Poveste din toate iernile - Ca pe tine însuţi

Nu mă atinge. Vocea sună poruncitor şi temător deopotrivă. Refuzul tandreţii, al compasiunii, al afectivităţii de orice fel e categoric. În plus, atingerea e murdară. "Când îl atingi pe celălalt iei şi ce nu vrei de la el, păduchii, putoarea, moartea." Nu mă atinge. Nu vreau să simt. Nu pot să simt. Nu suport să simt.

Spectacolul lui Radu Apostol, Ca pe tine însuţi începe de la statistică. În fiecare iarnă mor în Bucureşti în medie 300 de oameni ai străzii. Mor de frig, de boală, de foame. În spatele fiecărui om este o poveste şi plecând de la fapte reale (www.capetineinsuti.ro), Maria Manolescu a scris o piesă. Lucrată în stilul dramAcum, împreună cu regizorul, piesa a lăsat în urmă statistica şi a ajuns în mijlocul sentimentelor. Umanul a înlocuit socialul, cifrele au devenit indivizi.

Te iubesc deci te alung

Aceasta este povestea lui Ioan, a Mariei şi a lui Rafa, Rafael, arhanghelul iubirii şi al vindecării, adică de ce are omenirea mai mare nevoie. Doar că în spectacolul lui Radu Apostol iubirea e negată de cuvinte, iar vindecarea nu există. În povestea de dragoste dintre Ioan şi Maria, doi homleşi pentru care acasă e afară, pe stradă (de aceea zăpada este o plapumă uriaşă, imaculat de albă, iar cortina e făcută din perdele - scenografia: Adrian Cristea) ai nevoie de dicţionar căci "nu însemni nimic pentru mine" înseamnă "te iubesc" şi "nu mă atinge" are sens de "mi-e frică".

Iubirea se consumă între doi autişti afectiv. Ioan şi Maria suferă o cădere în sine înainte de a ajunge pe străzi. Nu lipsa banilor i-a aruncat în stradă, ci autopedepsirea. Sentimentul acut de vină, nevoia de penitenţă, ura faţă de sine în urma unor istorii vag conturate în spectacol sunt cele ce fac homleşi din Ioan şi Maria şi nu raţiunile materiale. Este un fel de ispăşire a păcatului de a iubi căci iubirea merită pedepsită chiar dacă tot ea este şi singura salvare.

Toţi fug de ceva iubit. Fostul preot Ioan (Mihai Gruia Sandu) fuge de un scandal (sexual, sentimental?), fosta adolescentă Maria (Mihaela Rădescu), de un iubit şi un copil avortat, fostul iubit Rafa (Viorel Cojanu), de iubirea veşnică a iubitei sale. Dragostea poate fi agresivă. Abandonul afectiv este ostracizant ("dintre toate nefericirile, părăsirea otrăveşte cel mai tare").

Excesul de dragoste este şi el vătămător. Bunătatea absolută şi iubirea veşnică fac greaţă. Rafael pleacă de acasă din cauză că este prea iubit. Ioan şi Maria se iubesc, chiar dacă vorbele lor spun altceva (a se vedea dicţionarul). Până la urmă, toţi refuză dragostea, dar toţi (se) iubesc Ca pe tine însuţi. Parabola biblică nu are însă happy-end. Preotul Ioan îşi creează propria religie, epigonică, dar nu se poate ierta, Mariei celei păcătoase i s-ar aplica principiul "fericiţi cei săraci cu duhul", dar rămâne profund nefericită cu tot cu inocenţa ei bolnăvicioasă, Rafael o fi el arhanghelul iubirii şi al vindecării, dar Rafa (de la ţestoasa Ninja!) nu mai poate iubi. De vindecat, nu e nimeni vindecat.
 
Şi înapoi la statistică

Radu Apostol şi-a manifestat demult interesul pentru zona marginalului social. În 2001 a făcut Acasă, un spectacol pe textul Ludmilei Razumovskaia având în distribuţie copii ai străzii. În Ca pe tine însuţi, personajele provin din aceeaşi castă socială, probabil cea mai vulnerabilă la tragedie şi mai uşor de ignorat. Nu cred că trezirea unor eventuale sentimente caritabile este miza spectacolului, ci conştientizarea potenţialului tragic uriaş pe lângă care trecem zilnic. 300 de oameni mor în tăcere în capitala României în fiecare iarnă. "Violenţa extremă este extrem de discretă". Moartea unui homles şi incapacitatea de a te ierta sunt la fel de violente şi de discrete, doar că operează asupra unor subiecţi diferiţi.

Spectacolul lui Radu Apostol arată ca o carte cu poveşti. E făcut din desene naive, cu o lună dodoloaţă sau arcuită din care te aştepţi mereu să apară omul (din lună!), cu fluturi care se zbat (în stomac), cu fulgi uriaşi de zăpadă (grafica: Daniel Bălănescu). Songurile lui Bobo Burlăcianu sunt variante jazzy ale folclorului urban, cântate live. Ninsoarea "se cerne" la vedere, cu ventilatoare. Uneori au loc "minuni". Preotul Ioan se "înalţă" pentru a emite o nouă tablă a legilor: nu mă minţi, nu mă atinge, să nu însemnăm nimic unul pentru altul. Radu Apostol ascunde statisticile sociale în poezia basmelor, iar asta face spectacolul receptabil la mai multe nivele.

Mihai Gruia Sandu face cel mai bun rol exclusiv dramatic al său de până acum, un personaj autoritar ca Moise care îşi gestionează cu economie sentimentele, Mihaela Rădescu oscilează între efervescenţă emotivă şi crize psihice, iar Viorel Cojanu joacă pe cartea furiosului neputincios.

Ca pe tine însuţi este o parabolă a iubirii care, în zilele noastre, a încetat să ne mai salveze.
 
Teatrul Foarte Mic
Ca pe tine însuţi
de Maria Manolescu
Regia: Radu Apostol
Scenografia: Adrian Cristea
Muzica live: Bogdan Burlăcianu aka BOBO - Fără Zahăr
Grafica: Daniel Bălănescu
Distribuţia: Mihai Gruia Sandu - Ioan; Mihaela Rădescu - Maria; Viorel Cojanu - Rafa.