România Liberă / septembrie 2004
Primul om
Spectacolul Cătălinei Buzoianu cu piesa Primul om, dramatizare a romanului neterminat al lui Albert Camus, a avut alaltăieri premiera mondială la Théâtre de Ranelagh din Paris, transmite Rompres. Două avanpremiere au avut loc la sfîrşitul săptămînii pe esplanada Castelului din Lourmarin, de lîngă Marsilia - satul unde Albert Camus a trăit. La ele a luat parte şi fiica scriitorului, Catherine Camus, care anterior îşi dăduse acordul asupra dramatizării realizate de Cătălina Buzoianu, dramatizare la care au fost folosite, pe lîngă roman, şi fragmente din Omul revoltat, Mitul lui Sisif sau Străinul. Reprezentaţiile au fost un succes. Scenografa Lia Perjovschi a îmbrăcat excelent spaţiul, jocul actorilor Maia Morgenstern, Tania Sourseva, Horaţiu Mălăele, Mircea Rusu, Hanchen Jacques, Filip Ristovski, Monica Tîrnăcop şi Oana Dicu fiind apreciat la valoarea sa.

După microturneul francez, spectacolul va fi pregătit în noiembrie şi în limba română. Actorii francezi vor fi înlocuiţi cu actori români, iar scena cea mai probabilă unde va avea loc premiera este, potrivit Rompres, cea de la Bulandra. Primul om este o producţie a Catedrei UNESCO a Institutului Internaţional de Teatru (ITI) şi face parte dintr-un program de promovare a teatrului românesc în lume, susţinut de Guvernul României. Spectacolul a fost realizat în colaborare cu Asociation Européene France-Roumanie "Mnemosyne", Institutul Cultural Român de la Paris şi Fondation du Chateau de Lourmarin.
De: Albert Camus Regia: Cătălina Buzoianu Cu: Maia Morgenstern, Tania Sourseva, Horaţiu Mălăele, Mircea Rusu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus