Profil. Poveste. Personaj: Jean-Yves Thibaudet

I just liiiiiike Thibaudet! Asta trebuie să fie propoziţia pe care am spus-o cel mai des în ultimele zile, în romgleza mea enervantă pentru mulţi. Când scriu aceste rânduri sunt aproape de finalul montajului celei de-a doua emisiuni cu el (25 februarie 2010). Şi da, îmi place Jean-Yves Thibaudet de mor! Nu neapărat cum se înfige în claviatura pianului în ultima parte a Concertului nr. 2 de Liszt. Nu numai cum intră în jocul complice al Ceciliei Bartoli în Canto Negro de Xavier Montsalvatge în celebrul recital al divei de la Vicenza. Nu doar cum asortează şosete roşii la Chopin şi redingote Thierry Mugler la Satie. Nu neapărat când întrupează sonor gânduri, cuvinte nerostite şi tăceri organice în filme precum Pride and Prejudice, Atonement sau Portrait of A Lady. Nu numai când toarce împletituri onirice cu vocea lui Renée Fleming în Debussy sau Rachmaninov. Nu doar cum răsuceşte frazele generoase ale ariilor Dalilei din opera lui Saint-Saens şi le reduce la esenţă, în glas alb-negru.

Îmi place Jean-Yves Thibaudet omul, nepervertit de superstar, interlocutorul care, cu francheţe şi cochetărie, m-a întrebat ce cămaşă dă cel mai bine pe sticlă (nu, nu vernil, că ai tu deja!). Pianistul care are exerciţiul a sute de interviuri de televiziune, dar mi-l acordă mie pe acesta de parcă ar fi cel mai important lucru pe care îl are de făcut. Vedeta care exersează cu seriozitate cuvinte în română şi care se lasă, încrezător, pe mâinile directorilor mei de imagine, fără să crâcnească măcar o obiecţie. Răsfăţatul DECCA / London Records care nu se îmbată cu propria lui glorie şi vanitate şi care se bucură sincer şi puţin uimit (sper!) atunci când vorbeşte despre excursurile sale pe scena de la Metropolitan sau despre colaborarea cu Dario Marianelli. Cavalerul Artelor şi Literelor care nu dă semne de nerăbdare atunci când cade lumina sau se termină bateriile de la lavalieră. Nominalizatul Grammy care nu doar se lasă descoperit, ci se oferă el însuşi publicului său, ştiind că acesta vrea mereu mai mult. Artistul care are propriul său templu, dar care iese din el oricând pentru întâlnirea cu muritorii de rând.

Îmi place de directorii mei de imagine, când "miros" un interlocutor fermecător şi îi conferă un cadru pe măsură.

Îmi place de editorul meu de imagine, cum uită să taie, furat de o idee. Îmi place şi mai mult când uită să taie, furat de muzică.

Îmi place de mine în interviul cu Jean-Yves Thibaudet. Sunt relaxat, firesc şi zâmbesc des.

TVR Cultural, Joi, 18 februarie 2010, 22:30 / reluare: Vineri, 19 februarie 2010, 10:30 şi Duminică, 21 februarie 2010, 10:30

În curând la Profil. Poveste. Personaj:
Joi, 25 februarie 2010 - Jean-Yves Thibaudet (pianist, II)
Joi, 4 martie 2010 - Aura Chirculescu (designer de bijuterii)
Joi, 11 martie 2010 - Florin Cezar Ouatu (contratenor)
Joi, 18 martie 2010 - William Christie (dirijor)
Joi, 25 martie 2010 - Mark Minkovski (dirijor)
Joi, 1 aprilie 2010 - Costum. Colecţie. Carnaval (Veneţia 2010)
Joi, 8 aprilie 2010 - Guerrino Lovato (scenograf şi creator de măşti)


[email protected].