iunie 2010
Peste 3 zile, celebra trupă de electro-tango Gotan Project cântă la Sala Palatului, în Bucureşti. Spectacolul începe la ora 20.00, iar accesul în Sala Palatului este permis începând cu ora 19.00. Concertul este organizat de Events.

Vremurile se schimbă însă. Pasiunea care mocneşte în tango este mai vie ca nicicând. Trio-ul Gotan Project, format din francezul Philippe Cohen Solal, argentinianul Eduardo Makaroff şi suedezul Christoph H. Müller, este dovada clară ca vinul vechi - tangoul - îşi păstrează esenţa şi în sticla nouă - Gotan Project.

Gotan Project este trupa care ţine sus stindardul del Nuevo Tango în secolul 21. Unde influenţele de jazz, raggae, jive sau salsa sporesc aroma îmbătătoare a tangoului de soi bun. Gotan Project rămân fideli acusticului, instrumentelor tradiţionale din trecut, pe care reuşesc cu mare succes să le combine cu beat-urile prezentului şi cu accentele electronice. Totul se leagă fericit într-un întreg, propunând tangoul, spre consum, unei noi generaţii.

Trupa va sosi la Bucureşti din Istanbul, şi va pleca către următoarea destinaţie pe harta turneului lor, Ljubljana, în Slovenia, unde sunt aşteptaţi să susţină un show pe 27 iunie 2010. La începutul lunii iunie, Gotan Project au anunţat prelungirea turneului lor în America de Nord, cu date în New York, Los Angeles şi San Francisco.

Gotan Project au în spate 11 ani de carieră şi peste 2 milioane de albume vândute. Spectacolul din capitală este inclus în turneul european de promovare al ultimului album semnat de Gotan Project, Tango 3.0, lansat pe piaţă la începutul lui 2010. Albumul Tango 3.0 este distribuit exclusiv în România de A&A Records/Warner Music Licensee şi poate fi găsit în magazinele de specialitate.

Biletele la preţul de 120, 160, 210 sau 250 lei, în funcţie de categorie, mai pot fi achiziţionate online, pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua naţională Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange şi librăriile Cărtureşti). Biletele pot fi achiziţionate şi în trei rate lunare, doar prin Card Avantaj, la sediul Eventim din str. Grigore Alexandrescu, nr. 56, Bucureşti sau în librăriile Humanitas din toată ţara.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus