Semnatarul a fost prezent la Sighişoara încă de la prima ediţie, pe parcursul celor aproape două decenii trăind momente de excepţie, ca şi unele care i-au jignit demnitatea şi inteligenţa. Acum, departe de a fi fost perfect, evenimentul a fost înscris pe o rută onorabilă. S-au creat premisele ca anul viitor manifestarea să se dezvolte, incluzînd şi numele care meritau să fie prezente şi pentru care nu au mai fost fonduri într-o perioadă de criză. Aşa cum anticipam în numărul anterior al revistei Observator cultural, festivalul a fost un succes. Promisiunea organizatorilor de curăţare a festivalului a fost respectată - micii şi berea nu s-au (mai) "desfăcut" în stradă, ca de altfel nici un sortiment de "prăjeală". Au lipsit vata pe băţ, merele glazurate, generatoarele de curent (cu tot cu zgomotul lor), ca şi obiectele de talcioc sau din familia vuvuzelelor. În schimb, am avut parte de un spectacol de animaţie fără precedent.
Cei trei sute de participanţi la festival, actori, muzicieni, scenografi, ingineri şi tehnicieni de sunet, au purtat, timp de trei zile, costume de epocă în spectacole şi în afara lor, contribuind la crearea unei atmosfere într-adevăr medievale. Partea cea mai interesantă a fost însă concepţia. Nu s-a mai pus accentul pe focusarea atenţiei spre anumite spaţii, ci pe manifestări paralele. Fiecare colţ al cetăţii a fost un centru al festivalului şi chiar al lumii (pentru participanţi; actori şi spectatori). În felul acesta, s-a evitat aglomeraţia, cu atît mai mult cu cît, la fiecare sfert de oră, aveau loc cîte o paradă, o procesiune ori o ardere de vrăjitoare (acestea din urmă - deosebit de apreciate de public).
Ordinele de cavaleri, treisprezece anunţate în program, doisprezece prezente din cauza unei retrageri de ultim moment, şi-au derulat programele fără întrerupere. Pentru a nu idealiza festivalul şi grupurile de reconstituiri ludic-istorice, trebuie să spunem că diferenţele de calitate între acestea s-au făcut remarcate şi taxate de public prin rata diferenţiată de participare la numerele lor. Din punctul de vedere al semnatarului, absenţa a trei ordine ar fi ridicat media valorică a manifestării, ceea ce este foarte trist pentru cei în cauză. Buna intenţie şi entuziasmul nu pot compensa diletantismul. Din fericire, marea majoritate a cavalerilor (şi a domniţelor corespunzătoare) au fost de nivel într-adevăr european.
Nu vom da nici un nume la acest capitol al "bunelor şi relelor", discutat confidenţial cu directorul festivalului, regizorul şi profesorul universitar Liviu Pancu, al cărui efort, cumulat cu o viziune aparte, s-a materializat într-o reuşită fără precedent. În interviul pe care ni l-a acordat în exclusivitate, acesta ne-a spus următoarele: "Înainte de toate, apreciez revista Observator cultural pentru modul în care abordează problema culturii: problemă pentru că, în România, ceea ce nu aduce bani este lipsit, din păcate, de relevanţă în anii pe care îi traversăm. Sînteţi un bastion de rezistenţă în acest sens.
Privitor la festival, acel procentaj de 70% pe care mi-am dorit să-l obţin din propunerea avansată pentru această ediţie a fost realizat. Am deja confirmări că festivalul, coborît printre oameni, trăieşte odată cu ei. Spectacolul pe care l-am oferit nu a fost conceput pentru a fi interpretat pe o scenă spre care să privească toată lumea. În orice parte ai fi întors capul în cetatea Sighişoarei pe durata festivalului, ai fi avut parte de un adevărat show, bazat întotdeauna pe interacţiune. Oamenii au fost surprinşi de tot ce s-a întîmplat şi ne-au spus acest lucru, ne-au căutat tovărăşia şi prietenia. Am cîştigat un numeros public fidel pentru eventualele ediţii viitoare. S-a mai verificat faptul că oamenii au nevoie de raportări la anumite valori din lumea medievală: dreptate, frumuseţe, adevăr, eroism, cuvinte astăzi parcă lipsite de sens şi mai ales de consistenţă. Aş mai semnala că spectatorii s-au apropiat de artişti, aşa cum prevedeam, şi au trăit parcă la un loc. Că a fost teatru, muzică, turnir, ardere de vrăjitoare, cal troian adus în cetate, car al jertfei, am pus accentul pe întoarcerea acasă, întoarcerea la matcă, la adevăratele valori. Este o modestă propunere, proporţională cu amploarea festivalului, pentru români, de a se întoarce la ceea ce contează cu adevărat.
