Schimbarea a fost cuvântul de ordine al celei mai recente ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto (TIFF), 2010. Gigantul festival şi-a schimbat centrul de greutate dinspre hotelurile, buticurile şi restaurantele de înalte fiţe din prosperul cartier Yorkville către proaspăt inauguratul sediu al festivalului, TIFF Bell Lightbox din Entertainment District. Bun aşa, cartierul de divertisment, ar zice unii. Cum ar veni, rămas bun Four Seasons şi restaurante de ghid Michelin, bun găsit Hooters (lanţ de fast-food renumit pentru "dotările" chelneriţelor sale), The Fox and Fiddle (un lanţ de pseudo Irish pub-uri) şi The Canadiana Backpackers Inn (numele spune totul) - toate la o aruncătură de băţ de Scotiabank Theatre, care a devenit principalul cinematograf al festivalului.
Serios vorbind, TIFF Bell Lightbox a devenit deja casa permanentă a festivalului, un loc unde se întâmplă foarte multe, de la proiecţii de-a lungul anului cu filme din festival care nu şi-au găsit distribuitori, până la expoziţii pe teme variind de la Tim Burton şi fantasmagoriile sale, Fellini şi scandalurile epocii sale, Mary Pickford, prima (în ordine cronologică) logodnică a Americii (născută în Toronto, la câteva străzi distanţă de TIFF Bell Lightbox) sau... Raj Kapoor şi dinastia sa indo-cinematografică. Clădirea şi conceptul din spatele ei a produs reacţii admirative chiar şi din partea oaspeţilor de la Hollywood, care, nu-i aşa?, le-au văzut pe toate...
Filme
O selecţie (aranjată alfabetic, altfel complet alandala, cum au fost şi zilele mele în timpul festivalului...):
Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu
Deşi mai toată spuma criticii mondiale a gratulat filmul lui Andrei Ujică încă de la Cannes drept o capodopera deschizătoare de drumuri, Autobiografia... a surprins, a făcut valuri şi a avut ecouri mai mult decât pozitive şi la Toronto. Un montaj epic de peste trei ore de filme de propagandă şi pelicule "de familie" (peste o mie de ore la origine), care i-a ocupat lui Ujică patru ani din viaţă, filmul, conceput ca o retrospectivă a vieţii şi carierei Celui Mai Iubit Fiu al Poporului din propria lui perspectivă, te ţine ţintuit pe scaun, chit că ştii ori nu cine-s personajele care se preumblă pe ecran.
Client 9: The Rise and Fall of Eliot Spitzer
Paradoxală (tragi)comedie de moravuri, investigaţia scandalului sexual care a dus la demisia guvernatorului statului New York cuprinde interviuri revelatoare cu Spitzer, escorta lui favorită şi alte personaje interesante. Paradoxul vine din faptul că Eliot Spitzer iese din film mai puţin şifonat decât a intrat în gura presei...
Crime d'amour
Un animal ciudat - un policier francez conceput ca un thriller american. Rezultatul? Deşi se vrea rece şi precis, complotul de răzbunare al unei tinere corporatiste împotriva şefei from hell e atât de cusut cu aţă albă că te lasă scărpinându-te în creştet în loc să-ţi ridice părul de pe ceafă.... Cu Ludivine Sagnier şi (motivul pentru care am intrat la proiecţie) Kristin Scott Thomas.
Guest
În buna tradiţie metatextuală deloc străină TIFF-ului (vezi Jiminy Glick in Lalawood, filmul lui Martin Short care a avut premiera la TIFF şi a cărui acţiune se petrecea tot la TIFF), regizorul spaniol José Luis Guerín îşi documentează experienţa unui an de peregrinări pe la festivaluri cu filmul anterior. Rezultatul? O serie de portrete fidele ale oamenilor întâlniţi mai mult sau mai puţin la marginea societăţii în unele din cele mai importante centre culturale ale lumii.
How to Start Your Own Country
Un documentar idiosincratic, hilar şi plin de excentrici care examinează ideea de micro-naţiuni: state minuscule, mai întotdeauna nerecunoscute oficial şi de care n-a auzit mai nimeni. Să luăm Republica Molossia, aflată undeva în Nevada şi care boicotează orice vine din Texas (nu întrebaţi...). Suprafaţă: 1,3 acri. Populaţia: 6 (onor preşedintele republicii şi animalele sale de companie). Ar mai fi Principatul Seborga, înfiinţat în anul 820 drept răsplată pentru eroii primei cruciade... Sau North Dumpling Island, fondată de inventatorul Segway... Sau The Seasteading Institute, un experiment de viaţă offshore (în sensul literal al cuvântului)... Sau Principatul Hutt River - a doua ţară ca mărime de pe continentul australian...
