Îngereasca lui Afrim - Dawn Way

Întîi am vrut să citesc piesa, apoi mi-am amintit că vorbim despre Afrim, iar la el textul e o plastilină din care face spectacolul şi nu postamentul acestuia. Aşa că am reportat lectura după premieră. Oleg Bogaev, autorul lui Dawn Way (Oameni slabi de înger. Ghid de folosire),  e un rus în vogă, premiat la Golden Mask-ul moscovit, iar Afrim şi-a făcut un manifest din a lansa la noi autori contemporani, de fapt, nu contemporani, ci recenţi. Mi-am închipuit că va fi vorba de marginali, caractere de nişă şi situaţii pe muchie, întrucît acesta e perimetrul predilect al regizorului. Într-un no man´s land e Angel's Eye, sediul îngerilor, unde trei băieţi şi o fată, cu bustul gol şi aripi tatuate pe spate, îşi fac încălzirea. Un individ aparent absent citeşte o carte cu spatele la public, e cineva cu putere de decizie, Dumnezeu, ne dăm seama la final; iar o tînără robustă, felliniană, Diavolul, aflăm pe parcurs, îşi etalează formele. Adăugaţi un fundal sonor electronizat şi proiecţii video prelucrate şi veţi avea tabloul scenic expus cînd spectatorii pătrund în Cubul care ţine loc de sală Naţionalului din Iaşi.

Următoarele 150 de minute fără pauză, da!, sînt un fel de road theatre, în cursul căruia îngerii, altfel tineri obişnuiţi, sînt călcaţi de maşini pentru a le pune la încercare celor de la volan umanitatea, altruismul. Sînt 13 secvenţe identice ca structură, aducînd în scenă o mulţime de păcătoşi (deţinuţi, orbi, o doctoriţă, o prostituată, un regizor, poliţişti, mireasă-mire, doi bătrîni etc.) preocupaţi în primul rînd  să le fie lor bine, să scape, şi deloc de corpurile-balast de care se debarasează aruncându-le la marginea drumului, că prea le stăteau în cale.

Teatrul românesc se află încă în "secolul regiei", iar schema de performanţă încercată de majoritatea instituţiilor, inclusiv TNI, este bifarea unei liste top ten. La Iaşi, în ordinea intrării în scenă, au fost Mihai Măniuţiu, Silviu Purcărete, Claudiu Goga, Alexandru Dabija, urmează, mi s-a şoptit confidenţial, Tompa Gabor. Strategia îşi verifică eficienţa cînd e pliată pe un program artistic coerent, proiectat în decursul mai multor sezoane. Teoretic, pregătirea oricărui  nou spectacol e / trebuie să fie un fel de şcoală, intensivă, foarte necesară pentru menţinerea trupei în formă. Cu condiţia ca invitaţii să nu lucreze între două avioane! Nu a fost cazul lui Afrim, care i-a adus pe actori la propria poetică. Aşteptat la Iaşi ca un salvator, ce-i drept, regizorul a scos multe instituţii din previzibil şi le-a pus pe roate, el a făcut ceea ce ştie foarte bine.

Dawn Way e o producţie în care îi recunoşti parafa: un imaginar dramaturgic înfăţişînd o comunitate pe buza prăpastiei; destine care se macină la extreme, între bine şi rău, mai mult rău decît bine, dar cine poate trasa precis demarcaţia?; grotescul şi derizoriul ca unice supape de defulare a tragicului; jocul cu sunetul, live, la microfon şi prelucrat, cu imaginea video, preînregistrată sau realizată în timp real; ştiinţa de a lucra cu actori foarte tineri, tineri şi la vîrsta a treia; nivele de semnificaţii.  Metafizica spectacolului se află în balansul dintre angelic si malefic, în ideea că stările pure sînt pe cale de dispariţie, iar griurile domină lumea. Cum îi stă în fire, Afrim a selectat din suita de 15 situaţii dramatice a lui Bogaev o variantă a sa, comprimînd, adaptînd, rescriind o formulă de scenariu compus din scheciuri în duet. Reprezentaţia se încălzeşte însă greu şi e inegală pe momente, în principal din cauza susţinerii actoriceşti. Abia după patru-cinci episoade, se ajunge la turaţia optimă.

Acolo unde interpreţii îndrăznesc, tandemul e rodat, iar reprezentaţia are tempo, e vie; cînd se joacă rezervat, interpreţii sînt reci, iar sincopele de ritm şi intensitate scad interesul privitorului. Numărul mare de personaje a făcut ca majorităţii actorilor să le fie distribuite mai multe partituri. Unii compun flexibil rol după rol (Silvia Băleanu Popa, Puşa Darie, Dumitru Năstruşnicu, Octavian Jighirgiu), alţii sînt cam la fel, fiecare după potenţialul creativ, dar suişurile şi coborîşurile acestea valorice afectează percepţia asupra duratei spectacolului, care pare cam lung. Mai ales că te prinzi destul de repede de schema narativă, că ea se repetă, şi te întrebi pînă cînd. Evident, e un perpetuum existenţial care reglează universul, din care nu există scăpare. La "vulnerabilităţi" se încadrează şi introducerea persiflatoare a unor moldovenisme, mai degrabă soluţii la îndemînă decît subtilităţi, menţinerea  din textul sursă a unor situaţii şi tipologii clişeizate - parlamentarul, mama surogat, cuplul de amanţi -  şi unele stîngăcii ale îngerilor.

Regizorul practică ludicul tragicomic plimbîndu-ne prin fauna umană, prin registre dramatice şi curente (absurd, grotesc, comic negru, naturalism, realism, suprarealism, oniric), arătînd, din nou, că ştie să fabrice iluzie teatrală. Sînt fragmente cînd resimţi scenicul în stomac, de pildă "creierii" din carne tocată de pe şosea, dar şi secvenţe de o poezie a tragicului care îi înfioară şi pe insensibili, gen urmele de talc ale tălpilor îngeriţei, "îngereasca" şi aripile de tot felul. Dawn Way e un spectacol bun. Nu e cel mai bun Afrim pe care l-am văzut, dar e cea mai bună producţie a TNI din ultimii ani, mulţi. Pentru Radu Afrim e destul de cuminte, l-o fi contaminat clasicizarea de cînd lucrează prin Naţionale?

Vezi trailerul acestei piese aici