Alexandrie... New York (2003), de Youssef Chahine - film autobiografic al celui mai cunoscut regizor egiptean, care şi-a co-produs o mare parte a filmelor cu Franţa; plicticos şi plin de neconcordanţe (actori de 50 de ani jucând personaje de 75; americani care vorbesc între ei în arabă, la fel ca arabii din filmele hollywoodiene proaste, care vorbesc engleza americană între ei)
Antomie de l'enfer (2002), de Catherine Breillat - câteva imagini foarte frumoase (în special cele în oglindă) nu reuşesc să salveze de la catastrofă un film găunos, cu pretenţii intelectual-filozofice
Après vous (2002), de Pierre Salvadori - comedie dramatică nu rea, cu Daniel Auteuil şi José Garcia, care fac roluri OK; eventual succes de public, potrivit pentru o ieşire seara...
La Cage (2003), de Alain Raoust - în ciuda ritmului pe alocuri insuportabil, filmul are câteva calităţi certe, sensibilitatea fiind poate cea mai importantă dintre ele
Chemins de traverse (2003), de Manuel Poirier - irezistibil rolul lui Sergi López, unul din cele mai bune din întreaga lui carieră; dublat de o atmosferă de road-movie cum doar în timpurile bune ale genului mai găseai, filmul e de-a dreptul seducător; cu un final absolut emoţionant
Les Choristes (2003), de Christophe Barratier - marele block-buster francez din acest an, peste 8 milioane de spectatori de la ieşirea lui în Franţa în martie; dacă va fi distribuit şi-n România, succesul nu e exclus; un film OK, cu destulă sensibilitate, atent construit şi bine ritmat
Confidences trop intimes (2003), de Patrice Leconte - filmul unui maestru al muchiilor de cuţit în relaţiile umane; excelent Fabrice Luchini
Le Cœur des hommes (2002), de Marc Esposito - film în care se vorbeşte, se vorbeşte, se vorbeşte... ameţitor şi destul de obositor de la un punct încolo
L'Esquive (2002), de Abdelatif Kechiche - o nouă cronică de cartier beur a regizorului care s-a făcut cunoscut în 2000 cu La Faute à Voltaire; de data asta, Voltaire e înlocuit cu Marivaux, în jurul piesei Le Jeu d'amour et du hasard învârtindu-se totul
Exils (2003), de Tony Gatlif - ţiganii lui Gatlif sunt înlocuiţi cu arabi de data asta, într-o călătorie cu iz de pelerinaj în Algeria, unde s-au născut părinţii celor două personaje; cam lung, la limita plictisului
Filles uniques (2002), de Pierre Jolivet - aşa şi-aşa, comedioară cu accente grave, care, în lipsă de altceva, merge; bonus pentru Sylvie Testud
Frères (2003), de Xavier de Choudens - o imagine foarte reuşită şi o muzică excelentă nu-s de ajuns pentru a face un film reuşit; ce-i lipseşte acestui film de debut: în primul rând ritmul, care e pierdut des şi se regăsit greu
Haute tension (2003), de Alexandre Aja - unul din cele mai proaste filme de pe ecranele româneşti din ultimul timp (e adevărat că nu mai prost decât producţiile autohtone cu pretenţii); e un horror şi să nu vă lăsaţi înşelaţi de numele Oanei Pellea de pe afiş: apare 2-3 minute horcăind cu gâtul tăiat
L'Homme du train (2002), de Patrice Leconte - Johnny Hallyday şi Jean Rochefort fac un cuplu strălucit în acest film psihologic, în care fiecare din cele două personaje încearcă să se regăsească în celălalt până la identificare
Il est plus facile pour un chameau... (2002), de Valeria Bruni-Tedeschi - un debut în regie remarcabil, al unei actriţe remarcabile, unul din cele mai delicate filme din Europa ultimilor ani
Janis et John (2002), de Samuel Benchetrit - încă o comedie care merge, cu Sergi López, adorabil ca întotdeauna; Marie Trintignant în unul din ultimele ei roluri...
Là-haut (2002), de Pierre Schoendoerffer - cel mai plicticos film din festival
Léo en jouant "Dans la compagnie des hommes"(2003), de Arnaud Desplechin - un stil greu digerabil, nu fără personalitate, dar extrem de greoi
Moi, César 10 ans ½ 1m39 (2002), de Richard Berry - film pentru copii, care începe foarte bine, dar continuă destul de forţat; dacă scenariul ar fi renunţat la aventura londoneză, filmul ar fi avut de câştigat pe toate planurile
Monsieur Ibrahim et les fleurs du Coran (2002), de François Dupeyron - unul din acele filme înţelepte şi simple, cu o atmosferă din care nu-ţi mai vine să ieşi; foarte probabil că ar fi un mare succes de public dacă s-ar distribui şi-n România
Notre musique (2003), de Jean-Luc Godard - numele regizorului spune totul; stilul inconfundabil, cu plusurile şi minusurile lui...
Podium (2003), de Yann Moix - măcar pentru rolul unui mare actor belgian (Benoît Poelvoorde), şi filmul merită văzut; în rest, o comedie care poate să meargă, depinde în ce stare de spirit te afli
Sansa (2003), de Siegfried - film cu o mare doză de nebunie, încercând să cuprindă întreaga lume în mai puţin de 2 ore de peliculă; Roschdy Zem într-un rol care-i vine ca o mănuşă
Les Sentiments (2002), de Noémie Lvovsky - Nathalie Baye şi Jean-Pierre Bacri, un cuplu celebru pentru replicile inteligente spuse în turbioanele vieţii casnice; în filmul de faţă, ceva mai puţin spirit, ceva mai multă culoare pe ecran şi nişte interludii muzicale fanteziste
Le Souffle (2000), de Damien Odoul - experiment reuşit pe marginea crizelor şi revoltelor adolescenţei; o imagine foarte frumoasă în alb-negru
Stormy Weather (2003), de Sólveigh Anspach - încă un film foarte delicat; traumele psihice se potrivesc cum nu se poate mai bine în peisajul dezolant şi fascinant în mod egal, care e Islanda pe timp de toamnă; printre actori - Baltasar Kormákur şi Elodie Bouchez
Tirana année zéro (2001), de Fatmir Koci - coproducţie cu Albania, film apreciat la festivaluri (Veneţia), fresca unei societăţi în prag de colaps; cu umor balcanic, dar nu (din fericire) un imitator al lui Kusturica
Tiresia (2002), de Bertrand Bonello - film straniu, al unui tânăr regizor aparte (Le Pornographe), care promite foarte mult; Tiresia e al treilea film al său
Travail d'arabe (2002), de Christian Philibert - film cu un incredibil simţ al firescului, cu actori neprofesionişti ca şi Les 4 saisons d'Espigoule, care l-a consacrat pe regizor acum cinci ani
Twentynine Palms (2002), de Bruno Dumont - marea dezamăgire a festivalului, film incredibil de prost; dezamăgire cu atât mai mare, cu cât vine de la un regizor extrem de apreciat (La Vie de Jésus, L'Humanité)
La Vie promise (2001), de Olivier Dahan - dramă destul de oarecare, construită sub formă de road movie
Violence des échanges en milieu tempéré (2002), de Jean-Marc Moutout - sindicalismul hexagonal e la el acasă, ceva mai moderat decât în alte filme de profil (Ressources humaines, de Laurent Cantet ori Ça commence aujourd'hui, de Bertrand Tavernier); nu se evidenţiază prin nimic
Vodka Lemon (2003), de Hiner Saleem - umor absurd, est-european, de cea mai bună calitate, plus un melanj de naţii: producători francezi, italieni, elveţieni, armeni; regizor kurd (probabil din Kurdistanul armenesc); vorbit în rusă, kurdă şi armeană...
Wild Side (2003), de Sébastien Lifshitz - o atmosferă dezolantă (excelent construită) într-un mediu dezolant, la marginea societăţii
Retrospectiva Robert Bresson - 7 filme ale unui regizor cult, cu un stil unic
Ciclul Rithy Panh - 4 documentare ale unui regizor foarte actual [şi] pentru spaţiul românesc al memoriei recente în curs de recuperare; despre unul din cele mai atroce regimuri din istoria omenirii (cel al khmerilor roşii), la care torţionarii din România comunistă ar trebui obligaţi să se uite (eventual printr-o ordonanţă de urgenţă)
Ciclul Nicolas Philibert - 5 documentare dintre care Etre et avoir e vârful, el având de altfel un mare succes în sălile franceze de cinema anul trecut.