Lipsit de magie - The Sorcerer's Apprentice

Criza de idei care afectează Hollywoodul se răsfrânge şi asupra acestei reluări a poveştii The Sorcerer's Apprentice spuse de Walt Disney (pe baza baladei lui Goethe, Der Zauberlehrling). Ce era animaţie şi ingenuitate în 1940 se transformă în efecte speciale şi umor & emoţie de suprafaţă. Inegal, proiectul iniţiat de Nicolas Cage e totuşi mai digerabil decât altele.

Nicolas Cage - co-producător executiv, Jon Turtletaub - regizor, Jerry Bruckheimer - producător, adică nucleul seriei National Treasure, semnează reluarea episodului legat de The Sorcerer's Apprentice din lungmetrajul de animaţie Fantasia, din 1940. Rolul vrăjitorului Yen Sid e interpretat de Nicolas Cage, cel al ucenicului care odinioară era Mickey Mouse ajunge acum la tânărul Jay Baruchel, iar coiful de vrăjitor, care arăta în animaţia lui Walt Disney ca în serbările de la grădiniţă (stele, luni şi sori pictate pe un carton), devine un inel cu dragon care prinde viaţă pe degetul adevăratului stăpân.

Filmul realizat de Jon Turtletaub şi distribuit de Walt Disney Pictures suferă de virusul care atacă tot mai multe producţii americane contemporane - arată bine, dar e lipsit de consistenţă, de viaţă, de originalitate. Deşi nu e atacat mai rău ca alte filme, el demonstrează de fapt că cinematografia de azi face apel mai mult ca oricând la maeştri pentru că traversează o criză de idei / de identitate accentuată de supra-dezvoltarea tehnologică.

Sunt, de fapt, cel puţin două filme pe care le regăseşti în The Sorcerer's Apprentice, deşi compoziţia lui trădează multe influenţe (aşa cum se întâmplă şi cu alte filme) - Fantasia, de Walt Disney, şi Star Wars de George Lucas. Nu are rost să te întrebi cum ar fi arătat istoria filmului fără această serie SF din care s-au hrănit atâtea filme fantastice sau de aventuri. E şi mai imposibil de imaginat viaţa pe Pământ fără filmele lui Disney.

N-ar fi nimic rău dacă realizatorii The Sorcerer's Apprentice s-ar închina la maeştrii (vrăjitori). Problema e că aceste trimiteri sunt cele care ne încălzesc inima în filmul iniţiat de Nicholas Cage. Cinematograful de la Hollywood e, ce-i drept, o industrie, o "uzină" (cum se spunea mai demult), dar ea nu mai vinde vise - sau dacă sunt vise, ele sunt reşapate, mecanizate, metalizate. Şi sunt vise repetitive.

E familiar, dar nu ştiu cât de plăcut să ţi se tot vâre sub ochi paralela dintre relaţia maestru-discipol din Star Wars şi The Sorcerer's Apprentice - sub toate formele, nu doar prin situaţii similare ci şi prin citarea explicită a sursei. Mi-a trecut prin minte când vedeam filmul la vizionarea de presă dintr-o sală VIP de la Cinema City - AFI Palace (cu fotolii super-elegante, din piele, care se întind aproape ca un pat) că aş prefera să nu mai văd restul filmului dacă în sala vecină ar începe The Sorcerer's Apprentice (1977) pentru care am suspinat prima dată la cinema Pacea în Sibiu, când nici nu ştiam că există cinematografe cu aer condiţionat (şi nici că-mi păsa.).

Dacă veţi face o comparaţie între scena măturii din Fantasia (care exista şi la Goethe) şi scena mopului din The Sorcerer's Apprentice, veţi fi de acord că ambele sunt bine realizate, veţi opina poate că cea din filmului lui Turtletaub e mai "cool" pentru că e animaţie cu oameni, dar va trebui probabil să recunoaşteţi că varianta lui Walt Disney, în care ucenicul se bucură de puterea de vrăjitor făcând stelele să danseze are mai mult suflet decât varianta de azi.

Iar când Yen Sid apare şi opreşte inundaţia, mutriţele pocăite ale lui Mickey Mouse înainte de a lua o mătură peste fund nu se compară cu cele ale nesăratului tânăr vrăjitor uman care preferă amorul exerciţiilor cu bile de plasmă. E interesant cum s-a modificat în timp şi imaginea maestrului vrăjitor. Yen Sid era înalt, chel, cu barbă lungă; semăna cu un tătar. Baltasar Blake (Nicolas Cage) are o pelerină de piele pe linia lui Matrix şi o pălărie ca de ţigan; e kitsch într-un mod agreabil.

E o deficienţă a scenariului pe care nu o echilibrează nici armătura tehnică, nici implicarea emoţională a lui Nicholas Cage (care arată la fel de tânăr ca personajul contemporan cu Merlin): povestea e fragilă şi inconsistentă, iar dacă n-ar fi spectaculoasele intrări şi ieşiri în Grimhold (un fel de păpuşă rusească-închisoare) sau transformările unui dragon de hârtie din Chinatown în dragon adevărat, felul în care statuile de metal sau piatră din New York prind viaţă sub vraja lui Blake sau jocul cu oglinzile - filmul n-ar face nici cât două cepe degerate.

The Sorcerer's Apprentice a avut şi ghinion. La noi intră în aceeaşi zi cu Inception - 30 iulie 2010. În Statele Unite a fost lansat în 14 iulie, (intenţionat) cu două zile înaintea lui Inception şi în aceeaşi perioadă în care anul trecut se lansa Harry Potter and the Half-Blood Prince. În cinci zile, filmul lui Turtletaub a strâns mai puţin de jumătate din banii făcuţi de ultimele două filme din seria Harry Potter în primele lor zile de proiecţie.

Iar Inception, ce să mai vorbim, l-a întrecut lejer.

The Sorcerer's Apprentice
regia Jon Turtletaub
cu: Nicolas Cage, Jay Baruchel, Alfred Molina, Monica Bellucci, Alice Krige, Teresa Palmer.