurile duale conținute în prezența personajelor. Cele trei dansuri reprezintă borne importante pe traseul lui Făt Frumos, pentru că în ele este absorbită o mare parte din narațiune. Și aici meritul lui Marius Manole este acela de a concentra esența teatrală a traseului în gesturi care "vorbesc" cu claritate despre fiecare din cele trei lumi în care staționează personajul principal.
Cel mai important aspect al dramatizării și punerii în scenă realizate de Teodor Corban este regândirea țării căutate de Făt-Frumos. Ea este simbolizată printr-o prezență feminină cu un singur corp și trei capete: Tinerețe / Viață, Bătrânețe / Moarte și... Fără... Introducerea personajului Fără este un argument în plus pentru fragilitatea sensului sub care stă traseul lui Făt-Frumos. Ajungerea în țara promisă și opțiunea pentru un exponent al lipsei, pentru o entitate care sugerează negație reprezintă dovada faptului că cercul se închide, că traseul spre moarte are logica lui proprie, dincolo de care nu mai încape nicio căutare forțată a unor noi valențe ale drumului.
Dansul indian cu Fără accentuează semnificația intrării mai adânci în iluzie. La finalul dansului, îl descoperim pe Făt-Frumos obosit, dar decis să așeze toate sensurile sub umbrela lui Fără, sub semnul lipsei, al absenței. Pentru el se împlinește acum contradicția supremă a drumului, în sensul că orice demers logic este răsturnat și totul se fundamentează pe încălcarea principiului noncontradicției: "Fără înseamnă cu.... mult cu...."
Schimbarea categoriei gramaticale inițiale din titlu, transformarea prepoziției "fără" în substantiv propriu conduce și la schimbarea configurației ontologice a țării căutate: din spațiu paradisiac dorit, ea devine iluzie, vis, ultimă viziune a unui om aflat în pragul morții, umbră a paradisului prezent, probabil, cândva ca o speranță fragilă, în biografia Bătrânului îngrijitor.
O remarcă asumat subiectivă, dar care dă seama de modul în care a prins viață spectacolul de la Iași: nu pot să nu subliniez bucuria de a juca a tuturor actorilor prezenți în acest spectacol, dar și bucuria lor de a schimba roluri, ipostaze scenice și de a exista pur și simplu în acest context. Distribuția este formată din actori ai Teatrului Național din Iași: Cosmin Maxim (Făt-Frumos / Bătrânul îngrijitor), Antonella Cornici (Scorpia, Bătrânețe / Moarte), Irina Răduțu Codreanu (Gheonoaia, Tinerețe / Viață), Dumitru Năstrușnicu (Calul) și Ioana Corban (studentă a Universității de Arte "George Enescu" din Iași, secția actorie, aflată la debut, în rolul "Fără").
Scenografia, realizată în spiritul versiunii scenice gândite de Teodor Corban este creată de Rodica Arghir.
Aducerea în contemporaneitate a basmului Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte în versiunea de la Teatrul Național din Iași reprezintă o formă inedită de a lansa interogații cu privire la sensul vieții, al drumului către moarte și, în ultimă instanță, cu privire la ceea ce înseamnă sensul în sine în lumea de azi.
Spectacolul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte este integrat proiectului Thalassa of Myths, inițiat de Centre of Higher Education in Theatre Studies (Grecia) și este finanțat prin programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene. Partenerul român din cadrul proiectului este Centrul European de Educație și Cultură Artemis. Parteneri cu CEEC ARTEMIS în implementarea proiectului sunt Teatrul Național din Iași și Universitatea de Arte Iași. Partenerii principali ai proiectului sunt: Centre of Higher Education in Theatre Studies, Grecia - promotorul proiectului, Centrul European de Educație si Cultura "ARTEMIS", România, Prorodopi Foundation - Bulgaria și Teatro Inverso - Italia.