Sfîntu Gheorghe: Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul

Deşi titlul sună cam poetic, să ştiţi că aşa a debutat marţi seară prima ediţie a Anonimului. După cuvintele preşedintelui Marcel Iureş, un grup de lipovence a început să cînte în timp ce pe lacul artificial de lîngă Complexul Anonimul (cu vilişoare, săli de proiecţie, restaurant), pe lacul unde în timpul zilei raţe aclimatizate "pasc" nuferi, pe acest lac, în fine, au început să fie proiectate secvenţe din filme. Trei ecrane mari instalate pe trei bărci. Pădurea spînzuraţilor, Charlie Chaplin, Cetăţeanul Kane - luminate de făclii. Încet-încet, fiecare barcă a început să se îndepărteze pe lac în jos. În întunericul nopţii, impresia era deosebită. Dintre persoanele aşezate la mese pe iarbă s-a ridicat şi cel mai celebru invitat al ediţiei - Moritz de Hadeln, ex-director al festivalurilor de la Berlin şi, pentru mulţi ani, Veneţia. Ferindu-se de cuvinte pompoase, acesta ne-a mărturisit că părinţii lui s-au născut în România şi ne-a adus cu picioarele pe pămînt, spunînd că există în lume o groază de festivaluri, dar că atunci cînd unul nou apare nu e în plus dacă este deosebit. "Să vedem cum se va desfăşura festivalul în zilele următoare", a spus Moritz de Hadeln, care n-a putut să nu remarce locaţia absolut unică.

Într-adevăr, senzaţia - încă de la sosirea cu vaporaşul - a fost că ieşi din timp. Am plecat cu autocarul din Bucureşti - participanţi, presă, membri ai staff-ului. Printre colegii de drum - şi Andrei Pleşu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Dinescu (în maşina personală). Aceştia vor participa şi la dezbateri, de unde tragem concluzia, evidentă de altfel, că Sorin Marin (preşedintele Fundaţiei "Anonimul") doreşte un festival elitist şi serios, aşa cum sunt şi celelalte manifestări culturale pe care le organizează. Pentru un om de cultură, ca să spunem aşa, condiţiile din taberele "Prometeus" şi "Anonimul" sunt chiar bizare. Mobilă din paie şi bambus, băi hiperelegante, cu apă caldă, gresie, săpunuri Dove, aer condiţionat, aparate de ţînţari - camere elegante, fără să fie kitsch, dar care totuşi te şochează. În jur, iarba e tăiată scurt, se înaintează pe alei pietruite, personalul e amabil. Există pînă şi calculatoare cu internet, ca cel de pe care transmit acum înainte de proiecţia primului film din competiţia de lungmetraj.

Înainte de a ne urca, la Mahmudia, în vaporaşe (au fost vreo trei), Titus Muntean (al cărui Examen participă în competiţia de lungmetraj) a spus: "Şi dacă nu-mi plac filmele, cum mă întorc acasă?". Păi, cam greu. Te întrebi totuşi unde se pune limita între ideea de festival făcut pentru tot poporul şi festival pentru "happy few". Adevărul e că, deocamdată, nu-mi dau seama. Sunt tineri veniţi, unii din Bucureşti, alţii de pe litoral, cu rucsacuri, bocanci atîrnaţi de ei şi corturi. Ieri seară părea să mai fie locuri de campat. Cineva spunea că baia comună arată incredibil de bine. Reţinem deocamdată doar o idee: aşa cum pelerinii indieni Huichol trebuie să străbată kilometri întregi de deşert mexican pentru a ajunge la peyota, cactusul sacru care le deschide porţile unei alte realităţi, probabil că şi cinefilii adevăraţi trebuie să parcurgă o călătorie similară.



La Festivalul Internaţional de Film Independent "Anonimul", Victor Rebengiuc a primit un Premiu Special al Juriului pentru Perpetua Revelaţie, invitatul de onoare al festivalului avînd roluri principale în scurtmetrajele din competiţie Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea de Cristi Puiu şi, respectiv, Boborul de Radu Igaszag. Constantin Popescu a primit Premiul de Scenariu pentru scurtmetrajul Apartamentul, pe care l-a şi regizat (motivaţia juriului vizînd "construcţia lui perfect structurată"). Vivi Drăgan Vasile şi Anca Barbu au primit Premiul de Imagine pentru Boborul, în regia lui Radu Igaszag (juriul apreciind "inovaţia în mixajul dintre film cu actori şi animaţie"). Premiul pentru Regie, tot la categoria scurtmetraj, l-a primit Corneliu Porumboiu, pentru filmul Călătorie la oraş, pentru "exprimarea stării de fapt a românului obişnuit". Ultimul film românesc premiat, în ordinea urcării pe scenă, deci la categoria lungmetraj, a fost Examen de Titus Muntean, al cărui protagonist, Marius Stănescu, a fost distins cu Premiul de interpretare masculină.

