Al treilea ansamblu simfonic bucureştean care îşi deschide stagiunea este Orchestra de Cameră Radio, care la interesantul concert inaugural a propus un repertoriu mai rar cântat, ce îi justifică pe deplin existenţa. Spun toate acestea pentru că s-a speculat mult în ultimii ani în mediul artistic pe tema rostului existenţei a două orchestre la Radio şi respectiv a două stagiuni paralele. Fosta Orchestră de Studio a Radiodifuziunii, Orchestra de Cameră Radio este de decenii un reper cultural pentru melomanii bucureşteni. Situarea în ultimii ani în umbra Orchestrei Naţionale Radio i-a afectat oarecum forţa de convingere, componenţii ei simţindu-se într-un fel ameninţaţi de toate succesele surorii mai mari, fie că acest fenomen este sau nu recunoscut de instrumentişti.
Totuşi, realitatea este oarecum diferită. Concertelor de la sediu din fiecare miercuri ale Orchestrei de Cameră, li se alătură o prodigioasă activitate de înregistrări. Iar în această a doua direcţie numai în luna septembrie putem vorbi despre înregistrări cu o spectaculoasă integrală a concertelor pentru corn şi orchestră de Mozart cu Olivier Darbellay ca solist, dirijor fiind Horia Andreescu (s-au înregistrat patru concerte în patru zile), o serie de arii din opere cu soprana Teodora Gheorghiu (premiantă la concursul "Enescu" de anul trecut şi mai recent la prestigiosul concurs "Regina Elisabeta" de la Bruxelles) şi lucrări de muzică contemporană din creaţia compozitorilor Fred Popovici şi Doina Rotaru (Concertul pentru clarinet şi orchestră - solist Emil Vişenescu) şi a lui Ivan Patacic (Concert pentru saxofon şi orchestră - solist Daniel Kientzy). În concert, până la sfârşitul acestui an Orchestra de Cameră Radio va colabora cu tineri muzicieni români deja consacraţi precum violoncelistul Răzvan Suma sau dirijorul Tiberiu Soare, cu nume cunoscute ale scenei noastre muzicale precum Ludovic Bacs, Ion Ivan Roncea, Horia Andreescu, Dana Borşan sau cu interesanţi oaspeţi străini precum pianiştii Michael Roll, Ofra Yitzhaki sau dirijorul Ervin Acel. De asemenea, există în plan o serie de turnee în ţară, una dintre ideile conducerii Societăţii Române de Radiodifuziune care se materializează în această stagiune cu o oarecare periodicitate.
Solista serii de deschidere a fost cunoscuta violonistă Cristina Anghelescu în Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră de Mendelssohn-Bartholdy ale cărei aplomb şi siguranţă a arhitecturii sonore au girat o interpretare convingătoare a unui concert ce nu îşi pierde din farmec nici în urma multiplelor audiţii comparate de care are parte un meloman de-a lungul vieţii.
Repertoriul simfonic ales pentru seara inaugurală a stagiunii a fost compus din trei lucrări rar cântate, marcând orientări stilistice convergente din prima parte a secolului XX. Introducerea cu delicata Nocturnă op. 70 nr. 1 de Giuseppe Martucci a fost puţin mai ezitantă din partea orchestrei, care parcă nu-şi găsea tonul potrivit (în special suflătorii) sub bagheta dirijorului Milen Nachev, invitat constant al Formaţiilor Muzicale Radio. Situaţia s-a echilibrat în partea a doua a concertului, în care am putut auzi solo-uri îngrijite, mai ales în Suita "Pelléas et Mélisande" de Fauré. Suita Appalachian Spring de Aaron Copland a întregit sonoritatea delicată a unei seri pe care a meritat să o urmărim până la sfârşit, iar acea parte a publicului care a "dezertat" după concertul de Mendelssohn nu a avut decât de pierdut două fermecătoare piese orchestrale, care se cântă foarte rar la noi.
Pe dirijorul bulgar Milen Nachev se pare că abonaţii Formaţiilor Muzicale Radio vor avea ocazia să-l revadă la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio chiar în această săptămână, vineri, 15 octombrie, alături de pianistul Serghei Markarov, cu un program mult mai popular - Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră "Imperialul" de Beethoven şi poemul simfonic O viaţă de erou de Richard Strauss, solist Virgil Zvorişteanu - în care modul de receptare se va schimba (versiunile consacrate ale acestor lucrări fiind mult mai la îndemână), iar comparaţiile nu vor lipsi.
Revenind la tema cu care am început acest articol, poate că Orchestra de Cameră Radio ar trebui să se bucure de o încurajare mai consistentă în primul rând din partea celor care o «păstoresc», condiţii în care fiecare instrumentist ar trebui să-şi regăsească resursele tehnice şi expresive care l-au adus într-una dintre orchestrele de elită ale ţării. Pentru că sensul cultural al existenţei ei, atât în privinţa înregistrărilor, cât şi a promovării unui repertoriu mai puţin convenţional, este incontestabil.