iulie 2010

Cinci zile cu muzică românească şi irlandeză, două culturi care se întrepătrund, ateliere de creaţie şi învăţare, întâmplări de tot felul, firescul vieţii, la Săpânţa.
 

Pentru prima dată, la Săpânţa se deschid, în mod organizat, porţile pentru iubitorii de cultură. Drumul lung spre Cimitirul Vesel, primul mare eveniment cultural care se desfăşoară în satul vestit pentru Cimitirul Vesel, va avea loc în perioada 12 - 15 august 2010. Lăcaşul de cult este unic în lume pentru satirizarea morţii prin epitafurile mormintelor şi imaginile în culorii vii pictate pe cruci.

Evenimentul este prezentat de Asociaţia Culturală Irlandezo-Română "New Grange", în colaborare cu Consiliul Local Săpânţa, Parohia Ortodoxă Săpânţa cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş. Producător - Peter Hurley.
 

"Drumul lung spre Cimitirul Vesel" înseamnă cinci zile cu muzică "altfel" - Grigore Leşe şi invitaţii lui, muzica lui Shaun Davey cântată live de 120 de artişti, ateliere de olărit, dans, muzică ţărănească, gătit tradiţional, păstrăvărit şi multe altele, un trai eco, în armonie cu natura şi sinele.
 

Festivalul este gândit ca o întâlnire pentru suflet, o căutare a rădăcinilor în tradiţie, o deschidere spre spiritualitate. "Nu îmbiem turiştii cu mici, bere şi muzică comercială. Oferta noastră este clară: invităm oameni care îşi înţeleg rădăcinile, care recunosc că au întrebări, care îşi respectă tradiţia şi natura. Credem că zona Săpânţei are un uriaş potenţial spiritual şi turistic, dar nu vrem ca explorarea ei să o transforme într-un butic" - declară Peter Hurley, producătorul evenimentului.

Deloc o coincidenţă, festivalul se va suprapune peste marea sărbătoare creştină Adormirea Maicii Domnului (14-15 august). Momentul de reculegere al celor care o celebrează pe Sfânta Fecioară şi pe cei dragi lor, vii sau plecaţi dintre vii, va fi urmat de un concert extraordinar, ce va avea loc chiar pe pajiştea de lângă Cimitirul Vesel. Pentru că festivalul de la Săpânţa este despre incursiunea în frumuseţea şi minunea eternului ciclu al vieţii şi al morţii, despre triunghiul tată-mamă-copil.
 

Drumul lung spre Cimitirul Vesel a fost creat pornind de la o idee născută în Irlanda. În urmă cu doi ani, apreciatul compozitor irlandez Shaun Davey a primit o bursă de la Culture Ireland pentru a cerceta filonul comun al celor două culturi. Fascinat de Săpânţa, artistul a compus o suită muzicală în care se îmbină elemente tradiţionale din ambele zone, cu elemente din muzica clasică. Textele acestor melodii sunt chiar epitafurile de pe mormintele din Săpânţa.
 

Ideea de a organiza un festival a pornit de la dorinţa ca această creaţie să fie cântată chiar la Săpânţa, locul care a inspirat-o, muza veselă a trecerii dincolo. Astfel 120 de muzicieni - corul bărbătesc al Facultăţii de Teologie din Sibiu, un cor mixt din Maramureş, o orchestră de cameră românească şi instrumentişti aleşi dintre cei mai buni muzicieni tradiţionalişti ai Irlandei - vor interpreta lucrarea lui Shaun Davey, în noaptea de Sfânta Maria, pe pajiştea de lângă Cimitirul Vesel.


Invitat în proiect în calitate de muzician, Grigore Leşe, militant fervent, recunoscut, al păstrării spiritualităţii române, a acceptat rolul de regizor artistic al Festivalului, alături de Shaun Davey, ocupându-se de partea muzicală şi de toate aspectele care ţin de conservarea autenticului şi respingerea kitschului.
 

Miza festivalului este pe cât de mare, pe atât de directă: o dovadă că Spiritul viu al românului poate fi înscris în circuitul valorilor universale, păstrându-se însă componenta sa inefabilă, nesupusă comercializării, prin transmiterea adevăratelor valori care contribuie la imaginea României în lume. Ne împărtăşim bucuria de a fi!

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus