Scriitori, regizori şi fantome - The Ghost Writer

Un profesor de la o universitate importantă spunea într-un studiu despre fantome: acolo unde există îndoieli, s-ar putea să existe şi o fantomă. În The Ghost Writer / Marioneta, cel mai recent film al lui Roman Polanski, premiat cu Ursul de Argint în 2010 la Berlin, există o fantomă; şi există chiar şi o fantomă a fantomei; şi multe îndoieli, incertitudini, ambiguităţi.

Cu toate astea, în adaptarea romanului The Ghost al lui Robert Harris (care semnează şi scenariul alături de Polanski) nu vezi apariţii spectrale sau siluete ascunse în cearceafuri albe. Fantoma din titlu e un scriitor (Ewan McGregor) căruia nu-i cunoaştem numele, nici prea multe date biografice şi care e angajat să scrie biografia fostului prim-ministru britanic, Adam Lang (Pierce Brosnan). Pe parcursul interviurilor dintr-o casă izolată din America, ies la iveală în presă acuzaţiile de crimă de război aduse premierului, acuzaţii legate de colaborarea acestuia cu guvernul american în capturarea şi torturarea prizonierilor din Irak. Intrigat de răsturnare şi de moartea suspectă predecesorului său (tipul învestit înainte cu acelaşi job, găsit mort pe o plajă), scriitorul-fantomă, care nu are altceva în afară de curaj şi intuiţie şi nişte indicii găsite printre lucrurile şi manuscrisul fostului, conduce o investigaţie personală din care descoperă secrete importante. Şi pe măsură ce află el, aflăm şi noi.

Tot filmul respiră cu şi prin această fantomă, prin angoasele, temerile şi gândurile tulburi date de acest job-capcană care îl strânge între ambiguităţi, personaje duplicitare şi peisaje obscure. The Ghost Writer este un un thriller politic neo-noir în tradiţia unui Polanski de pe vremuri, în care tensiunea minţii personajului principal pendulează între dimensiunea aparentă şi cea reală a problemei, între opacitatea secretelor politice şi transparenţa spaţiilor. Nu e interesant doar pentru că personajele din film sunt, până la un punct, fantomele unor personaje istorice (Adam Lang este creat, se ştie, după modelul Tony Blair), ci şi pentru felul în care Polanski deschide uşa unei realităţi cinematografice complexe, bine camuflate în spatele realităţi vizibile, de pe marele ecran. În aspectul fantomatic al reprezentaţiei vizuale sunt infuzate măiestria artistică şi fantomele trecutului unui mare regizor.