L'illusionniste
Sylvain Chomet, regizorul Tripletelor din Belleville se întoarce cu un film de o graţie şi frumuseţe unice. Bazat pe un scenariu care n-a fost niciodată produs, scris de Jacques Tati pentru fiica sa, Chomet îl readuce la viaţă pe Monsieur Hulot (aici, un magician pe numele lui Taticheff), într-o poveste tristă presărată cu zâmbete, demnă de Miyazaki.
Inside Job
Te enervează veşnica pomenire a crizei financiare mondiale care a început în toamna lui 2008? Pregăteşte-te să te enervezi şi mai tare la această autopsie de mare precizie a cauzelor crizei, a eşecurilor ce au precedat-o, în lumea afacerilor, cercurile guvernamentale (americane, în speţă) şi universitare (care au validat ingineriile maleficilor finanţişti de pe Wall Street). Regizorul Charles Ferguson este extrem de calificat să efectueze această operaţie: are un doctorat în ştiinţe politice de la MIT, a fondat o companie de software care a fost cumpărată de Microsoft, a publicat cărţi de specialitate, a acordat consultanţă guvernului american. A, şi a regizat No End în Sight, documentar nominalizat la Oscar care analizează eşecul Statelor Unite în Irak. Naraţiunea lui Matt Damon nu face lucrurile să sune mai bine.
Les petits mouchoirs (Little White Lies)
Nimeni nu face filme de vacanţă cu personaje pline de încărcătură precum francezii. în ciuda unui eveniment traumatizant care se petrece în primul minut al filmului, un grup de prieteni vechi decide să meargă, ca în fiecare vară, la casa de la malul marii a celui mai înstărit (şi nevrozat) dintre ei. Relaţii, convingeri, prietenii sunt puse la încercare. Le Big Chill, cum ar veni. Cu Marion Cotillard şi o grămadă de alţi actori francezi, care mai de care mai talentat. Şi arătos.
Periferic (Outbound)
Văzut de mulţi ca un film care nu se abate de la linia mizerabilistă a cinematografiei române a ultimilor ani, filmul lui Bogdan George Apetri ne spune povestea Matildei (interpretată cu nerv şi uneori cu prea multă încrâncenare de talentata Ana Ularu), o tânără eliberată pentru 24 de ore din închisoare pentru a merge la înmormântarea mamei ei. Un road movie cu o eroină greu de citit şi veşnic încruntată, care, pe parcursul unei zile, îi caută pe cei trei bărbaţi din viaţa ei (fratele, fostul peşte şi fiul) pentru a-şi încheia toate conturile înainte de a se îndrepta spre ţărmul libertăţii şi al speranţei, oriunde s-ar afla el...
Score: A Hockey Musical
Pentru prima dată în istoria lui de 35 de ani, TIFF s-a deschis cu un muzical. Nu orişice muzical, ci unul despre principala îndeletnicire a canadianului mediu. Oricât ar părea de oportună (şi populistă...) alegerea, Score: A Hockey Musical (pe care mărturisesc ca n-am apucat să-l văd până la sfârşit) - povestea unui tânăr hocheist care alege onoarea în defavoarea averii şi faimei - a fost blocat la mantinelă în unanimitate de criticii canadieni şi nu numai.
Întâmplări
Cel mai bun citat de la o conferinţă de presă: "If you look at my wife's boobs, you'll see that she doesn't need a boob job." (Josh Brolin, altfel spus domnul Diane Lane)
Cea mai bună comparaţie (tot de la o conferinţă de presă): Să spui că Buried (pe scurt, filmul cu Ryan Reynolds îngropat de viu) e un film horror "it's like calling Friday the 13th a sports movie because Jason wears a hockey mask." (Chris Sparling, scenaristul filmului)
Cea mai neaşteptată - şi binevenită - gustare: Feliile livrate de lanţul local Pizza Nova celor care stăteau la coadă la 127 Hours (şi care altfel şi-ar fi ros un braţ de foame?...)
Cea mai sexy ingenuă pe covorul roşu: Carey Mulligan. Mai bine decât atât nu se poate.
Cel mai inutil freebie: Kit-ul de presă oficial al festivalului. Organizatorii ar trebui să ştie de-acum că jurnaliştii vor doar două lucruri: acreditarea de presă şi programul proiecţiilor. Nu fluturaşi promovând evenimente la care nimeni n-are timp să meargă, pungi de floricele pentru cuptorul cu microunde (!), mostre de şampon şi alte prostioare promoţionale...
Cel mai bine păstrat secret al festivalului: Filmmaker's Lounge pe Peter St. avea un happy hour care dura două ore(!), de care din păcate n-am aflat decât înspre mijlocul săptămânii...
Cele mai enervante reclame proiectate înainte de film: Toate. Singurele pasabile ar fi cele pentru Cadillac - "Some things you see once and remember forever," cu flash-uri (flash back-uri?...) cu Sharon Stone în Basic Instinct, Janet Leigh în Psycho sau Terminator - pentru simplul motiv că erau scurte.