Interviurile Festivalului Enescu: Johan Botha

Johan Botha este una dintre cele mai mari vedete ale teatrului liric şi, totuşi, nu reuşesc să mă conving de asta în timp ce filmăm interviul. Spun "în timp ce", pentru că nu există alte momente de interacţiune cu el: un minut înainte şi un minut după, politeţurile de complezenţă, cablat, decablat, mulţumesc, la revedere, in bocca al lupo, ciao! Dacă nu mă înşel, Botha este în top 15, adică acei 15 cântăreţi ai lumii care, prin decizia directorilor de la teatrele care contează, primesc oriunde acelaşi onorariu. Maxim. Alături de el, Domingo, Fleming, Netrebko, Gheorghiu, Alagna, Kaufmann, Terfel...
 
Când vorbeşte şi, mai ales, când râde, vocea în cascade baritonale (epocal felul în care spune o, brother!) dăngăne ca un clopot organic în foyer-ul Operei. Pe scenă, în notele lungi, pure, argintii ale ariei In fernem Land (Identity Card-ul compoziţiei lui Wagner, Lohengrin), glasul se curăţă de culoarea umană şi străbate stratosfera, în drum spre un Pantheon de zei nordici, viforoşi. Nu are nicio importanţă că prezenţa-i masivă aduce prea puţin cu un cavaler al Graal-ului. Nici Caballé, pe vremea când era Norma, nu impresiona prin zvelteţea unei preotese druide, dar când se aşeza în matca ariei Casta Diva, nu ai fi schimbat-o cu toate silfidele pământului. E drept, Deborah Voigt, una dintre cele mai dragi partenere ale lui Botha, a trebuit să treacă prin experienţa umilitoare a concedierii dintr-o producţie de Ariadna la Naxos pentru că nu a făcut faţă unei little black dress, apoi printr-un bypass gastric, dar şi printr-o evidentă diminuare a splendorilor vocale de altădată... Botha preferă costumele şi posturile statuare, fără mari încărcături actoriceşti, dar în care poate da absolut totul pe plan vocal şi muzical. Şi are de dat în directă proporţionalitate cu fizicul impozant. Publicul bucureştean l-a iubit în Lohengrin, spectacol coborât, parcă, vorba dirijorului Cristian Mandeal, direct de pe colina sacră a Bayreuth-ului. L-a iubit, pentru că Botha i-a oferit tot ce are mai frumos, mai bun şi mai competitiv într-un repertoriu în care nu îşi împarte gloria cu prea mulţi alţi tenori. În vocea lui, muzica supra-umană a lui Wagner a irizat trimiteri spre legendă, tablouri somptuoase, neîncadrabile în niciun standard.
 
Pentru că mi l-a tălmăcit pe Wagner cu şi înspre iubire, închid ochii şi îi las vocea să mă ducă acolo, In fernem Land.
 
TVR Cultural, miercuri 21 martie 2012, ora 17:15 / duminică 25 martie 2012, ora 16:15