I-am cunoscut la TIFF, în iunie 2005. Un fel de-a spune - am aflat post-screening că s-au interesat cine naiba râdea aşa de tare la filmul lor. Seara am încercat să-i abordez la un party - se bâţâiau de pe un picior pe altul şi aveau două scrumbii afumate înfipte în buzunarele de la piept. Am renunţat.
Avea să-mi pară rău că n-am insistat să stăm de vorbă - şi nu cred c-am fost intimidat de tonele de vin, bere, palincă şi ce s-o mai găsi pe care le-au turnat în ei la Cluj. Bad timing, să zicem - eu eram în faza în care trebuia musai să văd şase filme pe zi, ei erau în faza cealaltă. Mai târziu aveam să aflu că Benoit Delepine şi Gustave de Kervern (care mai nou semnează fără de) nu veneau aşa, de nicăieri. Mă rog, veneau din Belgia, cam tot pe-acolo - se şcoliseră cu Groland, emisiune de umor tipic belgiană, şi dacă v-aduceţi aminte când am spus că belgienii sunt australienii Europei atunci bănuiţi cam cu ce se mănîncă. Şi dacă nu, nu.
Debutul lor, Aaltra (premiat doar de public la TIFF-ul cu pricina), a devenit între timp cultissim - din ciclul "dacă doriţi să revedeţi", iată un fragment dintr-o cronică publicată atunci:
"Benoit (fratele mai zburdalnic al lui David Lynch) şi Gustave (născut să-l joace pe Berurier) hotărăsc să plece în Finlanda pentru a da în judecată firma producătoare de combine agricole, susţin cei doi, defecte din naştere. Credeţi că are vreo importanţă faptul că sunt aşezaţi confortabil în scaune cu rotile!?!? Are, pentru că Aaltra, filmat în alb-negru şi cinemascop, este un road-movie în cel mai pur (nu neapărat curat) mod posibil (...) Un constant parfum de Kaurismaki se degajă din acest film-cult instant, al cărui umor năprasnic merge de la punk la suprarealist şi ale cărui dialoguri merg de la sec la deloc - iar când maestrul himself apare spre final, cu celebra-i moacă impasibilă şi cu o replică de antologie ("Văd că-mi cunoaşteţi echipamentul!"), reverenţa e completă."
Nu-i rău, aşa-i? Pentru următorul opus, cei doi au primit blagoslovirea lui Mathieu Kassovitz, prieten şi producător, dar cred că nici prietenii nu erau pregătiţi pentru aşa ceva... Avida a fost prezentat cu pompă la Cannes, în 2006 - iată o bucată din cronicheta scrisă atunci, la cald:
"Băieţii care l-au extrapolat şi l-au omagiat pe Kaurismäki în Aaltra şi care la Cluj se plimbau cu peştele afumat în buzunar îl omagiază şi acum (Kati Outinen apare preţ de-o scenă şi speră la un viol care nu mai vine), dar ceva mai subtil. Pînă la jumătate, filmul lor pare un Eraserhead regizat de Jacques Tati. După, Bunuel şi Dali fac legea - story-ul e abracadabrant şi fabulos - nici măcar nu ştiu cum poţi descrie un film în care ostilităţile sînt deschise de Fernando Arrabal care se luptă cu un rinocer, după care Jean-Claude Carrière e asasinat de / în propria casă şi după care idioţii ăia răpesc un cîine care e mîncat de un leu şi ei îl refac dintr-un soi de şobolan; un film în care Chabrol (şi nu Lelouch cum scriau cei de la Variety, ruşine!) şi Albert Dupontel fac pe clovnii şi în care un mastodont de femeie, altfel splendidă, vrea să moară-n vîrf de munte. Finalul, practic singurul cadru color, dar ce cadru!, încheie inteligent un eseu suprarealist pe care sînt curios cîţi îl vor gusta...".
Fiţi fără grijă, nici măcar n-am zgâriat suprafaţa, cum ar spune anglofonii. În 2008, Benoit şi Gustave au recidivat cu un Louise-Michel oarecum mai accesibil şi punctat de muzica lui Gaetan Roussel (ex-Louise Attaque) şi Daniel Johnston, dar care duce totuşi absurdul la paroxism cu o jovialitate şi un jemanfişism rar întâlnite chiar la cineaşti mai titraţi. Niscai muncitoare concediate decid să angajeze un killer pentru a-l aranja pe patron - dar n-am de gând să suflu o vorbă despre gen sau genuri (sic!): filmul a venit şi la noi, iar recomandare mai călduroasă nu prea văd în 2010. Ne reîntâlnim cu B&G la Berlin, unde sunt în competiţie cu Mammuth, "prezidat" de Gerard Depardieu şi Isabelle Adjani, dar "asezonat" cu bunii prieteni Benoit Poelvoorde, Yolande Moreau şi, mai ales, inegalabilul & irepetabilul Bouli Lanners, care le-a bifat toate filmele şi care, în sus-citatul Aaltra, interpreta memorabil un Sunny karaoke: "Yesterday my life was full of pain..."