Ceea ce mi se pare însă cu adevărat odios şi scandalos este mecanismul manipulării din spatele unui astfel de proiect cinematografic. Vasăzică, din înfruntarea dură dintre un proxenet de lux şi un predicator de lux înclini să fii de partea proxenetului, a desfrâului pe care acesta îl vrea legalizat. E mai haios, oricum, decât morga calvină a celuilalt. La o privire mai atentă, conflictul din acest film pare să reflecte o tensiune veche de secole, în lumea occidentală. Atunci când creştinătatea derapează înspre moralism şi puritanism este inevitabil să nu apară, ca reacţie, personaje gen Larry Flynt, ce pur şi simplu refuză să se închine unui fals zeu propovăduit de nişte ipocriţi. Şi care, în numele libertăţii individului (garantate constituţional) de a se exprima, consideră că îşi pot permite orice. Mai ales dacă îşi plătesc impozitele.
La final, o paranteză melodramatică: amintirea iubitei Althea, care - fiind răpusă de o boală incurabilă - n-a mai apucat victoria lui Larry asupra bigotului predicator. Mereu surprinzător de adevărate, cuvintele Pr. Rafail Noica: "Omul, şi în păcatul lui, dacă-l înţelegem drept şi esenţial, tot cele drepte caută, tot pe Dumnezeu Îl caută" sunt valabile în cazul acestui film. Oare nu tot spre "cele drepte" - împleticindu-se, devorându-se - caută Larry şi Althea, în existenţa lor căzută, în iubirea lor pătimaşă?