Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  O noapte furtunoasă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Vocea mitocanului naţionale - O noapte furtunoasă


noiembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Caragiale e viu şi umblă. Demonstraţia o face Alexandru Dabija în spectacolul său de la Teatrul Naţional din Iaşi, O noapte furtunoasă, o incursiune pitorească în specificul naţional românesc: mitocănia. Lipsa de civilizaţie ne scoate din anonimat de secole aşa că Dabija se pune serios, dar cu umor, să facă inventarul mârlăniilor naţionale, micile detalii care ne fac bădăranii Europei.

În spectacolul ieşean, piesa lui Caragiale rămâne cum o ştim. Nimic nu perturbă povestea de amor confuz dintre Ziţa şi Rică Venturiano, cu tot cu răscolirea calmului casnic din famelia lui Jupân Dumitrache. Ceea ce face diferenţa este modul în care personajele îşi fac autoportretul. Un gest, o interjecţie, o privire compun portretul mitocanului român, cel care plescăie, molfăie, râgîie, clefăie, trage pârţuri, se bate peste burtă, urinează unde-i vine şi în văzul tuturor, face sex aşijderea, e misogin, grosolan, indolent, golan, uneori tâmpit peste măsură, depravat peste poate, dar moral în discurs, are principii înalte până la banalitate şi face cu seninătate exact contrariul, e tont, libidinos, îşi ridică fustele, îşi arată desuurile şi defechează zgomotos. Prostul gust şi proasta creştere alcătuiesc sinteza spiritului mioritic. Dabija identifică tare ale comportamentului nostru până la a cinşpea spiţă, adică din moşi strămoşi, într-o demonstraţie neostentativă că românu-i născut mârlan.

Scenograful Dragoş Buhagiar se dovedeşte constant cu el însuşi, adică genial. Caragiale vorbeşte de nişte schele în text aşa că Buhagiar le execută cu migală, instabile, zguduibile periculos în caz de sex la temelie (Veta şi Chiriac), cu mortar în curte (făcut cu ajutorul nepreţuit al jetului incredibil de urină executat cu măiestrie de Chiriac), latrină de lemn, folosită din plin, stâlpi de electricitate cu felinare, o capră de tăiat lemne cu fierăstrăul aferent şi o cişmea. Detaliile sunt un deliciu. Totul e murdar de var, capra are urme de tăieturi, schelele sunt fragile şi brute. În plus, spectatorii stau pe scenă, în proximitatea actorilor, puşi să tragă cu ochiul şi urechea în curtea "vecinului" Jupân Dumitrache.

E o demenţă de spectacol care arată tot ce "nu se face" conform perceptelor mamei, dar "se face" pe bune în viaţa reală. Sigur, falsele pudori sunt răscolite şi spectatorii fie ţuguie buzele în ţţ-uri reprobatoare, fie râd gros. Dabija nu ţine lecţii de morală, nu cred să fi făcut asta în viaţa lui, ci arată pur şi simplu cum am fost şi cum suntem. Genele românismului neaoş sunt identificabile peste veacuri şi transmise din tată-n fiu precum Moldova lui Ştefan cel Mare, nepoţilor nepoţilor lui, adică nouă. Râsul regizorului este senin, relaxat, fără nicio urmă de acuză.

Piesa lui Caragiale a făcut valuri în epocă. Astăzi, o percepem drept clasică, deci neagresivă, neintruzivă în realitatea celui de-al treilea mileniu. Dabija i-a redat vivacitatea obraznică de vizor contemporan, fără artificii, citind textul ca prima oară şi întâiaş dată, vorba amicului Rică. Desigur, reacţiile au fost variate, de la sfânta indignare la amuzamentul facil, căci spectatorul român poate fi rigid, şi superficial. În plus, secretul unei reprezentaţii perfecte stă în asumarea rolurilor. Să joci un mitocan cu jumătate de măsură îi dă personajului o doză nesănătoasă de falsitate. La Iaşi, actorii simt probabil nevoia să menajeze urechile mai delicate ale spectatorilor. La Bucureşti, în patria Miticilor, pericolul pudibonderiei era departe aşa că inhibiţiile s-au dezinhibat. Actorii s-au bălăcit în personaje cu entuziasmul cu care Nică a lu' Ştefan a Petrei a dosit pupăza din tei. Festinul a fost complet, iar România "mitocancă" s-a arătat în toată splendoarea ei, fără frunza buclucaşă a brandului de ţară.

Dabija e deştept când e. România nu prea e.

Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi
O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale
Regia: Alexandru Dabija
Scenografia: Dragoş Buhagiar
Distribuţia:
Jupân Dumitrache: Călin Chirilă
Nae Ipingescu: Florin Mircea
Veta: Petronela Grigorescu
Ziţa: Haruna Condurache
Chiriac: Dumitru Năstruşnicu
Rică Venturiano: Cosmin Maxim
Spiridon: Doru Aftanasiu.



 Toate articolele despre O noapte furtunoasă


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oana Stoica


Alte articole

 Un Caragiale neconvenţional - O noapte furtunoasă, Liviu Ornea
 Fă, te iubesc, să mor io! - O noapte furtunoasă, Ionela Liţă
 Un Caragiale dezinhibat - O noapte furtunoasă, Simona Chiţan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer