Dawn Way, spectacolul Teatrului Naţional din Iaşi, este o comedie afrimiană originală şi o mostră de nonconformism impus ca reţetă de stil. Regizorul Radu Afrim taie metafora lui Oleg Bogaev în felii de ironie incandescentă. Îşi controlează atent produsul ca să nu alunece în patetic. Uneori, umorul său este supradozat, iar poanta vrea să erupă cu orice preţ. Nu toate gagurile au impact.
Mai mulţi îngeri apar de nicăieri chiar în mijlocul unui drum judeţean înzăpezit şi pustiu, tocmai la timp pentru a fi accidentaţi de nişte şoferi neatenţi. La fel de imprudenţi şi de păcătoşi sunt o soţie şi amantul, doi poliţişti, un deputat şi un bodyguard, un mire şi mireasa lui, un regizor şi un compozitor, un orb şi o oarbă, doi bătrâni şi aşa mai departe.
Îngerii sunt loviţi de TIR, de maşina germană, de maşina poliţiei sau de motocicleta cu ataş. Caii-putere trec în galopul lor peste îngerii lipsiţi de vlagă. Un înger fără sutien cade sub roţile unui Logan.
În piesa dramaturgului rus contemporan, Oleg Bogaev, îngerii strigă după ajutor, dar oamenii nu le înţeleg dialectul - şi avem momentul poetic. În viziunea lui Radu Afrim, aceiaşi oameni sunt troglodiţi şi meschini, iar caracterele lor sunt de tot râsul - şi avem momentul de comic amar.
Întâlnirea cu îngerii developează caractere, punându-i pe oameni în situaţii-limită. Unii clachează, alţii au sânge rece. Toţi pică însă testul de umanitate.
Radu Afrim a montat pentru prima oară la Iaşi, iar spectacolul său este viu şi neaşteptat pentru publicul de aici. Poate fi chiar o mică revoluţie în repertoriu. La unele scene se va râde descătuşat. E bine că oamenii văd şi altceva - un spectacol atipic pentru oraşul lor. Afrim îşi continuă expansiunea, cucerind noi teritorii şi consolidându-şi reputaţia în mijlocul publicului său ţintă (17-35 de ani). Umorul lui acolo se lipeşte cel mai bine. Acolo are cea mai caldă sală.
Deşi Dawn Way este din aceeaşi familie cu Jocul de-a vacanţa [opţiune 9] sau Câtă speranţă spectacolul nu atinge cotele umorului inspirat din Jocul..., nici nu beneficiază de farmecul puternic al experienţei actorilor de la Odeon; dar este umorul lui Afrim şi este exact ceea ce-l diferenţiază şi-l face unic în România. Ironia din Dawn Way este o bucăţică din CNP-ul lui Afrim. Din acelaşi aluat a ieşit, cândva, şi joi.megaJoy, formidabila "dramă comică" pe care regizorul a montat-o la Bucureşti, la Teatrul Odeon.
Afrim, aşa cum îl ştim
Nu este ceva ce Radu Afrim n-a mai făcut până acum. Şi la Iaşi, actorii joacă deja, în momentul în care spectatorii abia îşi ocupă locul în sală, pentru că personajele trăiesc şi înainte, şi după ce se termină spectacolul. Poezia stranietăţii, "songul" live, păpuşa bătrână, îngerul la bustul gol, parodierea mentalităţilor învechite în artă, autoironia, unele frânturi de coregrafie, până şi ieşirea la aplauzele de final, a fiecărui actor care pozează în starea care îi defineşte personajul - toate aceste tipologii şi mecanisme sunt elementele care încheagă marca.
La Naţionalul ieşean, Afrim nu mai foloseşte proiecţia video ca adjectiv sau ca potenţator de aromă lirică; o introduce de-a dreptul în naraţiune şi, cu toate că trecerea de la proiecţia video la acţiunea din scenă şi sincronizarea momentelor sunt fără cusur, filmarea în sine, realizată de Alexandru Condurache, este stângace, chiar şcolărească, iar unghiurile sunt previzibile.
Actorii sunt buni, au muncit şi au făcut sacrificii, filmând sub zero grade, în viscol şi umezeală, pentru partea video, dar montajul ulterior e prea sugestiv, prea ilustrativ, devine monoton, redundant.
Lipitura teatru-film nu atinge performanţa montajului din 9 grade la Paris, spectacol regizat de Peter Kerek la Teatrul Act. Era un bun model de urmat, o fuziune reuşită între film şi teatru, pe scenă.
În Dawn Way sunt multe gaguri insuficient coapte, care scârţâie, dar şi momente antologice - scena cu mirele şi mireasa, personaje care amintesc de nişte mondeni de pe la noi, el tânăr, ea trecută de a patra tinereţe (dar care are, în loc de zestre, 800 de prieteni pe facebook). Silvia Băleanu Popa, un fel de Rodica Mandache reinventată de Afrim, arată că experienţa are greutatea ei.
Mai este şi scena cu cei doi poliţişti-infractori, care-şi trimit tot timpul bezele şi pleacă în misiune ţinându-se de mânuţe. Afrim mai parodiază şi arhaismele din teatru şi spune, printre rânduri (ajutat de Bogaev), că spectacolele unor regizori bine cotaţi sunt nişte porcării.
Spectacolul lui Radu Afrim are minime tendinţe moralizatoare, pentru că vrea în special să amuze, să distreze şi să umple din nou o sală de teatru.
Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri", Iaşi
Dawn Way (Oameni slabi de înger. Ghid de folosire)
De Oleg Bogaev
Regia: Radu Afrim
Cu: Doru Aftanasiu, Silvia Băleanu Popa, Petrică Ciubotaru, Puşa Darie, Doina Deleanu
Vezi trailerul acestei piese aici