Motto:
"Sunny, yesterday my life was filled with rain...
Sunny, you smiled at me and really eased the pain."
(pour les connoisseurs)
Pe de o parte îmi pare rău că nu veţi putea vedea acest film în condiţiile în care l-am văzut eu întâia oară: în cadrul Festivalului de Film de la Cluj 2005 şi în prezenţa (sau mai degrabă absenţa, dacă gândim bahic) realizatorilor / actori / scenarişti, care s-au dat în spectacol cu o graţie inegalabilă. Am încercat să-i abordez seara, la petrecere, dar unul era ocupat să vâneze şampanie, celălalt avea un peşte afumat înfipt în buzunar şi mă îndoiesc că-i ardea de conversaţie... Pe de altă parte, mă bucur că aveţi ocazia să vedeţi filmul, punct.
Ce se-ntâmplă? Un businessman concediat şi cu mariaj rarefiat e cum nu se poate mai stresat... în principal de vecinul grobian şi dolofan care, are, n-are treabă, se plimbă cu combina. Agricolă. Am omis să precizez că suntem undeva în mijlocul Belgiei, mai exact la ţară. Bon... Într-o bună zi spiritele se încing, se iscă o busculadă şi cei care sperau o luptă stilizată a la Kill Bill îşi pun pofta-n cui - cumetrii încearcă să se bată ca chiorii, dar ceasul rău şi amintita combină au alte planuri... şi iată-ne acum la spital, tumefiaţi, bandajaţi, şi în general paralizaţi. Aţi putea crede că spiritele se liniştesc sau, din contră, că urmează War of the Roses versiunea flamandă - ei bine v-aţi înşela. Benoit (fratele mai zburdalnic al lui David Lynch) şi Gustave (născut să-l joace pe Berurier) hotărăsc să plece în Finlanda pentru a da în judecată, pe bani buni, firma producătoare de combine agricole, susţin cei doi, defecte din naştere. Credeţi că are vreo importanţă faptul că sunt aşezaţi confortabil în scaune cu rotile!?!?
Are mare importanţă, pentru că Aaltra, filmat în alb-negru şi cinemascop pentru un buget cam cât başcheţii lui Hercule Poirot, este un road-movie în cel mai pur (ceea ce nu înseamnă neapărat curat) mod posibil. De-a lungul drumului către îndepărtata Finlandă, cei doi Beavis şi Butt-Head belgieni terorizează, între altele, trecători cărora le cerşesc bani cu forţa, şoferi mai mult sau mai puţin sănătoşi ("Bwana, Bwana!"), care au proasta inspiraţie să-i ia în maşină plus o familie germană care plăteşte toate oalele sparte de nazişti pe vremuri, şi au întâlniri de gradul 3-4 cu alde Jason Flemyng, mare pasionat de motocross, sau Benoit Poelvoorde, mare pasionat de glume proaste. Un constant parfum de Kaurismaki se degajă din acest film-cult instant, al cărui umor năprasnic merge de la punk la suprarealist şi ale cărui dialoguri merg de la sec la deloc, iar când maestrul himself apare spre final, cu celebra-i moacă impasibilă şi cu o replică de antologie ("Văd că-mi cunoaşteţi echipamentul!"), reverenţa e completă.
Văz că se poartă citatele din clasici - alors, dacă e să vedeţi un singur film anul acesta, vedeţi Star Wars. Dar dacă e să vedeţi două, atunci nu rataţi Aaltra! Şi dacă o să se întâmple să muriţi de râs în momentul de karaoke finlandez care mi-a oferit motto-ul din debut... să nu ziceţi că nu v-am spus.
P.S.Viva Albert Libertad!