Profil. Poveste. Personaj: Viorica Cortez

O vreme, am alimentat cu interviuri emisiunea Maestro, astăzi dispărută din grilele TVR Cultural. Câteva dintre cele mai importante figuri de muzicieni contemporani - Lawrence Foster, Myung Whun Chung, Fabio Armiliato, Marijana Lipovsek, José van Dam, Fabio Biondi - s-au regăsit în acest spaţiu generos, singurul dedicat în exclusivitate Muzicienilor cu majusculă. Din rândul lor, am desprins azi interviul cel mai drag. Cu cea mai dragă. Am dorit ca în colecţia de întâlniri definitorii (ceea ce PPP este, pentru mine) să fie una dintre cântăreţele graţie cărora iubesc iremediabil şi irecuperabil opera: Viorica Cortez.
 
Personaj, fără îndoială. De la cariera ameţitoare, care a marcat episoade cu aură de legendă la viaţa particulară, şi ea o serie de suişuri şi coborâşuri din care omul a ieşit zdrelit, dar artista a fost mereu victorioasă. Existenţa Vioricăi Cortez ilustrează cel mai bine enunţul "Viaţa mea e un roman", ceea ce s-ar putea să şi fie, într-o zi.
 
Înainte de a o cunoaşte personal, întâlnirile mele cu Viorica Cortez au fost, de fapt, parcurgerea unor nesfârşite colecţii de fotografii, în care un cameleon cu alură de divă a cinematografiei italiene era fie o Carmen îndrăcită la Metropolitan Opera, fie o Marina Mnizhek cu sclipiri de Medusa la Opera Mare din Paris, fie o Dalila alunecoasă la Teatro San Carlo din Napoli, fie o Principesă Eboli ferecată în perle la Scala.
 
După ce am început să stăm de vorbă, ani şi ani, fotografiile s-au animat cu poveştile din spatele lor, multe dintre ele amuzante, altele impresionante, câteodată cu un vârf de lacrimă, mereu cu puterea de a te lăsa cu gura căscată: Raff Vallone, Joseph Losey, Franco Zeffirelli, Plácido Domingo, Rudolf Nureyev, Margherita Wallman, Leontyne Price, Jean Marais, Valéry Giscard d'Estaing, Jean-Paul Belmondo, Gina Lollobrigida, Sandor Gorlinsky, Emmanuel Bondeville, Jorge Lavelli, Claudio Abbado, Adolf Armbruster, Zubin Mehta, Georges Prêtre, Alain Delon, Franco Corelli, Robert Carsen, Daria şi Ştefan Cortez, Marcel Guguianu, Cătălina... Poveştile carierei şi vieţii Vioricăi Cortez s-au întâlnit şi s-au desfăcut de cele mai multe ori, lăsând în urma lor, ca un distilat preţios, o personalitate cu prestanţa unei contese, dar şi cu jovialitatea şi firescul unei prietene din vecini.
 
Coloana sonoră a acestei succesiuni de fotograme a venit ceva mai târziu. Printemps qui commence, portant l'esperance aux coeurs amoureux... O mângâiere de voce cu dedesubturi de abis, capabilă să foreze în cele mai întunecate cotloane ale personajului, să urce în acute vehemente şi glorioase, dar a cărei primă recomandare este senzualitatea, datul de a ţi se prelinge prin fiinţă ca o magmă de jar şi catifea şi de a-ţi arăta cât de frumoasă este muzica şi cât de frumoşi suntem noi, datorită ei.
 
Viorica Cortez, femeia frumoasă şi imperială din fotografii, povestitoarea bonomă şi pişicheră din lungi taclale, vedeta cu reşedinţa în Palais du Mazarin din Paris, devine pe scenă personajul fatal desprins dintr-o altă lume. Aceea a aleşilor meniţi să ne şlefuiască interior. À lui ma tendresse et la douce ivresse, q'un brûlant amour garde à son retour.

TVR Cultural
duminică, 17 aprilie 2011, 16:45 / luni, 18 aprilie 2011,  05:00 &14:00 / joi, 21 aprilie 2011, 23:30 / vineri, 22 aprilie 2011, 10:00

[email protected]