Din nou generaţia nouăzecistă

Destul de slab mediatizat, din păcate (cu excepţia posturilor publice de radio), pentru un recital programat luni seara, în zi tradiţională de "relaş", evenimentul muzical găzduit de Studioul "Mihail Jora" al Radiodifuziunii săptămâna trecută nu a făcut sală plină, deşi merita pe deplin.

Pe scenă s-au aflat doi reprezentanţi de frunte ai "generaţiei nouăzeciste" a artei interpretative româneşti, cum îmi place să o numesc, deşi titulatura nu s-a impus şi în domeniul muzicii. Există o astfel de generaţie în muzică şi ea e compusă din muzicienii care şi-au încheiat şi perfecţionat studiile în anii ’90 în ţară şi în afara ei, ulterior optând liber pentru a-şi construi o carieră internaţională având ca bază România, sau o altă ţară. Practic este vorba despre prima generaţie care a avut această libertate (normală, de altfel, pentru această meserie) după multe decenii în care alegerile trebuiau să fie mult mai tranşante şi fără drept de întoarcere.

Violonistul Bogdan Zvorişteanu este actualmente concertmaestrul uneia dintre importantele orchestre simfonice europene, Suisse Romande din Geneva. Istoria lui porneşte dintr-o familie de muzicieni (tatăl lui, Radu Zvorişteanu a fost concertmaestru al Orchestrei Naţionale Radio, iar fratele lui, Virgil Zvorişteanu, deţine acum această funcţie), iar studiile şi le-a continuat după Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la Academia "Menuhin" din Gstaad (Elveţia), unde ulterior a devenit profesor. De-a lungul acestor ani, a câştigat premii la cele mai importante concursuri internaţionale de vioară ("George Enescu" din Bucureşti, "Tibor Varga" de la Sion, "Leopold Mozart" de la Augsburg, Concursul de la Geneva etc.) şi a concertat în întreaga lume, fie ca solist, fie în recitaluri de muzică de cameră.

Partenerul său, pianistul Horia Mihail, şi-a finalizat studiile la redutabile universităţi din Statele Unite, unde a început şi o carieră de profesor, cariera sa încununată cu premii de la o vârstă foarte fragedă desfăşurându-se în tot acest timp în întreaga lume. De curând, el a optat pentru a reveni în oraşul natal, Braşov, dar activitatea lui pianistică diversă şi intensă se desfăşoară în toată ţara şi peste graniţele ei.

Aflaţi în jurul vârstei de 30 de ani, Bogdan Zvorişteanu şi Horia Mihail se găsesc în plină forţă creatoare. Deşi ne-am aflat cu siguranţă în faţa unui recital de vioară, nu putem trece peste impresia excepţională pe care ne-a lăsat-o Horia Mihail (mai cunoscut ca solist), chiar aflat într-o postură secundă. Pregnanţa discursului pianistic, limpezimea tuşeului în Corelli şi Schubert, pe de o parte şi delicata susţinere printr-o inteligentă evidenţiere a armoniilor, pedalizarea rafinată din Enescu şi Ravel, pe de altă parte, îl recomandă pe Horia Mihail şi ca pe un partener de muzică de cameră ideal.

Programul ales de Bogdan Zvorişteanu a panoramat câteva dintre principalele orientări ale istoriei muzicii, începând cu Variaţiunile pe tema "La Follia" de Corelli-Leonard, continuând cu Marele duo de Schubert, cu Sonata "Torso" de Enescu şi încheindu-se cu Sonata de Maurice Ravel. Deşi sunetul cald şi profesionalismul de clasă ne-au convins din prima clipă, calitatea frazării, spiritul cu care era investită fiecare trăsătură de arcuş marcând prima parte, mai clasică, a programului, este evident că teritoriul de predilecţie al violonistului se găseşte în muzica romantică şi iată, în capodoperele secolului XX, în care libertatea artistului creşte, iar posibilităţile de a realiza interpretări cu adevărat personale creşte. Aceeaşi ţinută pe care o remarcam la violonişti precum Liviu Prunaru sau Remus Azoiţei se distinge în cazul lui Bogdan Zvorişteanu printr-o sinceră aplecare către o tratare personală a timpului muzical. Fără a cădea în capcana exagerărilor, elasticitatea tempourilor devine sub arcuşul lui un mijloc expresiv esenţial, care face ca tehnica în sine şi performanţele ei să fie elegant proiectate în plan secund, neavând nimic ostentativ. După o lungă perioadă în care nu l-am auzit, Bogdan Zvorişteanu ne-a făcut impresia unui violonist de expresie prin excelenţă, care ştie să-şi farmece auditoriul.

Concertul a fost organizat (în mod neobişnuit) de Radio România Muzical "George Enescu", care cu această ocazie, în pauza recitalului, a organizat şi tragerea la sorţi a unor premii promise ascultătorilor săi fideli şi anume şase aparate de radio performante pe care recepţia unicului post de radio care difuzează aproape exclusiv muzică clasică este excepţională. Ajutor esenţial dacă ne gândim la faptul că ascultătorii acestui post nu apar, de obicei, din pătura înstărită a societăţii noastre...