La şcoala teatrului - Festivalul Studio, 2010

Istoria postdecembristă numără cîteva tentative de a reuni, în chip organizat, studenţi ai facultăţilor de teatru din ţară şi/sau de pe întreg mapamondul. Să ne amintim numai de cele patru ediţii ale "Întîlnirii Şcolilor şi Academiilor de Teatru", ce s-au petrecut pe la mijlocul anilor '90, sau de Festivalul Gata!, care le-a urmat la scurt timp şi, din păcate, pentru scurt timp... În moduri proprii, mai mult sau mai puţin originale comparativ cu practica internaţională, fiecare îşi propunea un set de obiective majore: să constituie un prilej de apropiere şi schimb între studenţii din diverse instituţii de învăţămînt artistic superior, să-i aducă în atenţia publicului şi a criticii de specialitate încă de pe băncile şcolii, să-i stimuleze prin însăşi această întreprindere, să contribuie la pregătirea lor prin ateliere de lucru extracurriculare care să le dezvolte aptitudinile şi/sau să susţină profesionalizarea actului lor artistic. Chiar dacă nu au avut o viaţă lungă (din cauze politice sau socioculturale ce se cer a fi analizate), aceste manifestări au izbutit să afirme nevoia întîlnirilor, a dialogului şi, de ce nu, a unor experienţe concurenţiale derulate în faţa unui public pe care tinerii aspiranţi la gloria scenei trebuie să-l cucerească, atît prin piesa aleasă, cît, mai ales, prin prestaţiile lor artistice. Dispariţia acestor festivaluri a fost resimţită de lumea teatrală, aflată în situaţia de a nu-i mai cunoaşte pe toţi absolvenţii sau, în cazul fericit, de a avea numai o singură imagine - cea din spectacolul de licenţă -, incapabilă să reflecte întreg potenţialul lor.


Un festival care umple un gol

Existenţa unui festival care să surprindă o etapă - destul de avansată - a procesului de formare în care au fost acumulate deja cunoştinţe şi tehnici, dar sînt încă de adăugat nuanţe care să rafineze expresia lor artistică, apare ca o necesitate.

Festivalul Studio de la Tîrgu-Mureş vine să umple un gol. Iar faptul că e organizat de o instituţie de învăţămînt superior - Universitatea de Arte din Tîrgu-Mureş - este dătător de speranţe cu privire la longevitatea sa. Dacă adăugăm dăruirea, profesionalismul şi seriozitatea celor ce şi-au asumat în întregime această întreprindere - artişti şi pedagogi, totodată, precum: actorul Gáspárik Attila, regizoarea Oana Leahu, autorul dramatic Alina Nelega, actorul Liviu Topuzu, actriţa Kozsik Ildikó, şansele continuităţii cresc considerabil.

Sau - cel puţin aşa se văd lucrurile după a doua ediţie a festivalului, derulată în perioada 22 - 25 aprilie. Au fost patru zile dense, cu un program în care prim-planul l-au ocupat cele unsprezece spectacolele realizate în şapte instituţii de învăţămînt teatral din ţară şi discuţiile ce le-au urmat, secondate de atelierele de lucru - unul de scriere dramatică, sub îndrumarea Alinei Nelega, şi celălalt de actorie, coordonat de Adriana Bârză. Au captat interesul, de asemenea, invitaţia la vizionări de documentare teatrale, lansări de carte şi revistă, o masă rotundă pe tema "Metodologia evaluării în cadrul universităţilor de teatru/arte", moderată de Bakk-Miklósi Kinga şi Silvia Negruţiu. N-au lipsit nici premiile, mai mult sau mai puţin simbolice, cocktailurile, întîlnirile informale, petrecerile de bun venit şi de rămas bun, poveştile tîrzii, pînă aproape de zorii zilei, trenuri care ating recorduri de sute de minute întîrziere, cărţi salvatoare - ca întotdeauna! -, primite în dar...

În urma vizionărilor şi a discuţiilor purtate cu tinerii creatori, impresii, amintiri şi observaţii se structurează, avîndu-i în centru, ca referinţă, pe tinerii studenţi, viitorii actori.

Din această perspectivă, se poate vorbi despre valenţa dublă din Retro Circul Matteo (Craiova), întrucît fiecare actor interpretează personajul său, care la rîndu-i, actor fiind, are nostalgia marilor roluri din literatura dramatică universală, pe care le revede în singurătate. Stăpînesc bine cele două registre Maria Gurău, Motroc Valentin şi Teodora Ţenea.

Sau despre Play Strindberg (UBB Cluj, secţia maghiară) ca despre lucrul teatral cu obiecte. Dar, înainte de orice încercare de încadrare, trebuie epuizate aprecierile bine meritate pentru concentrarea şi exactitatea actorilor Kelemen Csongor, Vindis Andrea şi Köllö Csongor. Ei joacă foarte aproape de publicul aşezat pe patru laturi în jurul lor, dar nu părăsesc niciodată lumea piesei. Nici chiar dacă nu au replică şi stau tăcuţi.

Şobolanii (UBB Cluj, secţia maghiară) este o piesă cu un număr destul de mare de personaje. Montarea face dovada omogenităţii actualei serii de absolvenţi. Din grup se dis-tinge, totuşi, actriţa Gergely Katalin, interpreta Paulinei, o femeie simplă, cu dificultăţi de înţelegere şi relaţionare.

Studenţii gălăţeni nu reuşesc să fie foarte convingători în piesa Nişte fete de Neil LaBute. Surpriza e mare, întrucît personajele sînt apropiate de vîrsta lor. Doar Elena Anghel şi Radu Horghidan găsesc un echivalent scenic oarecum credibil.

Cu spectacolul de teatru-dans Scaunele, coregrafa Adriana Bârză de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu ne convinge că, deşi a lucrat cu mare atenţie, avînd mereu piesa lui Ionesco în faţă, lung e drumul textului către dans... În schimb, actorii au atins un nivel de expresivitate corporală remarcabil.

Spectacolul Mărturisirile unui ucigaş de femei (Tîrgu Mureş, secţia maghiară) este o adevărată probă de anduranţă, pe care singur, doar mimul Horváth Gyula o mai pigmentează prin apariţiile sale.

Nonverbal, prin intermediul unor obiecte animate ce dezvoltă o suită poveşti ale subconştientului, spectacolul Respiraţii (Tîrgu-Mureş) provoacă masteranzii-actori de animaţie de la secţia maghiară să redea un tip aparte de relaţionare, ce se stabileşte cu fiecare spectator în parte, cu experienţa sa personală legată de evenimentele majore ale vieţii - naşterea şi moartea.

Visul, producţia UNATC Bucureşti, repetă formula utilizată cu mai multe serii de absolvenţi, anume aceea de a miza în special pe prospeţimea tinerilor actori şi de a crea un context care să o pună în valoare. Decupajul din Shakespeare urmăreşte alert şi cu umor doar întîmplările prin care trec cele două cupluri, dominate de prezenţa charismatică a Alexandrei Fasolă.

Actorii-studenţi de la Tîrgu-Mureş, secţia română, apelează la regizoarea Mona Chirilă, autoritate recunoscută în commedia dell'arte. Montarea sa, în distribuţie dublă, cu piesa Piaţeta de Goldoni solicită trupa în ansamblul ei şi pe fiecare în parte la performanţe actoriceşti în care angajamentul fizic şi spiritual este total, indiferent de amploarea rolurilor. De menţionat, Răzvan Chelaru şi Radu Tudose, care izbutesc travestiuri pline de haz, dar şi de substanţă.


Puncte de plecare, puncte de sosire

La polul opus stă producţia Dragoste, păţanii şi hohote de rîs (Iaşi), unde, dacă se iau în considerare aspectul său, zgomotele, vorbitul tare, gălăgia, rolele, bicicleta, geanta de damă din piele pe post de pungă cu bani, regăseşti nu commedia dell' arte, ci o agitaţie browniană din care e greu să se facă remarcat cineva.

Spectacolul colorat, optimist, pentru copii, Cucuci! (UBB Cluj, actori de animaţie, secţia maghiară), ce poate fi asimilat cu un recital animat de poezie, a încheiat concursul ediţiei a II-a a Festivalului de Teatru Studio.

Înainte, însă, de final, au avut loc prezentările atelierului de scriere dramatică, coordonat de Alina Nelega. Texte scurte şi incisive, care anunţă deja voci proaspete în dramaturgia autohtonă, au avut drept punct de plecare o fotografie. Iar la punctul de sosire, toate cele cinci cursante acceptate - Roxana Magdalena Pântice (UA Tîrgu Mureş), Marghit Olteanu (UNATC Bucureşti), Roxana Marian (UA Tg. Mureş), Olga Macrinici (UBB Cluj) şi Mihaela Mihai (UA Tîrgu Mureş) - au ales să prezinte, în locul lecturii la masă, pe o singură voce, mici scenete destul de atent lucrate, apte să dea măsura teatralităţii textelor.

Festivalul de Teatru Studio de la Tîrgu-Mureş poate funcţiona asemenea unei sonde de investigare, capabile să surprindă stadiul de dezvoltare a artiştilor de mîine.