Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Aquele Querido Mês de Agosto / Minunatele luni de august

Senzaţii faulkneriene - Aquele Querido Mês de Agosto


Film Menu, iulie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filmul ăsta are într-adevăr o calitate: îţi lasă senzaţia că, de fapt, regizorul Miguel Gomes adaptează Light of August al lui Faulkner (numai că undeva în Portugalia) - a nu se înţelege că subiectul este asemănător, ci doar atmosfera specifică unor anumite culturi. Senzaţia de nebănuit, această toropeală de august în care lucrurile par diluate de o lumină demiurgică (de unde şi necunoscutul) regizorul le captează alternând documentarul cu ficţiunea. Scufundarea în exotismul cultural (se vede că acest hot potato al cinemaului portughez cunoaşte bine teoria lui Flaherty, probabil de aici şi necesarul documentaristic gras în film) atrage cu sine o vâscozitate aproape impenetrabilă la un prim contact. Trebuie să fii de acolo ca să simţi ce trebuie. Altfel îţi chestionezi într-una ceasul.

Procesul e foarte interesant ca experiment, dar dacă eşti obişnuit cu energia unui film precum Revanche (2008) al lui Götz Spielmann vei şti că, de fapt, pe ecran se petrece un concept. Asta mai ales datorită unei îmbinări de stiluri: de la Tati - secvenţa când două tinere localnice vor să se înscrie pentru casting, până la Nuri Bilge Ceylan (cadrele lungi în care o maşină de pompieri străbate un drum, şi el lung) sau Tom DiCillo (secvenţa finală când regizorul nu înţelege de ce pe sunet apar diverse anomalii - probabil cea mai comică secvenţă), dar pentru asta trebuie să se scurgă 147 de minute. De aici, apare dezlânarea faulkneriană. Cel mai bine filmul a fost primit, evident, de criticii portughezi, pentru că ei au înţeles splendoarea firului narativ şi, în plus, că este un film despre Portugalia (regizorul se joacă des cu ideea că realizează un film naţional).

Prima jumătate a lui Aquele Querido Mês de Agosto pune accentul pe umanitatea locală (Ernest Bernea ar fi fost foarte fericit să descopere harul de etnolog al regizorului) - conexiunea emoţională dintre tată, fiică şi văr este "spartă" de baladele populare care împânzesc, de altfel, tot filmul - bizareria îşi atinge maximul atunci când două grupuri de cântăreţi se ciocnesc şi îşi reproşează mioritic pierderi din destin. Se pare că acest gen de muzică este receptat ca fiind propice pentru dans, iar o atenţie acordată conţinutului este totalmente inoportună (unul din chitarişti zâmbeşte întruna la cameră).

Unul dintre critici ne aminteşte că Miguel Gomes nu este nici surd când vine vorba de imagini, nici orb când întâlneşte sunete (ironia  auto-referenţială din final se transformă într-o notă de narcisism). În aceeaşi cheie a se citi şi secvenţele în care regizorul este confruntat de producător - dar e emoţionant să-l auzi pe Gomes spunând că mai are de căutat oameni pentru a face filmul şi că-i preferă în locul actorilor care nu au "feţe". Păi da, e un film despre oamenii de acolo (trupa Estralas Do Alva e din Pisao), şi pentru asta adevărul se caută cu şi prin ei. Aşa că primul mediu cinematografic se concentrează asupra serbărilor populare (având caracter profund religios încă de la copii) îmbinate cu peregrinările şi cu dificultăţile echipei de filmare. Aici, Gomes se apropie de regizorii mari pentru că transmite nu pe căile clasice ale cinemaului, ci senzorial / tactil.

Apoi trece natural (nici nu se simte măcar diferenţa dintre documentar şi ficţiune) la povestea dintre Tania şi Helder, doi adolescenţi care cântă în aceeaşi trupă (rude, de altfel) şi care se îndrăgostesc pe parcursul multelor peregrinări muzicale. Dar până să ajungem în miezul problemei, adică diluarea tradiţiei în contextul modernităţii şi modernizării (discuţia de la începutul filmului despre amplificatoarele arse datorită întreruperii curentului), trebuie să aşteptăm să fim plimbaţi multă vreme. Conflictul dintre Helder şi tatăl Taniei, incendiul din care tânărul îl salvează pe bătrân, plecarea primului în străinătate nici măcar nu sunt tratate cu atenţia care s-ar cuveni să li se rezerve - şi astfel revine Faulkner sub formă muzicală. Ştiu că acesta este universul ţintit şi că etnosul e de fapt drama în acest film, dar ar mai trebui tăiat din film, iar Gomes taie tocmai când nu trebuie - secvenţa de amor adolescentin nu conţine sâmburele de fatalitate, ceea ce ar trebui.

Personal, am fost mult mai încântat cu Los Viajes del Viento / Călătoriile vântului, 2009, r.  Ciro Guerra), în competiţia Un Certain Regard în 2009, sau şi mai mult cu Central do Brasil / Gara Centrală (1998, r. Walter Salles), chiar dacă acolo se caută actori, şi nu oameni. Dar poate că tangenţialitatea filmelor respective cu privire la adevăr a fost compatibilă pentru că nu sunt portughez. Cred că asta e chintesenţa lui Aquele Querido Mês de Agosto - trebuie să fii portughez ca să te bucuri deplin de el.




 Toate articolele despre Aquele Querido Mês de Agosto / Minunatele luni de august


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Ciorică


Alte articole

 Miguel Gomes - Despre cinema-ul ludic şi dragostea care rămâne, Teodora Lascu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer