Observator Cultural / ianuarie 2011

Pe 17 ianuarie 2010, Cineclubul săptămînal "Luni de film" de la Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) i-a avut ca oaspeţi pe regizorul Liviu Ciulei şi pe actorul Victor Rebengiuc, care au prezentat filmul Pădurea spînzuraţilor (1965) şi au răspuns la întrebările publicului.
 

O sală plină, mai ales cu tineri, a primit cu aplauze cele două personalităţi ale filmului şi teatrului românesc invitate la Cineclub. Victor Rebengiuc, constrîns de programul încărcat al repetiţiilor pentru un nou spectacol, a vorbit despre Pădurea spînzuraţilor şi rolul său înaintea proiecţiei. Actorul s-a declarat fericit că a putut să participe la realizarea filmului, pe care l-a numit "o piatră de temelie a cinematografiei româneşti". Victor Rebengiuc nu fusese prima opţiune a regizorului pentru rolul Apostol Bologa, însă actorul ales anterior, Şerban Cantacuzino, nu s-a dovedit suficient de matur pentru partitura acordată, aşa că a fost înlocuit. "La mine a fost mai dificil, deoarece chipul meu era departe de a fi angelic, aşa că m-a vopsit, m-a făcut blond, mi-a ridicat nasul cu o cîrpă, ca să fiu puţin mai cîrn... S-au făcut mari eforturi de machiaj", a glumit Victor Rebengiuc.
 

Cu doi-trei ani înainte ca Liviu Ciulei să realizeze Pădurea spînzuraţilor, actorul mersese la o audiţie pentru acest proiect, care ajunsese pe mîinile unui obscur regizor italian, Glauco Pellegrini. Acesta, se spunea, îl alesese pentru rolul principal pe actorul francez Gérard Blain. "Atunci m-am supărat şi am zis: «Apostol Bologa trebuie jucat de un actor român. N-are nici un rost să faceţi un film după cartea lui Rebreanu în care rolul principal să fie interpretat de un actor francez, care n-ar putea niciodată înţelege ce înseamnă Apostol Bologa pentru români.» Şi am plecat, n-am mai dat proba."
 
Liviu Ciulei a petrecut aproape patru ore în sala de cinema şi a răspuns la întrebări după proiecţie. Regizorul a amintit că imaginea, "absolut geniala contribuţie a lui Ovidiu Gologan" la filmul prezentat, a fost bazată pe fraza de început a romanului lui Liviu Rebreanu: "Sub cerul cenuşiu de toamnă ca un clopot uriaş de sticlă aburită...". Ovidiu Gologan experimentase mai întîi metoda, inspirată de mexicanul Gabriel Figueroa (legendarul operator al lui Eisenstein), în filmul La Moara cu noroc (1957) al lui Victor Iliu, dar a perfecţionat-o în Pădurea spînzuraţilor. Ideea pregenericului (cadrul cu soldaţii mărşăluind, filmaţi din spate, dintre care se distinge un singur chip întors către noi) i-a venit regizorului după ce a văzut un documentar francez despre Bătălia de la Sedan (1870), în care preţul victoriei era aproximat în soldaţi morţi.

În film, graţie luminii create de Ovidiu Gologan, căştile soldaţilor capătă "mici aureole, ca nişte flăcări de lumînări", sugerînd "transformarea acestor anonimi în nişte stafii". Liviu Ciulei a mai observat că a avut la dispoziţie "o distribuţie fabuloasă", în frunte cu Victor Rebengiuc, pe atunci aproape debutant, "care este astăzi poate cel mai mare actor al României". Cît despre rolul său (căpitanul ceh Klapka), regizorul a afirmat că acum consideră interpretarea sa "puţin cam melodramatică în scena confesiunii în faţa lui Bologa".
 

Episodul cu Müller (Emeric Schäffer) şi Petre (Ştefan Ciubotăraşu), inspirat scenaristului Titus Popovici de nuvela lui Rebreanu Iţic Ştrul, dezertor, avea, în scenariul literar, un alt final: soldatul forţat să dezerteze se spînzura de creanga unui copac. "Gestul mi s-a părut stupid. Mi-a venit ideea dezbrăcării, între două lumi înnebunite în încleştarea războiului: omul gol, ridicîndu-şi cămaşa în sus", a observat Liviu Ciulei. Ultima scenă (masa tăcerii), pe care reputatul critic şi istoric de cinema a numit-o "sublimă", a fost inventată la filmare. "Le-am spus celor din echipă: «Vreau să facem scena asta aşa, pentru că vreau să iau premiu la Cannes.» La care toţi şi-au zis: «A-nnebunit Ciulei!» Şi cred că este cea mai bună scenă pe care am regizat-o vreodată. Pentru că e vorba de bărbat şi femeie, vin şi sare, viaţă şi moarte. Iar toate acestea sînt concentrate în tăcerea acestei scene."
 

Regizorul a mai adăugat despre filmul său: "Astăzi îl găsesc cu vreo 20-30 de minute prea lung. Asta se datorează faptului că pe vremea aceea nu prea vedeam alte filme străine în afara celor ruseşti, care erau lungi, lungi, lungi. Atunci nu mi-am dat seama de ritmul potrivit. Astăzi sînt convins că aş putea să remontez filmul, scoţînd vreo 30 de minute". Pădurea spînzuraţilor a fost "torturat" şi "dezmembrat" în 1971, această versiune scurtă fiind prezentată şi la Cannes, în 2007. Din nefericire, proiectul de restaurare a negativului la Cinemateca din Bologna, care trebuia să fie finanţat de către World Cinema Foundation a lui Martin Scorsese, a fost amînat.
 

Întrebat de ce a realizat doar trei filme, Liviu Ciulei a răspuns: "Undeva am fost eu de vină. Toate filmele pe care le-am propus, după Pădurea spînzuraţilor, mi-au fost refuzate, şi ceea ce mi se oferea nu-mi plăcea". Printre proiectele nerealizate s-au numărat două adaptări după Shakespeare, Visul unei nopţi de vară (potenţială coproducţie româno-italiană, cu Monica Vitti) şi Regele Lear (film care trebuia să aibă ca interpreţi ţărani maramureşeni). Dintre proiectele refuzate, regizorul a amintit Reconstituirea ("Ştiam că avea să aibă foarte multe necazuri filmul, cum a şi avut, şi, cum Pintilie voia neapărat să-l facă, i-am zis: «Fă-l tu, Pintilie!».") şi Baltagul ("Anna Magnani a văzut Pădurea... şi a vrut să joace în Baltagul meu. Dar am fost atît de tîmpit - nu mi-e ruşine s-o spun -, că am refuzat un scenariu extraordinar al lui Sergio Amidei, pentru că n-am vrut să renunţ la statuara, taciturna Vitoria Lipan a lui Sadoveanu.").
 

Cînd un spectator l-a întrebat cît de mult a permis improvizaţia la filmare, Liviu Ciulei a răspuns: "Deloc. Eu găsesc că regia este logică, după aceea logică, după aceea logică şi, dacă mai e 1% inspiraţie, atunci e bine. Faţă de alţi colegi, precum Andrei Şerban, care sînt pentru improvizaţie, eu sînt pentru un desen precis şi, repet, logic".
 

Pădurea spînzuraţilor


Este printre cele mai izbutite ecranizări din cinematografia românească. Filmat în lunile ianuarie-mai ale anului 1964, în judeţele Braşov şi Cluj (şi în multe interioare la Buftea), a avut premiera în România, în martie 1965, şi a fost selecţionat în competiţia Festivalului de la Cannes din acel an, obţinînd prestigiosul Premiu pentru regie. Pădurea spînzuraţilor a mai fost distins cu Premiul de Excelenţă pentru calitatea imaginii şi pentru ingeniozitatea mişcărilor de aparat, la al IV-lea Congres UNIATEC de la Milano, 1964, precum şi cu Marele Premiu "Pelicanul alb", Premiul pentru imagine (Ovidiu Gologan), Pemiul pentru interpretare feminină (Ana Széles) şi Pemiul pentru muzică (Theodor Grigoriu) la Festivalul Naţional al Filmului de la Mamaia, 1965. În 2008, Asociaţia Criticilor de Film din cadrul Uniunii Cineaştilor din România a solicitat profesioniştilor din domeniu să alcătuiască un clasament al celor mai bune zece lungmetraje de ficţiune româneşti produse începînd cu 1912. Pe baza topurilor celor 40 de critici respondenţi, s-a alcătuit un clasament general, în care Pădurea spînzuraţilor de Liviu Ciulei s-a clasat pe locul al doilea, la doar 2 puncte distanţă de liderul Reconstituirea de Lucian Pintilie.
 

Cineclubul filmului românesc


Organizat de Asociaţia Culturală Macondo - cu sprijinul Arhivei Naţionale de Filme, al Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Muzeului Ţăranului Român -, Cineclubul "Luni de film" a debutat în luna noiembrie 2010. Fiecare proiecţie (desfăşurată la NCRR în seara primei zile a săptămînii) este însoţită de o întîlnire a publicului cu regizorul filmului şi/sau cu membri ai echipei sale (operatori, actori etc.). Proiectul este adresat în special studenţilor (indiferent de facultate), astfel încît printre parteneri se numără 11 asociaţii studenţeşti, însă publicul său este mult mai variat. Obiectivul principal este acela de a le facilita tinerilor spectatori descoperirea marilor creaţii ale filmului românesc, de dinainte şi de după 1989, şi a celor mai importanţi cineaşti autohtoni din diferite generaţii. În cele şase întîlniri ale Cineclubului din anul trecut, au fost prezentate filmele: È pericoloso sporgersi de Nae Caranfil (invitat la "Luni de film"), Ilustrate cu flori de cîmp de Andrei Blaier (invitat, alături de operatorul - devenit regizor - Dinu Tănase), O vară de neuitat de Lucian Pintilie (în prezenţa actorilor Tamara Creţulescu şi Ioan Gÿuri Pascu), Nunta de piatră de Dan Piţa şi Mircea Veroiu (oaspeţi: regizorul Dan Piţa şi Iosif Demian, un alt operator convertit la regie), Secretul armei... secrete de Alexandru Tatos (invitată: soţia regretatului cineast, Liana Tatos) şi A fost sau n-a fost? de Corneliu Porumboiu (în prezenţa regizorului).

După reluarea în forţă cu Pădurea spînzuraţilor, Cineclubul mai propune, în lunile ianuarie şi februarie, următoarele proiecţii cu invitaţi: Duhul aurului de Dan Piţa şi Mircea Veroiu, Asfalt Tango de Nae Caranfil, La capătul liniei de Dinu Tănase, Occident de Cristian Mungiu şi Vînătoarea de vulpi de Mircea Daneliuc.
Regia: Liviu Ciulei Cu: Victor Rebengiuc, Ana Szeleş, Liviu Ciulei, Ştefan Ciubotăraşu, Gina Patrichi

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus