Festivalul One World Romania, 2010 s-a făcut mare

Între 18 şi 22 martie 2010, în patru săli bucureştene (Noul Cinematograf al Regizorului Român, Elvira Popescu, Union şi Eforie) s-a desfăşurat a treia ediţie a festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania. A fost primul an în care evenimentul a fost organizat de asociaţia purtînd acelaşi nume, împreună cu Centrul Ceh din Bucureşti.

Cele 32 de filme prezentate au fost împărţite în şase secţiuni tematice, intitulate sugestiv - Au cerut socoteală, Muncitori pe plantaţia globală, Cercuri vicioase, Gimnastica memoriei, Şcoala vieţii şi (Onorată?!) instanţă -, cărora li s-au adăugat proiecţiile speciale de la Muzeul Ţăranului Român. Programul, foarte divers, a inclus numeroase documentare notabile, majoritatea în premieră. Invitaţii, români şi străini, au fost mai mulţi decît în anii trecuţi, aproximativ jumătate din proiecţii fiind urmate de sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu regizorii filmelor. După această a treia ediţie, se poate spune că evenimentul bucureştean este deja un copil capabil să meargă pe propriile picioare, fără a mai avea nevoie de sprijinul mamei sale (festivalul One World de la Praga, ajuns la a zecea ediţie).


Documentare cu şi despre români

Primele două filme pe care le-am văzut erau realizate de regizori români în 2009 şi incluse în secţiunea Gimnastica memoriei. Vînătorul de securişti de Mirel Bran şi Jonas Mercier îl are ca protagonist pe Marius Oprea, la acea dată încă preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului; acesta a fost filmat, mai bine de o lună, în timp ce căuta, alături de echipa sa de specialişti, rămăşiţele pămînteşti ale cîtorva dintre partizanii anticomunişti, executaţi fără proces şi înmormîntaţi fără preot. Prezent la proiecţie, Marius Oprea şi-a declarat, în aplauzele spectatorilor, intenţia de a-şi continua activitatea, cu sprijinul altor ONG-uri, pînă cînd măcar un securist va fi găsit vinovat de crime împotriva umanităţii.

Trădarea, moartea, uitarea de Monica Tănase este un film despre Toma Arnăuţoiu, unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai rezistenţei comuniste, căruia, în spaţiul ficţiunii, Constantin Popescu Jr. îi va dedica un episod din proiectata sa trilogie Aproape linişte. Regizoarea s-a bazat pe descoperirile fiicei protagonistului, Ioana-Raluca Voicu Arnăuţoiu, care avea doar doi ani în 1958, atunci cînd fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu au fost arestaţi de Securitate şi apoi executaţi. Chiar dacă aceste documentare sînt sub nivelul producţiilor străine prezentate la One World, este important că se fac filme despre asemenea subiecte puţin cunoscute şi mult minimalizate şi că festivalul îi sprijină pe realizatorii locali. În program au mai intrat şi documentare filmate în România, precum When Borat Came to Town al olandezei Mercedes Stalenhoef (care a deschis anul trecut, în 2009, Astra Film Festival de la Sibiu) sau Oceanul Mare al austriecei Katharina Copony (printre ai cărei coproducători se află şi firma autohtonă HiFilm).


Hair vs hare

Două documentare remarcabile din programul ediţiei au abordat... părul şi iepurii. Hair India (2008), semnat de italienii Marco Leopardi şi Raffaele Brunetti (ultimul prezent la Bucureşti), prezintă patru poveşti intersectate, vorbind despre cele două Indii (cea a femeilor cochete, care apelează la extensiile de păr pentru că aşa le-o cere moda, şi cea a familiilor sărmane, care îşi donează podoaba capilară templului lor pentru că aşa le-o cere religia) şi despre companiile occidentale (cum este Great Lengths din Italia) care cîştigă bani frumoşi de pe urma unor asemenea tradiţii milenare din ţările "lumii a treia". Un documentar provocator şi captivant.

Rabbit à la Berlin (Polonia - Germania, 2009) de Bartek Konopka şi Piotr Rosolowski, selecţionat şi premiat la numeroase festivaluri, a fost singura producţie europeană nominalizată la Oscarul pentru documentar scurt din 2010. Cu un voice-over de documentar televizistic clasic, filmul prezintă istoria zidului Berlinului şi a oamenilor care au trăit timp de decenii de-o parte şi de alta a sa, din perspectiva rozătoarelor cu blană captive în no man's land-ul dintre cele două părţi ale Germaniei. Un film inovator, cu note comice şi dramatice bine controlate de către realizatori.




