Profil. Poveste. Personaj: Martin Davidson

Cred că într-a şaptea am început să mă duc la British Council. A fost o febră de grup în clasă şi un pretext, vezi Doamne, elevat (altul decât cel de a mânca premierele cinematografice pe pâine) de a ieşi în centru din cartierul Militari. Într-un Bucureşti pestriţ-barbar al anului 1992, a intra la British Council reprezenta, pentru nişte puşti cu gărgăuni în cap, un pas în Wonderland. Magia începea la intrare, cu celebra doamnă roşcată, pistruiată, cu o manichiură impecabilă, care stătea la birou cu un computer (!!!) şi cu un telefon Alcatel cu taste, led-uri (!!!) şi receptor portocaliu. British Council, may I help you? era formula fermecată prin care îşi vrăjea audienţa. Mulţi ani după, am descoperit şi la alţii fascinaţia pe care o emana recepţia Consiliului. Oricum, pentru mine, a sta la acel birou, în acea încăpere luminoasă şi aerisită şi a te juca în permanenţă cu un computer şi un telefon sofisticat reprezenta, de departe, unul dintre job-urile de vis. O invidiam pe doamna British Council, may I help you? şi, nu mai spuneţi la nimeni, mă visam în locul ei.:)

Să nu vă imaginaţi că mergeam la Biblioteca Engleză (aşa îi spuneam pe atunci) pentru citit. Cred că în primul an de abonament am împrumutat o singură carte, o colecţie de povestioare gotice de Poe. Încursiunile săptămânale în frumoasa vilă din Piaţa Romană vizau în primul rînd sala de lectură pentru frunzărirea revistei New Musical Express şi apoi era toată acea plăcere a accesării unui spaţiu curat, ordonat, sclipitor, colorat şi atât de lipsit de o referinţă anterioară. Ce mai, British Council era insuliţa de Occident la care ajungeai cu 368. În plus, legitimaţia frumos plastifiată valora mai mult decât un paşaport, acolo, ascunsă-n portofel şi gata să fie arătată oricui (că tot nu aveam buletin).

Relaţia mea cu British Council s-a înviorat brusc abia în 2005, când am cunoscut-o pe Codruţa Cruceanu, Arts Manager, ulterior Creativity Project Manager. Graţie unei competiţii puse la cale de Consiliu, am avut bucuria de a merge la Bienala de Artă de la Veneţia, de a sta de vorbă cu Gilbert & George şi de a amesteca, timp de o săptămână, canale, pavilioane, Renaştere, performance şi controversă. Din acel moment (şi nu pentru că mi-a oferit unul dintre cele mai frumoase cadouri ale vieţii), British Council a devenit, pentru mine, garanţia calităţii şi excelenţei. În proiecte ambiţioase şi în idei miniaturale (mereu de apreciat realismul în auto-evaluare), Consiliul a exaltat imaginaţie, proprietate, conştiinţă. Azi, minunata doamnă Cruceanu nu mai e la British Council, dar echipa de acolo continuă să puncteze, cu discreţie şi eleganţă, repere de preţ în viaţa culturală. Nigel Townson, actualul director, e aproape dezarmant în frumuseţea limbii române pe care o vorbeşte. Luise Vuiu, Head Strategic Partnership and Marketing, imaginează legături eficiente pentru ca politica organizaţiei să fie cât mai bine cunoscută. Lor trebuie să le mulţumesc pentru întâlnirea cu Martin Davidson, CEO British Council Worldwide. Interviul cu el este forma mea de reverenţă pentru o tradiţie de peste 75 de ani, pentru deschiderea nelimitată înspre tot ce înseamnă dialog intercultural, pentru responsabilităţile şi responsabilizările pe care şi le asumă, pentru o imagine fără fisură şi pentru un set de valori la care ader şi între care limba engleză e una dintre cele mai dragi.

British Council, may I help you?
Oh, I think you just did.

TVR Cultural, Vineri, 29 octombrie 2010, ora 21:30
[email protected]