Înainte de a vedea filmul, dacă ştiţi câte ceva despre Larry Flynt, uitaţi tot ce ştiţi. Iar dacă nu ştiţi nimic, fiţi siguri că nu-l veţi uita niciodată. Mulţi au spus despre el că este un pervers, la fel de mulţi, că e un patriot. Dar adevărul, ca de obicei în filme şi în viaţă, e pe undeva pe la mijloc. Forman dă destul de puţine informaţii legate de motivele reale pentru care Larry a ales să lupte pentru libertatea de expresie a individului. Ajungem să ne punem întrebarea dacă nu a făcut totul pentru banii mulţi câştigaţi foarte rapid, pe care era în pericol să îi piardă şi mai rapid. Poate că mai era loc de câteva secvenţe în care să se explice cu adevărat motivele luptei ce părea la început "don-quijotească" a lui Flynt cu sistemul, cu semenii săi, cu aşa-numiţii "The People". Simpatizăm cu protagonistul îi ţinem partea, dar asta nu ne face şi să-l înţelegem pe deplin.
Relaţia cu soţia sa, Altheea (Courtney Love, at her best) la fel de sinuoasă precum viaţa pe care a dus-o, este unul dintre cele mai consistente subploturi ale cinematografului ultimilor ani. Altheea, bisexuală, dependentă de droguri, bolnavă de SIDA este mereu alături de el. Pe parcursul filmului, Larry e împuşcat, paralizează, e închis, şi e târât prin tribunale de-a lungul şi de-a latul Americii de duşmanul său de moarte, Jerry Falwell. Dar Altheea e alături de el. Până când...
Forman vede America prin ochii lui Larry Flynt pe care îl transformă în cel mai bun dintre băieţii răi ai cinematografului american. Filmul poate că nu vă va face să-l iubiţi pe Flynt sau să-i apreciaţi "opera de-o viaţă", dar vă va convinge în mod sigur de importanţa libertăţii de exprimare, chiar şi pentru cei asemenea lui Flynt. Un exerciţiu de democraţie, unul dintre puţinele filme de artă, care în ultimii ani au fost mainstream. Puţin probabil să nu-l fi văzut până acum. Chiar dacă nu va fi la prima vizionare, filmul vă va părea la fel de proaspăt.
Taking Off
Unul dintre cei mai mari regizori ai cinematografului european, între foarte puţinii regizori străini care s-a bucurat de succes la Hollywood, port drapelul Noului val ceh, Milos Forman este cineastul specializat în biografiile unor personalităţi controversate (Mozart, Larry Flynt, Andy Kaufman, Goya - acum în producţie). Un cineast care de-a lungul îndelungatei sale cariere a fost preocupat de libertatea individului şi de lupta acestuia cu sistemul, care de cele mai multe ori îl învinge.
Milos Forman (pe numele său real Jan Tomas Forman) s-a născut la 18 februarie1932. Tatăl era evreu, mama era protestantă. Ambii şi-au găsit sfârşitul în lagărul de la Aushwitz, Forman fiind crescut de rudele mamei. Absolvent al faimoasei FAMU din Praga, el debutează în 1963 cu Peter cel negru. După Perle în adâncuri, un film în scheciuri regizate alături de colegii săi de generaţie, marii regizori de mai târziu, Jiri Menzel, Vera Chitilova sau Ivan Passer, urmează Iubirile unei blonde (1965), nominalizat la Oscarul pentru film străin.
Zbuciumatul an 1968 venea şi cu premiera Balului pompierilor, o satiră a sistemului comunist şi a oamenilor creaţi de acesta, film pentru care Forman a fost luat la ochi de regimul instaurat de tancurile sovietice. Deşi plănuise ca să trăiască toată viaţa la Praga, Forman şi-a dat seama că acest vis nu i se va putea împlini. Aşa că a plecat. Mai întâi în Franţa unde a fost câţiva ani scenaristul lui Bunuel, şi de acolo, în America, unde primul său film, Taking Off s-a bucurat de un mare succes de critică şi un notabil succes comercial.
1975 a fost anul de graţie al lui Forman, care a câştigat primul Oscar în calitate de regizor, cu filmul de şapte ori oscarizat Zbor deasupra unui cuib de cuci. O performanţă egalată şi chiar depăşită de Amadeus, film care i-a adus al doilea Oscar pentru regie şi revederea cu Praga, locaţia filmărilor.
Din 1979 Forman e profesor de regie la Columbia University, de unde îşi ia din timp în timp ani sabatici pentru a face câte un film. Aşa s-au născut Hair (musical), Valmont (ecranizare), Man on the Moon şi The People vs Larry Flynt (biopic-uri). Forman se distinge printr-un stil propriu de a face comedie, până şi dramele sale putând trece drept comedii la o vizionare mai atentă.