TIFF (cel mare) a împlinit 35 de ani - Festivalul de film Toronto, 2010

După 35 de ediţii, Festivalul Internaţional de Film de la Toronto (TIFF) a intrat cu paşi mărunţi dar siguri în - să-i zicem - a două tinereţe, ceea ce îndreptăţeşte această scurtă retrospectivă. N-o să vă plictisesc cu hagiografii exhaustive de la geneză şi până în zilele noastre a festivalului, dar mi s-ar părea interesant să vedem cum o sărbătoare locală (unii ar zice provincială...) a cinema-ului a devenit unul din cele mai importante festivaluri de film din lume.

Iată, deci, 35 de întâmplări (aparent... întâmplătoare) - câte una pentru fiecare an din viaţă festivalului:

1976 > TIFF vine pe lume sub numele de The Festival of Festivals. Numele spune totul: manifestarea nu are alte ambiţii decât prezentarea unei selecţii (50 de filme) din oferta marilor festivaluri ale vremii. Proiecţiile au loc la Ontario Place Cinesphere, o cupolă gigantica pe malul lacului Ontario - unul din cele mai avansate cinematografe din lume la acea vreme.

1977 > Outrageous!, un film canadian care a spart bariere şi a făcut istorie debutează la festival şi devine un hit. Mostră de dialog: "I'm dead inside." "You're not dead. You're alive and sick and living în New York like eight million other people."

1978 > Ontario Censor Board ameninţă că va interzice In Praise of Older Women dacă nu se taie anumite scene. Festivalul ignoră ameninţarea şi prezintă varianta integrală.

1979 > Pentru prima dată în istoria festivalului, un film - documentarul Best Boy - câştigă People's Choice Award, urmat mai apoi de un Oscar.

1980 > Legendarul Jean-Luc participă la o retrospectivă Godard. Prezenţa cineastului francez aduce greutate tânărului festival din Toronto.

1981 > Chariots of Fire câştigă premiul publicului. Urmează Oscarul pentru cel mai bun film. O tradiţie începe să se contureze.

1982 > După ce află că filmele lor au fost refuzate de festival, tinerii (pe atunci) Atom Egoyan şi Bruce McDonald montează un proiector pe trotuarul din faţa cinematografului University Theatre şi îşi prezintă producţiile spectatorilor care ies de la proiecţiile oficiale.

1983 > Premiul publicului e acordat unui alt hit cult, The Big Chill, care va schimba cu totul faţa cinematografiei generaţiei baby boomer.

1984 > Refuzat deja de toate studiourile din Holywood, Blood Simple se bucură de un succes nemaipomenit la festival. Filmul îşi găseşte un distribuitor peste noapte şi cariera fraţilor Coen e catapultată. Tot peste noapte.

1985 > Sute de protestatari catolici (era să scriu protestanţi catolici...) pichetează proiecţia filmului Hail Mary, în care Sfânta Fecioară joacă baschet şi lucrează la o benzinărie, iar Iosif e taximetrist.

1986 > O ploaie de proporţii biblice (pedeapsă divină pentru 1985?...) provoacă prăbuşirea unei părţi din acoperişul cinematografului New Yorker Theatre (actual Panasonic Theatre) în timpul unei proiecţii. Câţiva spectatori ajung la spital - nimic grav.

1987 > The Thief of Bagdad, filmul mut din 1924, e proiectat pe fundalul muzical original cu o orchestră de 26 de instrumentişti - o noutate pentru anii '80.

1988 > Debutează programul Midnight Madness, care va deveni una din atracţiile festivalului, o colecţie de ciudăţenii şi orori proiectate fix la miezul nopţii.

1989 > Roadkill câştigă premiul pentru cel mai bun film canadian în valoare de 25.000 de dolari (canadieni). Regizorul Bruce McDonald acceptă premiul şi declară: "$25,000 is going to buy me a big chunk of hash."

1990 > Pentru a evita cozile enorme la bilete se introduce un nou sistem. Cu fise. Iniţiativa e abandonată după ce se semnalează un număr de bătăi între iubitorii de film...

1991 > Se fură o camionetă cu 21 de filme din festival - inclusiv My Own Private Idaho. Ca în orice thriller care se respectă, camioneta e recuperată (cu toate rolele de film intacte), în ultimul moment.

1992 > Terry Gilliam e de negăsit înainte de premiera lui The Fisher King. Organizatorii îl găsesc (în ultimul moment, din nou) în tribunele SkyDome, urmărind un meci al echipei locale de baseball.

