Prima sesiune din 2010 a concursului de proiecte CNC s-a încheiat ca de obicei: unii s-au bucurat, alţii au protestat, mulţi au comentat. Hop şi noi!
Prima şi veşnica plângere ţine de imperfecţiunile regulamentului. Cunosc argumentele practice care se invocă de fiecare dată când se pune problema modificării lui. Dar nu mă pot împiedica să spun - pentru a câta oară!? - că e nedrept şi totodată ridicol să constitui nişte jurii care să citească mii de pagini, iar apoi verdictul lor să conteze mai puţin decât punctele "de merit" agonisite de regizor şi casa de producţie în ultimii ani. Adică scenariul, embrionul filmului să fie o cantitate până la urmă neglijabilă şi chiar dacă e de valoare să nu poată deveni film. Situaţia e de-a dreptul flagrantă la categoria "proiecte în dezvoltare" unde singurul nume ferm este cel al scenaristului care primeşte nişte bani ca să poată definitiva scenariul. De multe ori regizorul nici nu e desemnat, iar producătorul se poate răzgândi. Şi iată anomalia: un proiect care la valoarea artistică are 40 de puncte acordate de juriu (Zilele regelui de Gabriel Sârbu şi Radu Gabrea) cade sub linie şi câştigă unul cu 28 de puncte (Tratat de descompunere de Adrian Drăgan) propulsat acolo numai de notorietatea producătorului. Oare producătorul urma să dezvolte scenariul?
Din punctul meu de vedere confidenţialitatea dată de parolarea proiectelor în prima fază a concursului n-ar face parte dintre imperfecţiuni, cu condiţia să fie reală. Lista câştigătorilor din acest an la lungmetraj ficţiune nu lasă această impresie ci, mai degrabă, exprimă dorinţa juriului de a împăca şi capra şi varza sau, mai elegant spus, de a nu lăsa pe dinafară nici pe tinerii cu cotă internaţională (Cătălin Mitulescu, Tudor Giurgiu, Radu Jude, Adrian Sitaru, Marian Crişan, Constantin Popescu), nici pe vârstnicii cu imagine bună (chiar dacă expirată) naţională precum Geo Saizescu sau Sergiu Nicolaescu. Iar despre inconturnabilul Adrian Popovici nu mai are rost să vorbim pentru că deja s-a consumat un mic scandal în jurul proiectului cu care a câştigat. Uitându-mă şi sub linie mă întreb (ce e drept fără să citesc scenariile respective, dar cunoscând bine "antecedentele" autorilor): oare un film de Horaţiu Mălăele pe un scenariu de Denis Dinulescu va fi mai bun decât unul de Călin Netzer pe un scenariu de Răzvan Rădulescu? Până la urmă le-au despărţit doar 5 puncte, suficiente însă ca proiectul Netzer / Rădulescu să nu câştige.
Aş mai avea o nedumerire: n-ar trebui ca atunci când se alcătuiesc juriile unul dintre criterii să fie ca persoanele respective să fi văzut toate filmele româneşti? Dacă juraţii din acest an ar fi fost mergători la cinema probabil le-ar fi sărit în ochi tendinţa tinerilor cineaşti de a-şi transforma scurtmetrajele în lungmetraje. Cu ani în urmă, primul a fost Netzer care şi-a expandat cu succes scurtmetrajul de şcoală Maria. Acum Radu Jude transformă Alexandra în Toată lumea din familia noastră, iar Adrian Sitaru pune cap la cap Lord şi Colivia scriind lungmetrajul Domestic. Las la o parte aspectul moral / financiar al situaţiei (s-ar putea ca scurtmetrajele respective să mai fi primit bani de la CNC în concursuri anterioare), dar chiar dacă rezultatul final va fi de excepţie tot miroase a penurie de inspiraţie. Ştiu că în cinematograful internaţional există exemple celebre de asemenea reciclări. De pildă, Kieszlowski (pe drept cuvânt un nume-far pentru tinerii noştri cineaşti) care a transformat două dintre episoadele Decalogului în două lungmetraje multipremiate. Dar, la noi, tendinţa asta pare a deveni o molimă.
Dar mai am şi câteva satisfacţii. Că două dintre scenariile descoperite şi premiate la concursurile HBO - Câinele japonez de Ioan Antoci şi Acasă la tata de Mimi Brănescu - au câştigat la categoria "debuturi" şi vor deveni filme în regia lui Tudor Jurgiu şi respectiv Andrei Cohn. Că o regăsesc pe Ileana Muntean pe genericul de la Roxane (regia Vali Hotea) pentru că îmi place cum scrie şi scenariile ei pot genera filme solide (vezi Cealaltă Irina). Şi, mai ales, că în ciuda crizei financiare se găsesc totuşi bani ca industria cinematografică românească să continue să funcţioneze.