Să luăm acum fiecare categorie în parte şi să vedem celelalte premii. Juriul compus din Irina Margareta Nistor, Răsvan Popescu şi Pierre Eisenreich a mai acordat un Premiu Special filmului belgian Alice et moi de Micha Wald, iar Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj - filmului mexican At that Point... Rebecca de Luciana Jauffred Gortostiza. Juriul pentru filmul documentar - compus din Magda Mihăilescu, André Ceuterick şi Cornel Mihalache - a oferit un Premiu Special filmului unguresc New Eldorado de Tibor Kocsis ("pentru respectarea dramatismului unei realităţi sociale şi umane").

Premiul pentru cea mai bună imagine într-un documentar pleacă în Statele Unite, la Dierdre Lynch, autoarea filmului Photos to Send. Cel mai bun regizor de documentar a fost socotit israelianul David Ofek, autorul filmului No. 17 ("pentru rigoarea investigaţiei destinate să afle adevărul despre soarta unui anonim"). În fine, cel mai bun film documentar din competiţie a fost desemnat The Story of the Weeping Camel de Davaa Byamasuren şi Luigi Falorni.

Juriul de lungmetraj - format din Moritz de Hadeln, Eugenia Vodă, Steve Gallagher şi Eduardo Antin - a premiat-o pe Brigitte Holmeier cu Premiul de interpretare feminină, pentru rolul din filmul german Identity Kills de Soren Voigt. Srdjan Vuletic a primit Premiul de Scenariu pentru Summer in the Golden Valley, film pe care l-a şi regizat. Premiul de Imagine i-a revenit sud-coreeanului Baek Dong-hyun, pentru Spring, Summer, Autumn, Winter... and Spring de Kim Ki-duk. Premiul pentru cel mai bun lungmetraj şi trofeul festivalului l-a primit filmul veteranului italian Marco Belocchio pentru Buongiorno, Notte. Trofeul a fost luat de producătorul acestui film, Sergio Pelone.



Sunt convinsă că o grămadă de lume a stat în ultimele zile cu ochii aţintinţi spre Deltă, unde la Sfîntu Gheorghe se desfăşura prima ediţie a Festivalului de Film Independent "Anonimul". Sunt convinsă că mulţi ar fi dorit să se numere şi ei printre favorizaţii invitaţi care au fost ţinuţi în puf vreme de şase zile. Judecînd încă la cald (festivalul a luat sfîrşit sîmbătă, noi am ajuns duminică seară în Bucureşti), senzaţia e complet nouă şi un pic ciudată. Situaţia cinematografiei la noi e cum e. Discuţiile din breaslă parcurg acum un vîrf uşor isteric datorat disputelor din rîndurile "tinerilor cineaşti" (sintagmă deja golită de sens). În condiţiile astea, un mecena (recte Sorin Marin şi Fundaţia "Anonimul") a invitat şi tineri furioşi, şi personalităţi străine şi relaxate la o sărbătoare fastuoasă, uşor ostentativă, a filmului. Selecţia de filme a fost de foarte bună calitate, mîncarea a fost şi ea bună, băutura a curs gîrlă, ca şi Dunărea pe sub cele 24 de lotci care au plimbat invitaţii la "vînătoare" de pelicani. Un curcubeu inedit a deschis festivalul, un pelican obosit şi curios a închis-o, planînd tăcut peste mesele ultimei cine. A fost şi vreme bună. Între două sesiuni de ploi, Sfîntu Gheorghe s-a umplut de lume. Cei mai mulţi - extraordinarii tineri cinefili veniţi cu corturile de peste tot. Le-au montat în campingul nou. Ziua au dormit pe plajă, noaptea au stat la filme. Între vioiciunea campingului (căruia mulţi i-au spus "campus") şi complexul "Anonimul" se afla drumul.