După zece ani, din nou în România

Unul dintre invitaţii din 2010 ai festivalului a fost un foarte apreciat cineast documentarist francez (de origine cehă), Stan Neumann. El şi-a început cariera în lumea filmului ca monteur, însă de la sfîrşitul deceniului nouă realizează documentare, iar acum, regizorul deja sexagenar se pregăteşte să debuteze în lungmetrajul de ficţiune, cu L'Oeil de l'astronome, un film avînd povestea plasată în plină revoluţie kepleriană. Stan Neumann a predat la Fémis şi, împreună cu Richard Copans, realizează de ani buni seria de documentare Architectures pentru televiziunea franco-germană Arte. În cadrul One World Romania, cineastul şi-a prezentat două filme, La Langue ne ment pas (2004, documentar inclus în secţiunea Gimnastica memoriei) şi Apparatchiks et businessmen (2000, proiecţie specială).

Cel dintîi film, premiat la festivaluri specializate (La Rochelle, Monte Carlo, Pessac) şi de Societatea Civilă a Autorilor Multimedia din Franţa (SCAM), este bazat pe jurnalul lui Victor Klemperer (1881-1960), unul dintre evreii germani care au supravieţuit regimului nazist. Este vorba de un jurnal de supravieţuire - şi de conservare a libertăţii interioare - ţinut de profesorul de literatură franceză de la Universitatea din Dresda. Însemnările acoperă perioada dintre venirea la putere a lui Hitler (1933) şi capitularea armatei sale (1945) şi, surprinzător, au fost publicate integral de abia în 1995, atunci cînd le-a şi descoperit Stan Neumann. Cineastul a selectat vreo 20 de pagini din text, concentrîndu-se asupra observaţiilor privind limba de lemn a "rinocerilor" nazişti, botezată de filologul Klemperer lingua terzii imperii (LTI, pe scurt), şi l-a pus să le citească, din off, pe actorul Denis Lavant (care revine pe ecrane în mai sus amintitul L'Oeil de l'astronome). De la aceste amare consideraţii lingvistice, filmul ajunge treptat la ororile nazismului, prin imagini de arhivă cu discursurile lui Hitler şi ale acoliţilor săi, dar şi prin... glume din epocă, rostite de un actor german (o dovadă în plus că trecutul trebuie să fie revizitat cu ironie). Un film stimulator şi tulburător.

Al doilea documentar al lui Stan Neumann are un subiect asemănător cu cel al filmului pe care-l va lansa în curînd Alexandru Solomon, Kapitalism - reţeta noastră secretă. De altfel, regizorul român, director de programe al festivalului, a şi participat la dezbaterea de după proiecţie, alături de soţia sa, Ada Solomon, care a debutat în producţia de documentar chiar cu Apparatchiks et businessmen.

Filmul, premiat la Bratislava, prezintă zorii capitalismului în România şi Moldova - o perioadă pe bună dreptate comparată, de către unele personaje din ambele ţări, cu cucerirea "Vestului Sălbatic" american. După cum sugerează şi titlul, foştii apparatchiki s-au transformat, în anii '90, în biznismeni de succes ai "tranziţiei" postindustriale. Dintre afaceriştii români intervievaţi de Stan Neumann în 1999, merită amintiţi Bogdan Baltazar, pe atunci preşedinte al BRD, şi Cristian Ţânţăreanu, unul dintre primii "latifundiari" neaoşi, care dovedeşte o francheţe epatantă (cel puţin pentru publicul occidental). Stan Neumann a mărturisit, în cadrul dezbaterii amintite, că şi-a convins interlocutorii să vorbească deschis în faţa camerei făcînd-o pe prostul şi repetînd mereu aceleaşi întrebări, ca şi cum n-ar fi înţeles despre ce e vorba. Un documentar al unui autor inteligent, care evită să acuze sau să judece, lăsîndu-i pe spectatori să tragă concluziile, Apparatchiks et businessmen mai fusese proiectat în România doar în 2008, la Institutul Francez. Organizatorii festivalului merită felicitaţi pentru că l-au readus în România pe Stan Neumann, la un deceniu de la realizarea filmului. Tinerii cineaşti autohtoni care intenţionează să se dedice acestui gen au multe de învăţat de la asemenea documentarişti de marcă.