1993 > Petrecerea de lansare a filmului lui Malcolm McLaren M. Butterfly e una din cele mai bune din istoria festivalului, cu o barjă imensă care îi poartă pe invitaţi în diverse stări de ebrietate pe apele lacului Ontario, pe un fundal impresionant de artificii.

1994 > Festivalul îşi schimbă în mod oficial numele în Toronto International Film Festival.

1995 > Nu toţi realizatorii selectaţi la TIFF sunt faimoşi. Ori măcar majori. Susanna Fogel avea 15 ani când scurtmetrajul ei For Real a avut proiecţia la TIFF. For real...

1996 > Jean-Luc Godard acceptă să se întoarcă la TIFF numai dacă i se oferă un studio de montaj. Cu acces la un teren de tenis. Organizatorii TIFF se dau peste cap şi îndeplinesc doar una dintr-o lungă listă de cereri mai mult sau mai puţin bizare şi plusează punându-i lui Godard la dispoziţie un partener de tenis profesionist.

1997 > Una din primele mari tranzacţii de la TIFF: October Films cumpără The Apostle regizat de Robert Duvall pentru frumoasa sumă de 6 milioane de dolari (americani de data asta).

1998 > O grevă Air Canada îi obligă pe mulţi participanţi şi jurnalişti să zboare la Buffalo şi apoi să conducă până la Toronto. Vorba unui critic: "the strike [...] made Buffalo's airport lounge look like a Cannes cocktail party."

1999 > American Beauty, Boys Don't Cry şi The Cider House Rules debutează la TIFF şi câştigă apoi Oscaruri, solidificând astfel reputaţia de rampa de lansare a TIFF-ului.

2000 > Alţi protestatari, de data asta activişti pentru drepturile animalelor, cer ca filmul mexican Amores Perros să fie interzis ca urmare a luptelor de câini prezentate în pelicula lui Alejandro González Iñárritu, deşi "no animals were harmed during filming".

2001 > Atacurile din 11 septembrie închid festivalul pentru o zi. TIFF continuă, dar toate petrecerile sunt anulate.

2002 > După ce i s-a refuzat accesul la o proiecţie pentru că nu mai erau locuri, faimosul critic Roger Ebert ia festivalul peste picior într-un articol pentru că permite accesul "executivilor" din industria cinematografică la proiecţiile pentru presă. Cele două grupuri sunt separate la următoarea ediţie. "Reconcilierea" se produce în cele din urmă, presa şi "industria" reunindu-se din nou.

2003 > Ultima proiecţie la Uptown Theatre (ce urmează a fi demolat) are un titlu pe măsură: The Undead. Înainte de film se păstrează un moment de tăcere iar publicul toastează pentru venerabila instituţie cu şampanie.

2004 > TIFF trăieşte un meta-moment cu filmul care încheie festivalul, Jiminy Glick in Lalawood, a cărui acţiune se petrece... la TIFF şi în care Martin Short face un mişto finuţ de participanţi şi de presa festivalieră.

2005 > Puterea de atracţie a TIFF-ului pentru starurile de la Hollywood e pe deplin dovedită într-o seară de miercuri, când restaurantul Sotto Sotto îi serveşte - în acelaşi timp şi la mese separate - pe Johnny Depp, Keanu Reeves, Sean Penn, Viggo Mortensen, Pierce Brosnan, Tim Burton, Helena Bonham Carter şi Jodie Foster.

2006 > Starul lui Borat Sacha Baron Cohen îşi face apariţia într-o căruţă trasă de... femei în port tradiţional din Kazahstan.

2007 > 1.200 de spectatori îi cântă "Happy Birthday" regizorului Dario Argento la proiecţia filmului său Mother of Tears: The Third Mother.

2008 > Relaţia de dragoste / ură a lui Roger Ebert cu festivalul continuă. Criticul lui New York Post, Lou Lumenick e beştelit de Ebert după ce îl loveşte pe acesta cu un sul de hârtie peste genunchi când Ebert, care nu mai putea vorbi din cauza unui cancer tiroidian, i-a făcut semn să se dea puţin la o parte ca să poată vedea ecranul.

2009 > TIFF aduce noi sporturi în centrul Torontoului - roller derby feminin - pentru premiera lui Whip It, film regizat de Drew Barrymore.

2010 > Roger Ebert se întoarce la TIFF cu Ebert's Twitter Showdown!, un eveniment cu trei tweeters de soi, inclusiv Rainn Wilson (Dwight Schrute din The Office), care încearcă să-i facă faţă reputatului critic de la Chicago Sun-Times.