Pentru mine, ca regizor, un festival nu este o înşiruire de evenimente, ci un spectacol total. Este important să creez un traseu în interiorul evenimentului. De aceea, cred că un festival nu va semăna cu celălalt, chiar dacă tematica este asemănătoare. Folosind aceleaşi principii, fiecare spectacol este totuşi unic. Este important că, într-o perioadă de criză, festivalul nu a fost ucis. S-au comis în ultimii ani numeroase crime culturale; din fericire, deocamdată Sighişoara supravieţuieşte.
În urmă cu nouă ani, cînd am fost de asemenea director al acestui festival, am pus în scenă un spectacol în care am cucerit cetatea şi apoi am predat-o, promiţînd că o vom recuceri. După aproape un deceniu, mi-am ţinut promisiunea şi am revenit.
Am regăsit festivalul cu multe frici, tabuuri, trasee prestabilite şi preset-uri disco - folk - rock - kitsch. Din fericire, oamenii au revenit la ceea ce s-a întîmplat la ediţiile care au făcut faimos acest festival cîndva. Proiectul pe care l-am avansat asociaţiei care a preluat festivalul este pe cinci ani. Din punctul meu, sînt dator cifrei cinci. Să vedem însă ce şi cum va fi anul viitor".
În condiţiile unui buget de austeritate, muzica festivalului a fost, în sfîrşit, "de atunci şi de acolo". Au fost prezente în festival ansamblurile Nomen Est Omen, invitaţii lor, formaţia Trabucos din Portugalia, singurii oaspeţi de peste hotare la această ediţie, Grafic şi Pontice, la care s-au adăugat două alte formaţii speciale: Terpsichore (super-ansamblu alcătuit din muzicieni de la Nomen Est Omen şi Grafic), care a sprijinit festivalul prin trei concerte, şi Lyra, grup de studenţi coordonat de liderul formaţiei Grafic, Marcel Sâpcu, aceştia prezenţi cu alte trei recitaluri. Cele două formaţii şi-au oferit (cu această ocazie) serviciile voluntar. Au fost, în total, cincisprezece concerte desfăşurate pe trei scene şi numeroase alte concerte de stradă, participări la paradă şi defilări cu muzică de procesiune, toate sub semnul profesionalismului. Stăm în continuare de vorbă cu Cătălin Mirea, liderul formaţiei Pontice. "Mă bucur că cei care au organizat anul acesta festivalul au reuşit să-l cureţe de multe dintre lucrurile care îl murdăriseră. Sper ca, de acum înainte, acest festival să fie într-adevăr medieval, aşa cum anunţă şi titlul său. Este totuşi cel mai mare festival de gen din România. Faptul că domniţele şi cavalerii (dar, în special, domniţele...) au împînzit cetatea, nu poate decît să bucure privitorul. Din punctul de vedere al celor din trupa mea, cel mai frumos lucru este că, nemaifiind oferta artistică pestriţă din anii anteriori, publicul nu s-a mai scindat în facţiuni antagonice care să se anuleze reciproc.
Cu Tania, Diego, Ricardo & Ricardo de la Trabucos am discutat ore în şir, în special pe timpul nopţilor de festival (ziua nefiind timp decît de saluturi reciproce), dar de fiecare dată fără reportofon. Ceea ce face formaţia portugheză este un tip de spectacol medieval stradal deocamdată inexistent în România. Cu două cimpoaie şi cu numeroase instrumente de percuţie exotice, ansamblul a fermecat publicul, cîntînd de dimineaţa pînă seara în pieţele şi pe străzile cetăţii.
Asociaţia Culturală Nomen Est Omen a discutat, în prealabil, despre posibilitatea participării în festivalul sighişorean cu nu mai puţin de zece formaţii de peste hotare şi cu o filarmonică din România, care ar fi urmat să încheie cea de-a treia zi printr-un spectacol cu Carmina Burana. Deşi preţurile negociate au fost rezonabile, nu au fost bani pentru mai mult decît s-a făcut, în condiţiile în care bugetul a fost înţelept şi chibzuit dirijat. Absenţa sponsorilor, într-o perioadă incertă din punct de vedere financiar, nu a pus în pericol, din fericire, calitatea, ci doar cantitatea.
Cei care degustă un astfel de festival, români sau străini, au fost fericiţi că nu au mai fost amestecate borcanele, cum se spune în popor. Sighişoara are mai multe festivaluri, de blues, rock, folk sau ale tradiţiilor, şi este bine ca fiecare dintre ele să-şi aducă propriul public. A le pune laolaltă înseamnă să conduci manifestarea spre prăbuşire şi non-comunicare, ca în cazul Turnului Babel. Din fericire pentru România şi Sighişoara, aici există un potenţial turistic uriaş. Este bine să se păstreze specificul acestui potenţial. A dărîma ceea ce ai pentru a încerca să construieşti altceva înseamnă timp şi energie irosite, ca şi risc inutil. Înţelepciunea şi coerenţa reprezintă marele cîştig al ediţiei din 2010. Pentru a culege roade, trebuie să mai şi cultivi.