Liviu Ciulei n-a aflat decît după Cannes că la ANF există şi această copie scurtă, predată de Studioul Cinematografic Bucureşti în 1971
Regizorul doreşte ca această misterioasă variantă, care nu-l reprezintă şi despre care n-a ştiut că există, să nu mai fie arătată niciodată
Liviu Ciulei: După cum ştiţi, la Cannes Classics am fost invitaţi eu şi Victor Rebengiuc. Din cauza stării fizice, n-am putut să mă duc şi atunci am recomandat-o pe doamna Mariana Mihuţ (care l-a cunoscut pe soţul ei, Victor Rebengiuc, în timpul filmărilor la Pădurea spînzuraţilor). La Cannes s-a întîmplat un lucru extrem de ciudat. Filmul meu ţine 158 de minute, durată care era trecută în catalogul festivalului, dar pe invitaţia pentru spectacol erau trecute 110 minute.
Iulia Blaga: Arhiva Naţională de Filme a vorbit cu Dumneavoastră înainte de Cannes?
L.C.: N-am vorbit decît cu domnul Dan Burlac (n.red. - cel care a făcut legătura între organizatorii de la Cannes şi CNC.). El m-a anunţat că sunt invitat şi i-am spus că nu ştiu dacă o să pot merge. S-a dus Mariana Mihuţ în locul meu, s-a proiectat filmul şi, spre mirarea lui Victor Rebengiuc şi a Marianei, Mariana nu era în film, secvenţa cu ea era tăiată, ca şi altele. N-am aflat asta decît după ce a venit Victor şi mi-a adus catalogul.
I.B.: Aţi întrebat ce s-a întîmplat?
L.C.: Am fost la CNC, unde a venit şi doamna Anca Mitran (n.red.- directorul ANF), şi am întrebat cum de există această copie de 110 minute pe care eu n-am văzut-o în viaţa mea. Cine a făcut-o? Cine a tăiat din filmul meu? Anca Mitran mi-a spus că nu ştie şi că negativul acestei copii de 110 minute e singurul negativ al filmului care există în arhivă. Deci în 1971 sau mai devreme s-a tăiat negativul original al filmului, iar resturile tăiate din el nu se ştie unde sunt. În iunie 2006, doamna Mitran anunţa CNC-ul că pentru varianta lungă nu mai există decît două kontratipuri intrate în ANF în 1977. (Un kontratip este o copie a negativului original montat de regizor.). Eu în 1971 eram în ţară. De ce n-am fost înştiinţat că s-a făcut o variantă scurtă? Cine a făcut varianta scurtă şi de ce varianta scurtă a fost executată prin tăierea negativului original, care nu trebuie atins niciodată? Asta este toată tragedia. Normal că au tăiat şi din banda de sunet (care e separată de negativ), iar resturile nu se ştie unde sunt. Eu n-am făcut investigaţii. Aş fi dispus să fac o variantă scurtă, dar să fie variantă de autor.
I.B.: Dar CNC-ul sau ANF-ul de ce nu v-au spus înainte de Cannes de copia scurtă?
L.C.: Întreabă-mă să-ţi spun. Nu am primit nici un telefon de la nimeni. Cînd m-am dus la CNC, i-am telefonat domnului Burlac şi mi-a spus că a solicitat varianta scurtă. "Păi de ce?", am spus. La Cannes se prezintă filmele aşa cum au luat premiile, în original. "Am crezut că e mai bine, ca să nu plece lumea din sală", a spus Dan Burlac. S-a mai întîmplat un lucru curios. În timpul Festivalului de la Cannes am fost invitat de studenţii de la UNATC să le prezint filmul la Sala Eforie a Cinematecii. S-a trimis o copie în care toată munca lui Ovidiu Gologan era dusă dracului, o copie neagră, întunecată. Toate nuanţele extraordinare de gri pe care Gologan, cu un talent inimaginabil, le-a obţinut urmărind o frază din romanul lui Liviu Rebreanu şi toate detaliile secvenţelor s-au pierdut. Liviu Rebreanu scria că "cerul cenuşiu de toamnă" "închidea ca un clopot uriaş de sticlă aburită peisajul." Imaginea lui Ovidiu Gologan a primit la Congresul UNIATEC din Milano, în 1964, Premiul de Excelenţă pentru "calitatea fotografică a imaginii şi pentru ingeniozitatea mişcării aparatului de filmat". Dacă ţineţi minte secvenţa din caleaşcă, acolo erau reflexele în geamuri cînd ale lui Victor Rebengiuc, cînd ale lui Emmerich Schäffer... Reflexele nu se mai vedeau.
I.B.: La Cinematecă s-a dat copia lungă sau scurtă?
L.C.: Copia lungă. Dar mai e o chestie. În programul de la Cannes filmul e recomandat ca "film negativ, restaurat de Arhiva Naţională de Filme, Anca Mitran". ANF nu poate să restaureze un negativ. N-are mijloace. L-a "restaurat" pentru DVD-uri, ceea ce e cu totul altceva. Restaurarea unui film pentru a-l transpune pe digital n-are nici o legătură cu restaurarea peliculei originale. Există la New York societatea Criterion, care scoate filme clasice pe DVD-uri, pregătindu-le înainte, refăcînd şi modernizînd pînă şi subtitlurile.
I.B.: Dar ştiţi că şi Cinemateca din Bologna s-a oferit să restaureze filmul?
L.C.: Nu ştiu ce fac ei acolo. Un negativ are pe un cadru 8 milioane de pixeli. Pentru aceste DVD-uri se fac aproximativ 2 milioane. Un milion probabil au făcut în România. Cei de la New York au găsit pentru un celebru film clasic european cel mai bun sunet pe o copie din Japonia. Ei caută în laboratoare şi muzee de film din toate ţările cele mai bune soluţii, bucăţile care lipsesc, care au fost tăiate. Există laboratoare bune - nu numai la Bologna - ci şi în Germania, Franţa sau SUA. Filmul meu nici nu ştiu cu ce subtitluri a plecat la Cannes. Deci refacerea filmului şi a negativului s-ar putea face cooptînd versiuni din varianta lungă, care lipsesc din film, şi încercînd a le aduce la aceeaşi calitate cu negativul. Dar pentru asta trebuie un laborator extraordinar, cu aparate foarte scumpe, şi un volum de muncă foarte mare. Nu ştiu dacă laboratorul din Bologna are aceste posibilităţi.
I.B.: Dar filmul a fost prezentat la Cannes în ideea asta, de a fi restaurat de World Cinema Foundation, fundaţia înfiinţată de Martin Scorsese. Probabil că CNC-ul o să vă ceară părerea dacă se pune problema alegerii unui laborator.
L.C.: Sper, aşa ar fi normal, dar cel mai greu lucru de obţinut în viaţă este normalul. O copie a versiunii prezentate la Cannes există la Cinemateca din Paris. Mai există o versiune subtitrată în chineză, una subtitrată în armeană, poate şi în rusă, sigur există una - şi trebuie văzut la Cinemateca din München - dublată în germană. Ştiu asta de la actorul Dieter Zeidler, care a jucat rolul lui Danton în spectacolul meu de la Berlin şi care mi-a spus că m-a dublat în Pădurea spînzuraţilor. Am mai aflat acum două săptămîni că Buftea a predat ce a mai avut ANF-ului în februarie 2006, materiale care nu se găsesc pe lista trimisă de ANF CNC-ului în iunie 2006.
I.B.: Nu v-au spus ce mai rămăsese?
L.C.: Nu. Tăiatul s-a întîmplat probabil la DDF (n.red. - Direcţia de Difuzare a Filmelor), în 1971. Cel mai grav e însă că se consideră varianta de 110 minute refăcută, cînd ea a fost puţin curăţată. Singurul lucru la care ţin e să se renunţe la copia asta de 110 minute. Să nu mai fie difuzată niciodată. Pentru că nu e copia mea. E ca şi cînd, "comparaison n'est pas raison", l-ai lua pe domnul Shakespeare şi ai scoate stafia din Hamlet. Nu vreau s-o acuz pe doamna Mitran, nici CNC-ul, nici pe Dan Burlac. Cu siguranţă şi-au făcut treaba cu bună conştiinţă. Probabil că nu ştiau că nu aflasem de existenţa acestei copii. Un telefon ar fi salvat situaţia. Singurele lucruri care mă interesează sunt: 1. - să se cerceteze migălos ce materiale mai există la ANF sau în alte părţi şi 2. - ca recondiţionarea filmului să fie făcută la cele mai înalte exigenţe. Este vorba de fapt despre tezaurul cultural al cinematografiei române. Nu e vorba numai de filmele mele. M-am dus la Cinematecă să văd Facerea lumii de Gheorghe Vitanidis, unde jucam şi eu. Filmul, în culori, era într-o versiune roz de la început pînă la sfîrşit. Culorile imaginii realizate tot de Ovidiu Gologan erau un dezastru, iar scena mea principală lipsea. Era pe un capăt de bobină care fusese tăiat. Nu mai spun de sunet. N-am înţeles nimic. Noroc că eram numai patru persoane în sală.
"Noi nu avem drepturile de folosinţă asupra filmului, suntem doar depozitarii legali, proprietarul de drepturi fiind Centrul Naţional al Cinematografiei. Nu noi hotărîm ce filme merg la Cannes. Noi ce-am avut asta am trimis. Cît despre resturile de materiale care s-au mai predat în februarie 2006, am aflat că s-au predat benzile magnetice de sunet." (Anca Mitran, directorul ANF)
"Cannes-ul a avut ambele copii, pe care le-a vizionat pe DVD-uri trimise de la Bucureşti, dar a ales varianta scurtă pentru că nu putea da filme de peste 2 ore. Nu ştiu cine trebuia să-l anunţe pe domnul Ciulei, poate ar fi trebuit să-i spun eu, însă nu mi-am imaginat că nu ştie de această variantă scurtă. Îmi pare rău că prezenţa filmului la Cannes, care a fost un eveniment, a fost umbrită în ţară. Martin Scorsese vorbea numai de film şi şi-a manifestat dorinţa de a avea varianta sa lungă, pe 35 mm, pentru arhiva sa personală. Cît priveşte restaurarea filmului de către World Cinema Foundation, ea va începe probabil la toamnă." (Dan Burlac)