Despre iubire la om

Spectacolul lui Alexandru Dabija, după piesa lui Cehov, Marfă vie, de la Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov, aduce în prim-plan caruselul triunghiului conjugal. Montarea, care include şi alte citate cehoviene remarcabil adaptate de Nicolae Urs, îi are în distribuţie pe actorii Iulia Popescu, Marius Cordoş şi Demis Muraru.
 

Un alt text de început al lui Cehov, Marfă vie, a fost publicat în 1882, cu cinci ani înainte de Ivanov, când însuşi autorul trăia poticneli sentimentale. Nicolae Urs, specialist în Cehov (care a jucat în Măscăriciul cu Mălăele sau a realizat neuitatul Momaia de la Nottara) a completat textul din Marfă vie cu multe alte citate din opera dramaturgului, din Pescăruşul sau Un duel. Adaptarea Despre iubire la om, un mix de texte şi de monologuri din opera lui Cehov, a fost jucată în premieră absolută la Braşov la sfârşitul săptămânii trecute.

Montarea lui Alexandru Dabija, care revine la Cehov după recentul Un duel de la Teatrul Naţional din Bucureşti din 2009, e făcută numai tăieturi. Textul rezultat a devenit mai rău, mai cinic, mai dur şi poate mai tehnic decât originarul Marfă vie. Nimic soft, nimic dulceag, nimic melodramatic: Dabija dozează mai bine decât oricând cantităţile de umor, de ironie, de poezie sau de sensibilitate. Despre iubire la om, titlul ales de Dabija, e expresia absolută a cinismului legat de iubirea omenească care depăşeşte cu mult referenţialitatea şi pragmatismul tranzacţiei de vânzare-cumpărare a soţului Ivan Bugrov care-şi vinde soţia amantului ei, în Marfă vie.

Între soţ şi amant


Textul devine mult mai complex, cu trimiteri la toată problematica cehoviană a cuplului: sunt surprinse alunecările atât de fragile de la căsnicie la adulter şi la singurătatea conştientizată. Femeile fac de obicei greşeala de a căuta în bărbaţi absolutul care poate fi găsit numai şi numai în Dumnezeu: "Doream să trăiesc! Să trăiesc, să trăiesc!", spune pătimaş soţia măritată prea devreme, la 20 de ani, care îşi caută salvarea în braţele doctorului din gubernie.

După ce îşi părăseşte soţul, nici măcar doctorul nu o mai satisface, nici teatrul de amatori pe care-l juca, nimic nu-i mai ajunge: se reîntoarce la soţ, luându-şi-l din nou  amant pe fostul amant, acum aşa-zis nebun. Până la urmă, spectacolul reflectă secvenţial drama femeilor  care "sunt curve" şi îşi ridică prea repede poalele în cap. Liza însăşi recunoaşte că, atunci când îşi aduce aminte că e femeie, începe să nu se mai poate suferi: "Cum poate un om de treabă să trăiască cu o femeie? În viaţa mea n-am văzut o femeie cumsecade. Toate-s afectate, imorale, mincinoase...".

Şi, totuşi, zbuciumul femeii, vulnerabilitatea ei, sunt pe alocuri emoţionant citate: "Înţelesul vieţii stă tocmai în acest martiraj umil, în lacrimile care mişcă până şi pietrele, în iubirea nemărginită şi atotiertătoare... Natura a sădit în noi o extraordinară putere de credinţă, o minte pătrunzătoare şi însetată de cunoştinţe. Însă, din pricina nepăsării, a lenii şi a firii visătoare, din toate acestea se alege praful şi pulberea...".

Deal-vale, du-te vino

Cehov îşi subintitula piesele comedii; Dabija te face să râzi cu lacrimi la acest spectacol. De la o melodie superbă, Marble House, a unei trupe nordice - The Knife, în engleză, la  Ne me quitte pas al lui Jacque Brel,  în franceză, spectacolul are treceri duioase de registre. Ne împresoară un amalgam de stări, de obiecte noi şi vechi, de la pernele cu modele orientale la monitoarele de computere aruncate sub pat lângă lighene albastre.

Decorul lui Cosmin Ardeleanu e ingenios construit, în simplitate, pe gradene, cu trunchiuri de copaci, cu două fotolii, care reprezintă locuinţele celor doi bărbaţi. Cărarea dintre cele două spaţii e unduită, reprezentând acel deal-vale, acel du-te-vino continuu, analizat şi de Blaga, purtându-ne spre acele contradicţii care ne caracterizează: dorim întotdeauna ce nu avem şi, când se împlineşte ce-am voit, niciodată nu suntem mulţumiţi. Cărarea vălurită e tocmai drumul de căutare a femeii, cu pasiuni, cu îndoieli, cu reîntoarceri, cu sentimente de vinovăţie, cu revolte între cei doi bărbaţi.

Copacii după care se ascund, dansează, pleacă şi revin cele trei personaje sunt picturali, de o adâncă frumuseţe.

Trei actori extraordinari

Marius Cordoş - soţul Ivan Petrovici Bugrov. Iulia Popescu - soţia Liza Ivanovna.  Demis Muraru - amantul doctor Grigori Vasilievici Groholski. Trei actori extraordinari, pe care i-am redescoperit cu mare bucurie în spectacolul de la Braşov.

Pe Marius Cordoş îl ştiam recent din Puterea obişnuinţei, montat de Claudiu Goga, după textul lui Thomas Bernhard, dar şi din Amadeus, de Schiffer, Fata fără zestre, de Ostrovski, ,Aşteptându-l pe Godot, de Beckett,  ultimul pus în scenă tot de Alexandru Dabija. Lui Marius i se potriveşte perfect, în Despre iubire la om, rolul de soţ frust, de "slugă" şireată care ştie să-şi urmărească interesele pecuniare dincolo de bătăile inimii. Îşi iubeşte soţia, dar o vinde fără prea multă bătaie de cap, iar mutrele circumspecte de om brutal, cu o sexualitate primitiv îngroşată, sunt remarcabil interpretate de actor. "Femeile, frăţioare, sunt în stare să-ţi ierte totul: şi mutra de beţiv, şi infidelitatea, şi bătăile, şi bătrâneţea, dar sărăcia - niciodată!", emite,  blazat, Ivan Bugrov.

Alexandru Dabija  se află acum la al cincilea spectacol pus în scenă la Braşov, după Fraţii, Aşteptându-l pe Godot, Vă pupă Piticu' din Franţa şi Colonelul şi păsările, în ultimele două montări fiind distribuită şi Iulia Popescu.

Actriţa joacă acum, în adaptarea după Marfă vie, rolul soţiei adulterine, amanta-vampă şi iubita suferindă, care-şi plânge soarta despletită printre copaci, acoperind cu forţă şi sensibilitate, toate registrele acestor trăiri tumultuoase. După o vreme, în braţele doctorului pe Liza Ivanovna o roade tristeţea, pe care nu se sfieşte să o mărturisească în faţa fostului ei bărbat: "Mi-e dor de copilul meu...de viaţa noastră de dinainte, de veselie. Când eram cu tine mergeam la teatru, la club, la cunoscuţi. Aici, cu Groholski, e pustiu şi o linişte de moarte...Nu-i lângă mine decât un singur om, şi acela cu bolile lui, şi veşnicele-i sărutări dulcege...".

Doctorul Groholski, fabulos interpretat de Demis Muraru, trece de la generozitate la umilinţă şi resemnare, ajungând să fie o paiaţă-cârpă, care înoată în compromis până în pânzele albe: "Lupt, lupt din răsputeri; dacă n-am tărie în mine, dacă sunt slab şi laş. Nu pot să lupt împotriva firii! Înţelegi? Sunt furios ca un câine turbat! Mă urăsc şi mă dispreţuiesc! Doamne, am ajuns să mă ţin de poalele unei femei măritate ca un băieţaş desfrânat, să-i scriu scrisori idioate, să mă umilesc...".

Groholski te impresionează prin bunătatea omului onest, căruia i se face o milă straşnică de soţul înşelat. Doctorul nu a învăţat încă o lecţie de viaţă pe cât de dură, pe atât de cinică: cel pe care nu-l ucizi din milă te va ucide fără milă. Şi plătim amarnic tocmai pentru cumsecădenia noastră, pare să ne râdă în barbă Cehov.

INFO

Despre iubire la om
Adaptare de Nicolae Urs, după A.P. Cehov
Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov
Regie: Alexandru Dabija
Scenografie: Cosmin Ardeleanu
Cu: Iulia Popescu, Marius Cordoş,  Demis Muraru
De: adaptare de Nicolae Urs, după A.P. Cehov Regia: Alexandru Dabija Cu: Iulia Popescu, Marius Cordoş, Demis Muraru

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus