Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Râs nervos

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Când te-ai enervat ultima oară? - Râs nervos


martie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Uneori, surprizele pot fi foarte plăcute. Turneul lung şi consistent al Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ la Bucureşti s-a bazat pe surpriză. Şapte zile, şase spectacole reprezintă un ţel ambiţios, dar curajul este ca bumerangul, dacă nu te ridici la înălţimea ţintei, îţi rupi gâtul. Cu alte cuvinte, dacă vrei ceva frumos, ai grijă şi să îţi poţi permite să-l ai. Un turneu "la capitală" de o asemenea amploare este o întreprindere riscantă, s-au văzut cazuri când o promovare intensă a unui teatru s-a transformat într-un deserviciu pentru instituţia respectivă din cauza ofertei spectaculare care a lăsat de dorit, ca să folosim un limbaj de lemn neutru. Cu aceste temeri m-am dus să văd producţiile nemţene şi am avut surprize foarte plăcute. Am văzut patru spectacole din şase, pe al cincilea îl ştiam (savurosul Oo! în regia lui Alexandru Dabija) şi am ratat Soldaţii, regizat de Szabó István. Teatrul Tineretului a trecut cu brio un test pe care şi l-a impus singur.


Când te-ai enervat ultima oară?

Vă amintiţi de şoferul de autobuz care a închis uşile exact când aţi ajuns în faţa lor cu respiraţia tăiată de la alergat? Sau de funcţionara de la ghişeu care refuză să deschidă geamul - oribilă procedură intimidantă - ca să vă dea o informaţie, pentru că vorbeşte la mobil? Ori de vânzătoarea de la chioşc care se răsteşte la voi că nu aveţi mărunt? Viaţa la începutul celui de-al treilea mileniu conţine viteză, agresivitate, o funciară lipsă de răbdare şi toleranţă, pierderea manierelor, iritabilitate, stări psihice schimbătoare de la o extremă la alta. Şi pentru că toate astea trebuie să poarte un nume le-am numit stres şi am început să căutăm soluţii. Să gândim pozitiv. Grupul celor care nu se enervează în supermarket. Comuniunea cu energia universală. Zece paşi ca să scapi de furie. La agresiunea permanentă a umanităţii asupra ei însăşi, societatea a răspuns cu reţete prefabricate care năvălesc din televizoare tot asupra fiinţei umane.

În Râs nervos de Cristopher Durang în regia lui Szabó István, omul, bietul de el, strivit de sfaturile binevoitoare ale unor vedete gen Oprah Winfrey sau Larry King, sfârşeşte dezbrăcat de sine însuşi, cu ego-ul paralizat de normele sociale impuse de media. Povestea e general valabilă. Vedetele lor pot fi înlocuite de ale noastre şi situaţia este aceeaşi, doar cu ceva mai multă nocivitate căci Oprah a lor bate la fund orice vedetuţă siliconată de pe la noi, fie ea divă ori ba. Noii idoli din TV (pe care în curând o să îi vedem 3D acasă, deci ne vor invada agresiv intimitatea) fac regulile. Ai grijă la alimentele modificate genetic. Mănâncă germeni de grâu. Bea numai apă încărcată energetic. Mergi la psiholog. Exprimă-ţi sentimentele. Împacă-te cu tine însuţi. Învaţă să te iubeşti. Nu folosi paşaportul biometric, are numărul diavolului (ha!). Fii bun şi ajută-ţi aproapele. Şi mai ales, crezi. Crezi că vei avea casa dorită, slujba visată, că vei fi fericit. Crezi şi îngroapă frustrarea că ceea ce visezi nu ţi se întâmplă. Aşa se naşte furia care explodează la fiecare stimul, oricât de neînsemnat ar fi. De exemplu, altcineva îţi ia taxiul de sub nas şi tu îl baţi până îi sună apa în cap la propriu. Păi nu de aici pornisem?

Cristopher Durang, via Szabó István, face un circuit al isteriei în natură (umană). Sub presiunea noilor "table ale legii", prea numeroase, uneori aberante sau imperative, omul contemporan reacţionează violent. Teama că nu obţine ceea ce, din cauza reclamei, este brusc absolut necesar (şi se găseşte, de regulă, în supermarket) sau că ar putea face ceva greşit (dulceaţă de portocale, de exemplu, în condiţiile în care coaja este tratată chimic), devine obsesie. Obsesia trezeşte angoase care generează anxietate. Anxietatea e alimentată de frustrări. Efortul de a trăi integrat în societate, în ciuda anxietăţii, determină crizele de nervi. Furie. Isterie. Nebunia contemporană: alienarea.

Astăzi trebuie să învăţăm totul despre noi înşine de la alţii. Din cărţi de educaţie personală. De la psiholog. De la TV. Toţi ceilalţi ştiu mai bine decât tine cum eşti, ce simţi, ce trebuie să simţi, cum să te comporţi, unde să ajungi. Textul americanului Cristopher Durang vorbeşte despre demenţa televizată în SUA, spectacolul lui Szabó István te face să te gândeşti că, la noi, aberaţia TV e mult mai mizerabilă şi invazivă la modul contagios. Dacă americanii discută la nesfârşit despre sfârcul lui Janet Jackson zărit o secundă la Superbowl, la noi, o domnişoară cu trecut incert, dar certe şi multiple îmbunătăţiri siliconate ţine atenţia presei prin relaţia cu un creator de modă cu o sexualitate (şi asta) incertă, motiv să vedem scene regizate de (aproape) sex în natură. În mod clar, Durang nu a avut la dispoziţie cea mai ofertantă sursă de inspiraţie, cea mioritică, drept urmare piesa sa nu este despre dulceaţa de portocale cu coaja injectată cu substanţe nocive, dar ar fi putut fi.

Un moment absolut dement al spectacolului este cel al visului în care în show-ul lui Oprah este invitat pruncul de la Praga, întruchiparea celei de-a doua veniri a lui Iisus, un adevărat delir oniric în care anonimul se visează star (alt imperativ social, să fii vedetă cu orice preţ). Căci până la urmă, cele două personaje din spectacol, ea şi el, jucate excelent de Isabela Neamţu (cel mai bun rol de până acum) şi Cezar Antal (unul dintre cei mai buni actori ai momentului), îşi trăiesc viaţa ca un vis, peste epiderma lor aşezându-se crusta reţetarului social.

Întrebarea autorului, a regizorului şi a actorilor din Râs nervos e una singură: mai trăieşte cineva astăzi la modul real? Cât sunteţi voi înşivă, cu senzaţiile voastre, gândirea voastră, ideile voastre şi cât aţi preluat de la televizor? Să nu răspundeţi la asta printr-un râs nervos.



 Toate articolele despre Râs nervos


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Oana Stoica


Alte articole

 Cu rîsul treci şi marea - Râs nervos, Iulia Popovici
 O lume care a uitat să fie umană - Râs nervos, Oltiţa Cîntec
 Galerie foto - Râs nervos, Mihaela Jipa
 Galerie foto - Râs nervos, Alexandru Boicu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer