Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Despre alte mame

Despre alte mame - debut românesc cu două picioare stângi


Hotnews.ro, noiembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Marketat" în România ca posesor al Premiului Special al Juriului la Festivalul de la Moscova, deşi a obţinut ex-aequo un premiu minor, acordat de International Film Club'S Federation, Despre alte mame, debutul în lungmetraj al regizorilor Mihai Ionescu şi Tiberiu Iordan, e atât de slab încât te jigneşte. Nici umor involuntar nu are, ca savurosul Dincolo de America. E momentul să apară la noi echivalentele premiilor Razzies.
 
Faptul că e un film independent, realizat din resursele proprii ale realizatorilor - care sunt şi scenarişti (alături de Silviu Geamănu), dar şi producători (prin compania lor, GEF Art Film) - nu e nepărat o etichetă care să dea mai multă calitate acolo unde nu există defel.
 
Despre alte mame (http://desprealtemame.ro) poate fi folosit, în cel mai bun caz, ca material didactic pentru studenţii la cinematografie (să vadă cum nu se face un film) sau pentru acei spectatori de la noi care cred că stilul minimalist e atât de uşor de obţinut încât oricine poate să-l abordeze. Doar pui camera, filmezi doi oameni debitând ce le trece prin cap şi gata, ai un film minimalist autentic.
 
Sau filmezi cinci oameni stând aproape 83 de minute în Gara de Nord (echivalentul unei zile întregi) şi debitând fel de fel de prostioare legate de cuvântul "mamă". Jocuri de cuvinte despre "mama mă-sii" egal "bunică", glumiţe care se doresc cu scai la public despre cum traduci înjurăturile de mamă în engleză (literal, fireşte), idei aruncate ca piatra despre mama unuia dintre ei care a vândut casa de la ţară şi a dispărut cu banii, sau despre mama altuia care e posesivă sau despre altă mamă care nu mai ştiu ce a făcut. De ce? Pentru că titlul o cere - alt argument nu se întrevede (în ciuda "tragismului" finalului).
 
Cei cinci tineri care  filmează timp de o zi şi o noapte un documentar despre Gara de Nord mai mult stau. Câteodată sunt numai doi sau trei în cadru şi peste puţin timp apar şi ceilalţi cu cafea, bere sau cu aparatul de filmat. Alteori, doi sau trei dintre ei se duc după coniac sau cafea.  Mai vine un "trubadur" şi zdrăngăne la chitară bancuri pe care le ştim de o mie de ani, dar tot pe bază de mamă - "Mama (,) e numai una!". Sau e gonit un vagabond (care nu are legătură cu "topicul" filmului.).
 
Între aceste acţiuni se vorbeşte, vezi Doamne, autentic (fără a se spune nimic) -  "Dă, mă, şi mie o ţigară", sau "Brrr, ce frig e!" Ţi se sugerează, mai ales, timpii morţi (Porumboiu cum a făcut?), spaţiile goale din existenţa unei echipe de filmare, imposibilitatea de controla realitatea prin artă tralala. De fapt, totul e mort în film. Personajele nu au niciun fel de consistenţă. Replicile nu sunt lipsite de firesc, ci şi de sens pentru că întreaga poveste e şubredă. Deşi sunt doi, regizorii nu ştiu cum să spună ceea ce vor să spună. Sau au o idee foarte vagă despre cinema.
 
Te plictiseşti teribil după o jumătate de oră. După o oră, la fiecare întunecare spre un nou carton speri că totuşi se termină. Indiferente la eventualele resurse ale actorilor, scenariul şi regia le pun acestora pumnul în gură. Nu ştiu cum reuşesc regizorii, dar ni-i fac pe toţi cei cinci eroi, ca şi pe interpreţii lor, antipatici. Iar când se lasă seara şi ceaţa, şi Gara de Nord devine aşa, uşor poetică, se întâmplă inevitabilul: personajele devin conştiente de statutul lor de personaje şi, din ceaţa neorealismului încep să filosofeze "din puţul gândirii". De unde venim şi încotro ne îndreptăm... De parcă nu era de ajuns.
 
Pe urmă, când sperăm că se termină, "cineaştii" sunt reţinuţi la poliţia gării pentru că ce au filmat ar putea conţine indicii importante pentru un caz cercetat de poliţişti. Aşa ajungem direct într-un Blow Up mai "light". Exact imaginile filmate pe care le văzusem şi noi pe ecran (pentru că, altfel, i-am văzut pe cineaşti doar vorbind şi stând, nu muncind), revelează crudul adevăr al realităţii. Duşul rece. Realitatea care ucide ficţiunea, o tranşează şi o înghesuie în două valize.
 
La proiecţia de presă de la Cannes a Antichrist-ului lui Lars von Trier, s-a fluierat copios când la sfârşit a apărut scris pe ecran că filmul e închinat memoriei lui Michaelangelo Antonioni şi Andrei Tarkovski. Păstrând proporţiile, la fel de multă legătură e şi între Despre alte mame şi Krzysztof Kieslowski, din care cei doi autori spun că s-au inspirat (mai exact, dintr-o întâmplare povestită de acesta într-un interviu).
 
Nu e suficient să fi văzut (dacă ai văzut) nişte filme pentru a crede că poţi şi tu să faci cinema. Dacă iubeşti filmul, există atâtea alte meserii în afara regiei, tot în domeniul cinematografiei. Din păcate, nu e nimic de lăudat sau de susţinut Despre alte mame. Mai ales în artă, lipsa talentului nu poate fi suplinită prin ambiţie.
 
Despre alte mame - regia Mihai Ionescu şi Tiberiu Iordan. Cu: Silviu Geamănu, Gavril Pătru, Marius Adrian Cordoş, Mihai Baranga, Robert Radoveneanu. Premiera românească - 5 noiembrie 2010.




 Toate articolele despre Despre alte mame


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Încercare - Despre alte mame, Lucian Maier


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer