Micul Prinț de la Odeon nu e un spectacol pentru copii mici - cel mai potrivit ar fi ca ei să știe deja să citească, să poată urmări o desfășurare narativă, dar să creadă în continuare în prințul care vorbește cu ființe întrupate de oameni pe ecrane bidimensionale. Scena e ca și goală - e un peisaj celest, cu stele (e adevărat, pîlpîie cam obositor) și nori pe care se proiectează imagini și text. Iar în scenă intră Micul Prinț, îmbrăcat într-o salopetă neagră, de aviator. Alexandru China-Birta, la cei 11 ani ai lui, stă singur în fața spectatorilor, timp de o oră întreagă, cu zîmbetul lui sfios, pentru a spune istoria unicului locuitor al unei mici planete, călător în Univers și extraterestru pe pămînt. În afară de el, toate celelalte personaje sînt apariții video. Chiar și Floarea (Jeanine Stavarache), tovarășa lui de viață de pe mica planetă, a cărei vanitate îl face pe Prinț să pornească în călătorie.
Micul Prinț e cartea unui anume moment din viața foarte multor copii, și a fost adaptată în toate modurile posibile, în benzi desenate, filme și piese de teatru (Richard Burton a cîștigat un Premiu Grammy pentru înregistrarea poveștii). Sînt scriitori care rămîn pentru totdeauna autorii unei singure opere - e și cazul lui Antoine de Saint-Exupéry, delicatul aviator prăbușit cu avionul său în Mediterana, la 44 de ani. "Nu vedem bine decît cu inima. Esențialul e invizibil ochilor noștri" - sînt cuvintele cu care se identifică filozofia Micului Prinț, cele pe care i le spune, în vizita lui pe Pămînt, Vulpea, ce se cere domesticită pentru a-i putea deveni prietenă. Cu blana care-o înfășoară și cu vocea ei suavă, Rodica Mandache e o Vulpe blîndă și sperioasă, dezamăgită și înțeleaptă; ea-l învață pe Micul Prinț lecția importantă a prieteniei, care face din fiecare o ființă unică pentru celălalt.
Micul Prinț a ajuns, deci, pe Planeta Verde. A fost îndrumat aici de către Geograf (Laurențiu Lazăr), cel care nu înregistrează florile pentru că sînt efemere, și s-a întîlnit deja cu Șarpele (Gelu Nițu). Printre alți aștri (norii au devenit planete), Prințul l-a întîlnit pe Regele (Mugur Arvunescu) care trebuie mereu să poruncească, pe Vanitosul (Mircea Constantinescu) care trăiește singur și nu suportă să fie criticat, pe Omul de afaceri (Ioan Batinaș) care vrea să posede stelele, pe Lampagiul (Mircea N. Crețu) care nu mai are cînd se odihni și pe Bețivul (Pavel Bartoș) care bea ca să uite că bea. Chipurile lor apar din/ pe nori și vocile - din întuneric, toate sînt arătări baroce, excesive, fantoșe. Florin Zamfirescu e vocea aviatorului, a lui Saint-Exupéry, cel eșuat în deșert și amintindu-și despre incapacitatea adulților de a înțelege. De a înțelege, de exemplu, că o pălărie nu e o pălărie, ci un șarpe boa care a înghițit un elefant.
Micul Prinț e o poveste despre singurătate, prietenie și iubire - și, înainte de a fi o istorie fabuloasă, despre călătorii printre stele și scoborîri în sălbăticie, e o poveste destul de sau foarte tristă, e o metaforă plină de poezie și de profunzime despre ce pierd adulții atunci cînd părăsesc lumea copilăriei. Meritul absolut al spectacolului făcut de Carmen Vidu nu stă în primul rînd, ca de obicei în creațiile ei, în felul în care utilizează noile tehnologii în teatru, ci în recuperarea acestei metafizici pline de inocență a cărții lui Antoine de Saint-Exupéry prin trupul, vocea și ochii unui minunat băiat de 11 ani. Nu e distractiv și nici interactiv. E pur și simplu un spectacol diafan despre cum să faci să rămîi un om bun și despre ce contează, cu adevărat, în viață.
Teatrul Odeon, București (Sala Studio)
Micul Prinț după Antoine de Saint-Exupéry
Traducere de Ileana Cantuniari
Regia: Carmen Lidia Vidu
Scenografia: Constantin Ciubotariu
Fotografii: Dani Ioniță
Operator: Neil Coltofeanu
Machiaj: Ana Mihaela Marin
Cu: copilul Alexandru China Birta și (apariții video) Florin Zamfirescu, Rodica Mandache, Gelu Nițu, Jeanine Stavarache, Mugur Arvunescu, Mircea Constantinescu, Ioan Batinaș, Mircea N. Crețu, Laurențiu Lazăr, Pavel Bartoș, Tudor Breazu