Ziarul de duminică / august 2004
Ştiţi ce se zice: că fetele rele ajung unde vor ele... În Fete rele / Mean girls - teen-comedia lui Mark Waters -, una din cele trei ajunge la spital iar alta la "Meteo", care e-un fel de spital pentru suferindele de relief spectaculos, păr blond, vînt în ţeastă şi cer senin în fundul ochilor.

...Waters? Da, numai că nu e vorba despre John W., Papa Kitschului American. Mark s-ar putea să fie vreun nepot-văr îndepărtat, dar mai plauzibil să fie rudă (apropiată) cu fraţii Farrely: are aproape acelaşi simţ al insolenţei şi cochetează copios cu incorectitudinea politică. Fete rele nu vine cu cine ştie ce noutăţi în materie, dar obrăznicia cu care atacă Liceul American şi victimele sale colaterale (profesorii & elevii) este contagioasă.

Fie un liceu obişnuit, să zicem X. Fie o fătucă Y venită din Africa, unde a făcut şcoală la domiciliu. Şi fie o serie de încercări Z, care i se aştern în cale lui Y. Să se afle probabilitatea ca Y, în conjuncţie cu Z în spaţiul X, să devină Y supra X înmulţit cu Z egal Y la pătrat. Cady Heron (Lindsay Lohan) este fătuca din ecuaţie. Destul de timorată la perspectiva de-a da cu ochii de ideea de l.i.c.e.u., va fi de-a dreptul şocată după prima zi în care a dat cu ochii (plus restul corpului) nu doar de idee, ci de realitate... Căci liceul e un poligon de vînătoare. Nu sînt vînate animale sălbatice, ci ele, animalele sălbatice (elevii), vînează oameni. Oamenii pot fi elevi proaspăt veniţi în şcoală (cazul lui Cady) sau profesori. Pentru cine n-a aflat încă faptul elementar că liceul e lumea în mic, iar lumea în mic e-o junglă în care, dacă n-ai gheare, eşti păpat cu fulgi cu tot - Fete rele aduce răspunsul corect: da, aşa e. Destul de isteaţă ca să realizeze că trebuie să te dai cu "grupul de prestigiu" ca să supravieţuieşti în această junglă, Cady exact asta face: integrează grupul "esteticelor" - trei dive snoabe care fac legea în junglă. Condus de o ţaţă cu fiţe, grupul este privit cu jind şi teamă de aspirantele la "prestigiu" şi cu sictir şi teamă de marginali. Cady - care ştie prea bine cîte parale face Estetica Treime - acceptă să spioneze în folosul comunităţii, numai că (asta e, proastele obiceiuri se iau & se dau mai departe, pe principiul Oops, I did it again!) ajunge a patra "mască tare". Urmează un şir dezlănţuit de gaguri (multe, fizice), singurul gag care lipseşte fiind acela de-a o vedea pe adevărata "regină estetică", Britney Spears, buşită de-un autobuz condus cu viteză infernală de Christina Aguilerra.

Fete rele nu dă pe-afară la capitolul originalitate - pe modelul "Mori, tîrfă, te ucidem cu bîrfă!!" a mai fost recent o comedie dementă, Drop Dead Gorgeous -, dar compensează cu (era să zic "graţie"...) ghiotura handicapul, fiind cel puţin la fel de reuşit. Este filmul ideal pentru a fi văzut în grup, cu gaşca, la Multiplex, cu o pungă mare de popcorn în spatele căreia să chicoteşti la glumele cele mai scabroase. În orice caz, există atîtea motive de rîs încît sfatul meu (inspirat de standardul "esteticelor") este: relaxaţi-vă în scaun, duceţi frumos mîna la gură cînd rîdeţi şi savuraţi fără ruşine toate trăncănelile din toalete, toate nasoalele şi toate pedepsele corporale aplicate de scenarişti! De ce? Pentru că sigur nu vreţi să fiţi precum personajul cel mai penibil al filmului: o fătucă grasă cu păr creţ, care recunoaşte - spăsită - că n-are nici o legătură cu liceul în cauză, şi deci nici cu filmul de faţă, dar că e gata să mărturisească orice păcat imaginar şi să-şi ceară scuze întregii lumi pentru că "e foarte sensibilă"...

Fără discuţie, gagul cel mai simpatic al unei comedii care nu duce lipsă de gaguri. Şi nici de tupeu.


Mean Girls/Fete rele, regia Mark Waters, scenariul Tina Fey (după romanul Queen Bees and Wannabes de Rosalind Wiseman), cu Lindsay Lohan, Rachel McAdams, Tim Meadows şi Tina Fey.
Regia: Mark S. Waters Cu: Lindsay Lohan, Rachel McAdams, Tina Fey, Tim Meadows

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus