Respiraţii la Festivalul Studio, 2010

Spectacolul conceput de regizorul Gavril Cadariu împreună cu studenţii anului I masterat actori de animaţie, secţia maghiară, de la Universitatea de Arte Târgu Mureş este construit din imagine, muzică, mişcare şi obiecte aflate în imponderabilitate de cele mai multe ori, însufleţite de actorii mânuitori, a căror cea mai importantă sarcină este aceea de a fi invizibili, pentru a da cât mai mare vizibilitate artei pe care o deprind.

Compus pe un schelet care are rădăcini în pictura suprarealistă, multe dintre imagini fiind parcă desprinse din Dali sau chiar părând variaţiuni pe teme recurente în pictura acestuia, mizând pe asocierile libere pe care le face subconştientul în vederea încărcării cu sens şi miez a ceea ce i se propune, ca şi pe puterea de sugestie a măştii, spectacolul Respiraţii compune, descompune şi re-compune corpul fizic şi peisajul mental / sufletesc uman, încercând să articuleze scenele în aşa fel încât ele să capete fluenţă.

Pornind de la reconstruirea din fragmente, pe întuneric, a unui corp spart în bucăţi, pentru ca apoi să treacă la îmboldirea fiecărui spectator în parte în a-şi activa resursele pentru a-şi construi propria poveste, spectacolul foloseşte respiraţiile, care îi dau şi titlul, ca bucăţi de puzzle care stau la baza corpului uman şi ca unităţi de măsură pentru viaţa pe care acesta o traversează (până la ultima respiraţie, adâncă, ce precede căderea în gol). La fel, aceste respiraţii aparţin şi echipei de actori, aici creatori de imagini, ale căror chipuri sunt dezvăluite la începutul şi la finalul spectacolului, ei fiind corpul viu care palpită în spatele scenei / paravanului.

Foarte sugestiv vizual, folosindu-se de obiecte şi de măşti pentru a se construi, Respiraţii are propriul său ritm, dat atât de tempo-ul coloanei sonore, unitară şi de un impact şi de o frumuseţe aparte, cât şi de cel al fiecărei scene luată ca atare (de remarcat mai ales două scene care îşi creează propriul tempo, respectiv aceea a ceasului şi cea în care, aducându-se în prim plan un violoncel, ciupitul ritmic al corzilor lui are cadenţa bătăilor inimii). Evoluând lent, măsurate pe fiecare bucată muzicală în parte, fiecare scenă se compune din obiecte, culori şi mişcări repetitive, care fixează o cadenţă anume şi solicită un răspuns emoţional din partea spectatorului.

Postdramatic, dar cu o dramaturgie care face să fuzioneze obiectele animate cu trupul animat, prin sugerarea unor momente cheie din viaţa de zi cu zi, care sunt folosite doar ca pretext pentru declanşarea emoţiei (de descendenţă artaud-iană), spectacolul pare să spună, prin felul în care se raportează la public: "Ceci n'est pas une boite, ceci n'est pas un corps".

Respiraţii
Spectacol nonverbal pentru adulţi realizat de Teatrul Ariel în colaborare cu Universitatea de Arte
În distribuţie: Anul I Masterat Actori de Animaţie: Denes Emöke, Halmagyi Eva, Incze Sandor Zoltan, Kiraly-Kovacs Anna, Lukacs Emöke, Tollas Vanda, Vizi Imre.
Regia: Gavril Cadariu
Asistent regie: Deak Reka
Obiecte de animaţie şi efecte: Lukacs Ildiko

La cea de a doua ediţie a Festivalului Studio, organizat de Universitatea de Arte Târgu Mureş la Teatrul Studio, Respiraţii a obţinut, ex-aequo, premiul pentru cel mai bun spectacol, împreună cu Şobolanii de Gerhart Hauptmann, prezentat de studenţii de la actorie în limba maghiară de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, în regia lui Szilagyi Palko Csaba. De altfel, acesta din urmă a avut partea leului la premii (Varga Balazs - cel mai bun actor în rol principal, Szaba Tamas - cel mai bun actor în rol secumdar, Gergely Katalin - cea mai bună actriţă în rol secundar). Alături de cei maţionaţi mai înainte, au mai fost premiaţi: Alexandra Fasolă - Helena în Visul de la Universitatea I.L. Caragiale, Bucureşti, Horvath Gyula - premiul special pentru expresivitate nonverbală în spectacolul Mărturiile unui ucigaş de femei de Bekeffy Istvan, montat de Kovacs Levente la Universitatea de Arte din Targu Mureş şi spectacolul Cucuci! de la UBB Cluj Napoca, secţia animaţie, la fel un premiu special al juriului, care juriu a fost alcătuit din: Aura Corbeanu (Preşedinte), Mihai Zarafescu, Eugenia Anca Rotescu, Ion Caloi şi Edit Bereczki.


Cine a mai venit şi ce a mai arătat

Invitaţiei adresate de organizatori de a participa la Festivalul Studio - un loc de întâlnire al studenţilor la teatru din toată ţara, o modalitate de a se cunoaşte între ei şi de a-şi arăta puterile într-un cadru competiţional - au răspuns mai multe şcoli de teatru, precum cea a Universităţii din Craiova, apoi Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi, Universitatea I.L. Caragiale din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca (dar numai secţia maghiară, secţia română netrimiţând nici un spectacol), Universitatea Lucian Blaga din Sibiu şi Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, alături de gazde, respectiv Universitatea de Arte din Târgu Mureş. Nu au răspuns invitaţiei de a participa la festival nici Universităţile private.

Oferta a fost una bogată, dublată de două workshop-uri, unul de actorie, coordonat de Asist. Univ. Adriana Bârză de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, şi unul de scriere dramatică, al cărui coordonator a fost Conf. Univ. Dr. Alina Nelega, de la Universitatea de Arte din Târgu Mureş. Lansarea a trei volume de teatru ale Editurii ArtSpect (Întâlniri cu Ariane Mnouchkine de Josette Féral, Corpul poetic de Jacques Lecoq şi Actorul invizibil de Yoshi Oida) şi vizionarea de documentare despre Ariane Mnouchkine şi Jacques Lecoq, alături de discuţii despre fiecare spectacol prezentat în competiţie, au făcut săli, zile şi seri pline la festival.

Pe lângă spectacolele Play Strindberg de Friedrich Durrenmatt (UBB) (Regia: Hathazi Andras), Şobolanii de Gerhart Hauptmann (UBB) (Regia: Szilagy Palko Csaba), Cucuci! (UBB) (Regia: Palocsay Kiso Csaba) şi Mărturiile unui ucigaş de femei de Bekeffy Istvan (Universitatea de Arte, Târgu Mureş) (Regia: Kovacs Levente), pe care nu le-am văzut, iată ce s-a mai arătat publicului şi colegilor de generaţie şi breaslă:

Cu texte şi spectacole concepute parcă împotriva studenţilor, respectiv Retro Circul Matteo de Adrian Lustig, în regia Alinei Rece (Universitatea din Craiova) şi Dragoste, păţanii şi hohote de râs, scenariu de commedia dell'arte de Anca Zavalichi Ciofu, în regia lui Emil Coşeru (Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi), cele două şcoli de teatru s-au plasat din start în poziţii foarte dezavantajoase faţă de restul participanţilor (prima reuşind, totuşi, să obţină nominalizarea Mariei Gurău la categoria Cea mai bună actriţă în rol secundar). În primul caz, textul cu o idee ofertantă tratată mai mult decât superficial şi spectacolul realmente înecat de soluţii regizorale facile şi extrem de stângace, la prima mână, plus o coloană sonoră insuportabilă, iar în al doilea caz scenariul de un ridicol absolut, care nu mai lăsa loc de altceva, i-au plasat pe studenţi, majoritatea cu potenţial, într-o situaţie practic fără ieşire: când nu ai pe ce, nu ai nici cum.

Pe de altă parte, spectacolul Nişte fete de Neil LaBute, regizat de Mircea Gheorghiu, de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, a menţinut un ton potolit, acordând maximă vizibilitate studenţilor actori Alexandra Zamfir, Maria Miron, Radu Horghidan şi Elena Anghel, aceasta din urmă cu nominalizare pentru cea mai buna actriţă în rol principal, care studenţi şi-au construit cu atenţie vădită personajele, iar Radu Horghidan, prezent în scenă pe tot parcursul reprezentaţiei şi obligat să se adapteze interacţiunii specifice cu fiecare personaj feminin în parte, foarte flexibil fiind, menţine constant un foarte bun nivel al interpretării şi adaptării rapide la schimbarea de partener de scenă şi de registru.

La Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Scaunele de Eugen Ionesco (un titlu-capcană, de altfel) este folosit ca pretext pentru exerciţii de mişcare structurate scenic de Adriana Bârză şi "asamblate" pe un colaj muzical în care se regăsesc alături muzica clasică, Portishead şi Massive Attack (printre altele). "Încercarea dezvoltării unor exerciţii de Jerzy Grotowski pe baza tematicii unui text dramatic absurd [...]" este nici mai mult, nici mai puţin decât o oră (de fapt 40 de minute) de educaţie fizică, care pune accentul pe mobilitatea corporală şi nivelul de pregătire fizică a studenţilor, precum şi pe capacitatea acestora de a-şi coordona mişcările în scenă.

De la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, Piaţeta de Carlo Goldoni, regizat de Mona Chirilă, apare după câţiva ani de teritoriu arid, fiind primul spectacol despre care merită pornită o discuţie. Cu toate acestea, coloana vertebrală şi liantul general rămâne tot personajul Catte, interpretat de Monica Ristea, actriţă de mare fineţe şi foarte bun pedagog, care, prezentă în scenă alături de studenţi mai bine de trei sferturi dintr-un spectacol de peste două ore, strânge rândurile atunci când ele se cam risipesc şi funcţionează ca forţă motrice a întregului ansamblu. Foarte frumos din punct de vedere vizual, cu o coloană sonoră unitară şi întru totul adecvată, spectacolul are însă nevoie de mai multă organizare şi de o construcţie mai atentă. Cu o distribuţie generoasă, cu studenţi care joacă alternativ acelaşi rol, dar în seri diferite, el continuă şirul de commedia dell'arte, început cu mulţi ani în urmă de regizoarea Mona Chirilă, nemaiavând însă energia şi ritmul drăcesc al unor spectacole mai vechi, precum Arlecchino în oglindă de la UBB, Actorie sau chiar Păţania lui Arlecchino de acum câţiva ani (buni) de la Naţionalul din Târgu-Mureş. Pentru rolurile interpretate în Piaţeta, Alexandru Frânceanu şi Răzvan Chelaru au primit nominalizare pentru cel mai bun actor în rol secundar.

În fine, de la Universitatea "I.L.Caragiale" din Bucureşti, Visul desprins din noaptea de vară a lui William Shakespeare, în regia lui Marius Gâlea, a propus un decupaj al scenelor în care cei patru îndrăgostiţi se gonesc şi se regăsesc prin pădurea aici alcătuită din sfori (soluţie deloc nouă, dar foarte la îndemână), într-o reprezentaţie care debordează de umor, energie şi prospeţime şi care dă un firesc aparte replicilor pline de poezie ale lui Shakespeare, făcându-le surprinzător de accesibile, prin intonaţie, frazare şi relaxare (obţinută, ea, relaxarea, de fapt, prin concentrare maximă şi un foarte bun control al mimicii, vocii şi corpului celor patru protagonişti). Cu un Puck desprins parcă din teatrul No (unde doar duhurile, femeile si bătrânii poartă măşti, astfel încât Puck, duh fiind, există prin masca sa), care comunică în limba engleză (că doar sunt duhuri shakespeariene) cu maestrul Oberon (aici păpuşă mânuită de Silvian Vâlcu), în delicioase mostre de umor "tongue-in-cheek", interpretat pe rând de fiecare din cei patru actori din scenă (Alice Sălceanu, Silvian Vâlcu, Alexandru Zob, Alexandra Fasolă), decupajul funcţionează foarte bine cap-coadă. De altfel, Alexandra Fasolă, interpreta Helenei, a şi obţinut premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, iar Alexandru Zob o nominalizare pentru cel mai bun actor în rol principal.