Profil. Poveste. Personaj: Theodora Dinulescu

"Nu îmi spuneţi! E un miros foarte familiar..." Şi caut, ca în fişierele unei biblioteci, parfumul cunoscut. Simt că trebuie să sondez după el undeva, în copilărie sau în adolescenţă. Am o memorie olfactivă rudimentară, dar în ea se combină câteva esenţe preţioase, adunate de-a lungul anilor: Magie Noire, definiţia de doamnă a mamei. Eau d'Issey, furtuna senzorială a unui dans din liceu. I Love Love, grădina de portocali întrezărită într-un ploios început de iulie. Şi bruma de şampanie arămie din Opium. Parfumul, cred, al Oanei Pellea. Parfumul pe care îl poartă Boby Dinulescu. Ceaţa lui invizibilă străbate un interior aranjat cu preţiozitatea unui scenograf care are exerciţiul privirii iscoditoare a camerei de filmat. Boby Dinulescu nu mai face de nişte ani teatru de televiziune, dar colţuri din Cei din urmă, Escu sau Don Juan sau dragostea de geometrie se iţesc de după vreun fald de draperie sau în spatele unei veioze.

Mă uit un pic stingher. Nu ni se întâmplă prea des să nu ştim ce cadru să alegem din prea multe. Mihai Buzura, directorul de imagine, îşi reţine un zâmbet, aşa cum face întotdeauna, dar îl simt mulţumit. Are materie primă. Vreau un lampadar în spate. Vreau perspectivă. Vreau vitraliul din colţ. Vreau decor. Avem. Suntem în casa unui scenograf. Boby şi parfumurile îl însufleţesc: cafea, tutun cu aromă de cuişoare... Vin roşu decantat într-un pahar cu picior, atunci când Boby povesteşte. Mâncare aleasă, atunci când Boby evocă maniere cam uitate. Lemn, pânză şi cărbune pe hârtie, atunci când Boby mă conduce în bucătăria de idei a unei creatoare de ambianţă. Catifea, atunci când Boby trage cortina peste decenii trecute. Asta este: fac interviu cu una dintre marile scenografe ale televiziunii şi ale teatrului, iar eu "văd" mirosuri...

O întreb dacă şi-a gândit propria imagine ca pe un altfel de platou de filmare şi îmi alungă dintr-o mişcare a mâinii ceea ce crede că este un compliment. Nu este. O văd pe Boby: elegantă în cel mai neostentativ mod cu putinţă, adică exact acela care ascunde umbre de parfum fin.

O ascult pe Boby. Răspunsurile ei, dezbrăcate de formalism ţeapăn, au iz de umor, modestie şi un puf de nostalgie.

Pregătesc montajul. Sunt ascuns de o stivă de casete Beta, multe dintre ele de arhivă, cu etichetele aproape ferfeniţă. Egmont, Diavolul şi Bunul Dumnezeu, Idolul şi Ion Anapoda, Jucătorii de cărţi sau Hora sărutului. Mă uit la decorurile lui Boby: realiste, studiate până în cel mai mic detaliu, spaţii reale până în pânzele albe sau spaţii doar din pânze, sugestii pentru o minte activă. Compoziţii savante sau libere, opulente sau epurate, curcubee sau doar dâre, ca alambicurile unui parfumier iscusit.

TVR Cultural, Joi, 26 aprilie 2010, 22:30 / Vineri 27 aprilie 2010, 10:30

[email protected]