Mi-e o sete nebună de tine! - Bakjwi / Thirst

Mă prăpădesc după tot ce înseamnă asiatic. Mi se pare că bărbaţii şi copii din Extremul Orient sunt cei mai frumoşi de pe pământ. Iar de când au venit şi la noi - cu mare succes - serialele coreene atât de deosebite, cu atât mai mult. Acum ceva ani am văzut primul film de Park Chan-wook, Joint Security Area. Splendid, proaspăt, dulce, cu umor şi infinită tandreţe, cu Lee Yeong-ae, pe care regizorul a mai folosit-o în Sympathy for Lady Vengeance şi pe care noi am descoperit-o anul trecut ca protagonistă în foarte senzorialul Giuvaierul Palatului/Dae Jang-geum. Dar trebuie să recunosc că nu Oldboy este preferatul meu din filmografia cineastului plin de imaginaţie, ci I am a Cyborg. Aşa că acest Thirst, pe care l-am aşteptat cu răbdare să vină de la festivaluri la noi în reţea, reprezintă pentru mine cel mai bun film de până acum al regizorului. Pentru că povestea aceasta neobişnuită de iubire, de credinţă versus foame animalică, nu vine pe un teren arid. Toate ciudăţeniile şi violenţa din celelalte pelicule îşi găsesc aici încununarea.

Vampirii sunt un trend puternic în literatură şi, mai ales, cinema & tv. După seria Annei Rice cu damnatul Lestat, saga pentru adolescenţi Twilight, plus mutanţi cinematografici ca Blade care poate să trăiască la lumină, fără să uităm de Dracula, ajungând până la True Blood, se părea că piaţa e saturată. Am avut chiar şi comediii reuşite - The Fearless Vampire Killers al lui Polanski, Innocent Blood cu Anne Parillaud, Dracula: Dead and Loving It, o parodie a lui Mel Brooks. Cine s-ar fi aşteptat la o poveste de gen din partea cealaltă de lume?

Iată povestera coreeană: Sang-hyeon este preot catolic şi călugăr. Are un mentor bun şi merge în spitale ca să-i spovedească pe cei în necaz. Iar într-o zi decide să facă un vaccin experimental care încearcă stăvilirea unei epidemii. Aproape că moare, dar i se face transfuzie şi e salvat. Este astfel singurul care supravieţuieşte din cei 500 de voluntari. Din momentul când este chemat de Doamna Ra (o veche cunoştinţă care îl ştie de mic, de când era orfan la biserică) să se roage pentru fiul ei bolnav de cancer, viaţa i se schimbă definitiv. O întâlneşte pe Tae-ju, un fel de Cenuşăreasă, de care se îndrăgosteşte. Dar el nu mai este un om normal. Bubele bolii trec numai dacă bea sângele diferitelor victime.

Filmul începe la fel de frumos ca Antichrist şi are o deraiere ca acolo, dar finalul e chiar emoţionant, liric. Vocea protagonistului Song Kang-ho (blondul uşor retardat din blockbusterul de succes Gwoemul), aproape mereu egală, place. Timbrul, dar şi limba aceasta atât de exotică pentru noi, sunt foarte frumoase.

Există şi aici o scenă ca în Twilight, când fata se descheie la nasturii de sus ai rochiei şi-şi mişcă părul lipit pe piele de căldură, iar el o adulmecă de la distanţă. Dar rezolvarea este diferită, clar pentru adulţi. Prima dată când realizează că este vampir, hiperbolizarea simţurilor - mirosul, auzul, văzul - ni se arată mult mai interesant decât în Wolf, filmul cu Jack Nicholson.

Flagelările lor pentru potolirea sau dobândirea dorinţei, ca şi scena de sex, foarte interesante. Faţa ei privită de aproape (camera se apropie în film mereu curioasă de chipuri), ca într-un montagne russe, când el o poartă în braţe de pe un acoperiş pe altul, aşa văzută de sus, este extatică, aşa cum nu am mai văzut în alt film cu vampiri.

Bineînţeles că şi în această schemă el este forţat să o transforme pe ea, dar de data aceasta ineditul situaţiei este că are loc din cauza ruşinii în faţa privirii bătrânei (Doamna Ra căreia i se dă voie la un moment de dezvăluire ca în filmele după Agatha Christie). Iar scena în care iubita revine la viaţă e mult mai frumoasă decât cea a transformării fetiţei din Interview with the Vampire.

Filmul începe ca un ciudat indie, virează spre poveste romantică, apoi trece prin horror-urile japoneze, cu miros puternic de anime, pentru a se termina cu o scenă la fel de emoţionantă ca moartea femeilor din pelicula menţionată mai devreme.

E plin de scene bizare, mereu originale, neaşteptate. Cadre inedite ce-ţi biciuie retina, racorduri neprevăzute, posturi stranii, zgomote şi umor casnic, sexual, cum nu există în filmele americane de gen. Neaşteptat de mult umor, chiar şi în scenele crunte, nu contează că e negru sau macabru. Inclusiv o secvenţă de menage á trois nemaiîntâlnită.

Adică detalii pe care trebuie să le vezi cu ochii proprii, fie că eşti doar cinefil, mai ales dacă eşti fan al genului fantastic sau horror. Ce mai, dacă nu cel mai bun film cu vampiri, sigur cel mai interesant.