Profil. Poveste. Personaj: Radu Paraschivescu

O mulţumire pe care o leg de PPP este că, până acum, toţi cei pe care i-am invitat au acceptat. Mi-am făcut la începutul grilei, în toamnă, o listă mare şi impresionantă cu nume şi le-am bifat, metodic, unul câte unul. Pe toate. Acum, aproape de sfârşitul sezonului (mai sunt doar câteva ediţii, dar, nicio grijă, PPP revine în toamnă - lista cu nume e gata făcută:)), unul de care mă înfoi copilăreşte şi mă bucur cu toată gura este Radu Paraschivescu.

Îl citesc de mult timp. Îi vânam cronicile de televiziune din Evenimentul Zilei. I-am devorat toate apariţiile recente, de la "brand-urile" numite Ghidul nesimţitului, Fie-ne tranziţia uşoară, Mi-e rău la cap, mă doare mintea sau Dintre sute de clişee, până la Balul fantomelor sau Cu inima smulsă din piept. Cu fotbalul şi meciurile n-am nicio treabă, mais quand-même... În Esquire-ul din fiecare lună, îi caut textele printre primele. Şi, cu toate astea, nu m-am imaginat niciodată făcând un interviu cu Radu Paraschivescu. Adică, nu mă înţelegeţi greşit, nu m-am văzut niciodată în stare.

Anul trecut, în 2009, când am aflat că îl voi avea invitat la Jurnal, am cam îngheţat. M-am pregătit cum demult n-am mai făcut-o, cu întrebări de rezervă, cu tot tacâmul şi am păcătuit ca întotdeauna când am emoţii: din simple şi zglobii pe hârtie, le-am transformat în arboreturi stufoase, numai bune de încâlcit şi pierdut idei. Nu v-aţi prins? Când mă vedeţi vorbind în plus, să ştiţi că în capul meu mă grăbesc să ajung pe calea simplităţii, rătăcită undeva, între bune intenţii, autocontrol şi trac. Cu o graţie seniorială, Radu Paraschivescu a transformat cele 10 minute de interviu de atunci într-un desert uşor, cu gusturi succesive, de care îţi pare rău că se va termina încă de la prima linguriţă luată. Acest om are darul de a fi atât de proaspăt, de efervescent, de gourmet ideatic şi lingvistic, încât a metamorfozat o conversaţie de buletin de ştiri într-un crâmpei de spumă răcoritoare ironic-miezoasă. Atunci am ştiut că vreau mult, aproape că îi datorez lui Radu Paraschivescu (şi mie însumi, totodată) un interviu în toată puterea cuvântului. Cel pe care îl veţi vedea joi.

M-am pregătit cum demult n-am mai făcut-o, cu întrebări de rezervă, cu tot tacâmul. N-am fost într-o zi rea. Doar că Radu Paraschivescu (nu ştiu ce zi o fi avut) a etalat o scânteiere în răspunsuri care a umbrit licărul de pe alocuri al întrebărilor. Şi mă bucur. Cred că darul unui interviu este să scoată la iveală răspunsuri zemoase, surprinzătoare, savuroase, cu buchet şi persistenţă. Răspunsurile lui Radu Paraschivescu, ca şi scrierile sale, se pudrează cu cel mai ales umor, se însiropează cu frumuseţea limbii vorbite, se vanilează cu ascuţimea observaţiei şi se dau la închegat în rafinamentul spiritului. Apoi lasă urme în mustaţa impresionantă de deasupra şi în mintea cui are vioiciunea să le... "servească". :)

Conversaţia cu Radu Paraschivescu a fost cea mai bună prăjitură de care am avut parte în 2010.

TVR Cultural, Joi, 13 mai 2010, 22:25 / Vineri 14 mai 2010, 10:30

[email protected]