octombrie 2010
eXplore dance festival 2010
Recenta creaţie a lui Wim Vandekeybus, Monkey Sandwich, prezentată în deschiderea festivalului eXplore, 2010, reprezintă, probabil, unul dintre cele mai importante evenimente culturale prezente în România în ultima vreme. Nu ne referim aici la celebritatea companiei Ultima Vez sau la notorietatea artistică a lui Wim Vandekeybus. Pentru artiştii care au avut ochi să vadă, Monkey Sandwich reprezintă un exemplu fericit de sinteză a unor multiple mijloace artistice, aşezate în acord în aşa fel încât să păstreze nealterate planuri care, de cele mai multe ori, în majoritatea creaţiilor prezente în spaţiul românesc funcţionează izolat: e vorba, desigur, de planul conceptual, de cel vizual, sau de cel narativ, pentru a le menţiona doar pe cele mai vizibile.

După prima seară în care a putut fi vizionat spectacolul Monkey Sandwich la Teatrul Odeon, Wim Vandekeybus a prezentat o dezbatere la Librăria Cărtureşti. În condiţiile în care, fără niciun fel de exagerare, importanţa lui Wim Vandekeybus este neproblematică la nivel internaţional, mă aşteptam ca la întâlnire să nu fie loc de artiştii români veniţi să dialogheze cu el. Ei bine, să nu fiţi uimiţi când vă voi spune că degetele de la o mână erau prea multe pentru a număra profesioniştii dansului prezenţi la dezbatere (îmi asum riscul de a deveni redundantă, reluând una dintre interogaţiile prezente în preambulul materialelor despre festival.)

Pe de o parte, discuţia cu Wim Vandekeybus a aruncat o lumină destul de puternică asupra modalităţilor de a-i înţelege creaţia, iar pe de altă parte, mi-a întărit convingerea că, pentru a face să funcţioneze niveluri de discurs substanţial diferite, cum ar fi planul corporal şi cel vizual pur, e nevoie de un substrat puternic şi coerent care să le pună în sinteză.

Faptul că Wim Vandekeybus deţine o tehnică filmică impecabilă sau faptul că reuşeşte să creeze în spaţiul scenic o realitate care contrapunctează şi armonizează concomitent realitatea proiectată nu este cel mai important aspect al creaţiei sale.

Cel mai relevant mijloc mi se pare a fi elaborarea unui concept care se constituie într-o punte ce uneşte realitatea fizică şi realitatea conţinută în imagine. În cazul acestui spectacol este vorba de conceptul de legendă urbană (broodje aap în limba flamandă înseamnă literalmente monkey sandwich şi are sensul de legendă urbană).

Un alt aspect important este dat de minuţiozitatea cu care sunt alese punctele de conexiune între cele două realităţi, având în vedere că numărul de simboluri şi mituri abundă, ceea ce creşte dificultatea conectării planurilor menţionate. Acest fapt conduce la o concluzie care nu e întotdeauna comodă pentru un demers critic, dar care poate turna discursul care vizează o dimensiune analitică într-o modalitate de reflecţie mai cinstită: despre un astfel de spectacol, chiar dacă se vrea un discurs cât mai obiectiv şi exhaustiv, nu se poate scrie decât reducţionist, pentru că inevitabil vor fi scăpate din vedere anumite piese din sistem. Prin urmare, nu se poate scrie onest despre acest spectacol decât dintr-o perspectivă asumat subiectivă şi generată de impactul dimensiunii simbolice a spectacolului asupra celui ce elaborează discursul.

Aşadar, ne revedem curând cu perspectiva subiectivă ce se poate deja întrezări prin aceste rânduri.

Pentru mai multe detalii despre Wim Vandekeybus şi Ultima Vez vizitaţi http://www.ultimavez.com/

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus