Mintea leneşă care se respectă - The Sorcerer's Apprentice

The Sorcerer's Apprentice seamănă prea bine cu un film de televiziune: e confortabil, previzibil, fără să fie remarcabil sau măcar abil. Ca orice film produs de Jerry Bruckheimer, e un film comod, pentru minţi leneşe. Nicolas Cage e haios în rolul unui vrăjitor (fără motor) cu nume rezonant, Balthazar, fost ucenic al lui Merlin, care i-a rămas credincios şi după moartea acestuia, luptând împotriva celorlalţi discipoli care l-au trădat pe celebrul vrăjitor: Maxim Horvath (Alfred Molina) şi Morgana. Dar haios nu înseamnă comic şi nici că-l veţi vedea pe Cage călare pe mătură; în rolul lui Balthazar, el ştie să scoată atât cât îi trebuie unui mare actor ca să nu se piardă în peisaj - mai îngână câteva vrăji fără să renunţe la privirea de psihopat, mai dă câteva dume cu zâmbetul acela... De restul au avut grijă scenariştii şi băieţii de la efecte speciale, căci Balthazar-cel-în-trenci-de-piele călătoreşte pe o pasăre de oţel, aruncă bile de energie şi formulează explicaţii ştiinţifice pentru ce ştim din cărţi că se cheamă magie (Aşa am aflat, de pildă, că vrăjitorii poartă inel pentru că este un mai bun conducător al energiei interioare şi că pantofii cu vârf ascuţit preiau mai bine energia din pământ. Satisfăcător, zic!)

Rolul lui Balthazar e să îl găsească şi să îl instruiască pe Primul Merlinian (urmaşul direct al lui Merlin), singurul capabil să o distrugă pe Morgana, când va fi eliberată. Bineînţeles, îl găseşte (în persoana unui student la fizică) şi îl instruieşte. Şi, previzibil, puştiul se îndrăgosteşte. Spoiler alert: de descurcat se descurcă, tipul pune şi fata, şi vrăjile la degetul mic şi, din nefericire, totul se termină cât se poate de bine.

În afară de nişte efecte speciale cu un dragon de hârtie care prinde viaţă în Chinatown şi de o scenă-citat care aminteşte de un moment antologic Disney (din Fantasia), puteţi să ziceţi cu toată inima skip.