Totuşi, studenţii n-au avut voie să intre la proiecţiile din timpul zilei, din cele trei săli. Aceştia au botezat complexul "Oraşul interzis". De aici o senzaţie la început vagă de izolare, de jenă că stăm noi între noi la proiecţii pe cînd la gard zgîriau tineri care chiar pentru văzut filme bătuseră drumul. Marcel Iureş, preşedintele festivalului, a anunţat însă în seara decernării premiilor că de la anul "Oraşul interzis" îşi va deschide porţile. Ar fi cea mai bună idee pentru că altfel festivalul s-ar transforma într-o chestie exclusivistă şi ar fi mare păcat. Păcat pentru cei care muncesc pentru el, păcat pentru autorii filmelor - interesaţi în primul rînd de părerea spectatorului obişnuit (mai mult decît de cea a unui critic, de exemplu), păcat pentru iubitorii filmului care sunt în stare să mănînce sticksuri pentru a nu rata un mare eveniment. Întrebarea care se va pune este cum vor face faţă sălile valului de cinefili. Ele au capacitate redusă. În fond, şi scările sunt comode. Pe scări s-a stat la prima proiecţie a lui Coffee and Cigarettes de Jim Jarmusch (un lungmetraj în care au fost colate cele trei clasice scurte şi alte noi). Atunci au fost admişi şi studenţi la film. Sunt convinsă însă că soluţiile n-ar lipsi la o adică.

Atunci cînd s-a anunţat palmaresul (în faţa ecranului mare din camping, ca să fie mai multă lume), o fetiţă a întrebat: "Mami, filmele astea s-au văzut aici?" Cred că un festival trebuie întîi de toate să aibă public. Altfel, ce rost are să-i faci reclamă? Degeaba aduci filmele pe urmă la Bucureşti, cînd momentul fierbinte a avut deja loc şi cînd ştii de prin ziare ce s-a întîmplat.

Şi în privinţa statutului festivalului s-ar putea face unele corecţii. De pildă, s-ar putea consacra secţiuni speciale scurtmetrajelor de şcoală ori lungmetrajelor de debut pentru a se evita concurenţa neloială dintre creaţii recunoscute ale unor mari cineaşti şi filme ale unor regizori la început de carieră, aşa cum s-a întîmplat acum. Cînd Buongiorno, notte de Marco Bellochio, Spring, Summer, Autumn, Winter... and Spring de Kim Ki-duk şi Alila de Amos Gitai stau pe grila de start alături de un Examen de Titus Muntean ori Ana y los otros de Celina Murga, e oarecum previzibil finişul. Alila a fost de altfel scos din competiţie în momentul (tardiv) în care s-a aflat că unul dintre membrii juriului făcuse parte din echipa de producţie, fără să se fi recuzat cînd a văzut selecţia.

A fost curios şi să vedem că juriul de scurtmetraj a premiat pentru scenariu Apartamentul lui Constantin Popescu, film despre care toată lumea ştie că e inspirat dintr-o poveste care a făcut ocol UNATC-ului. Cred că pînă şi Constantin Popescu a fost mirat. Apartamentul putea lua orice alt premiu în afară de cel pentru scenariu. De altfel, palmaresul "scurtelor" realizate în principal de tineri regizori (şi studenţi, şi absolvenţi) mi s-a părut vag contestabil. Cred că în locul Premiului special acordat lui Victor Rebengiuc pentru creaţiile din Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea şi Boborul ar fi putut fi premiat un alt film, marele nostru actor (prezent la Sfîntu Gheorghe împreună cu soţia sa, Mariana Mihuţ) putînd fi omagiat în alt fel, mult mai onorant şi pentru el.

Una peste alta, "Anonimul" a trecut însă cu bine hopul primei ediţii, care întotdeauna e una de probă. Acum de-abia încep să se contureze nişte direcţii, acum vine feedback-ul, apar idei noi. Sunt convinsă că dacă Sorin Marin va mai dori să organizeze şi a doua şi a treia ediţie, "Anonimul" se va instala bine în pămîntul tînăr al Deltei şi va deveni un eveniment aşteptat peste an cu nerăbdare şi iubit de toată lumea.

Mulţi invitaţi străini s-au întrebat şi i-au întrebat pe români dacă într-adevăr va mai avea loc o a doua ediţie, dacă festivalul e sortit să continue. Răspunsul lui Sorin Marin este că da: "Anonimul" va mai fi şi la anul.