Parafrazând tagline-ul acestui film, ne-am putea întreba dacă Hollywoodul îşi controlează propriile producţii sau există forţe nevăzute, de dincolo de mormânt, care îl ghidează? Povestea de dragoste postumă dintre industria americană de film şi lumea schizoidă şi nebună a scriitorului Philip K. Dick frizează deja obsesia. Poate că scrierile autorului SF sunt atât de des ecranizate pentru că au două elemente cheie: o teorie complicată a conspiraţiei şi un exces de invenţie.
SF e un gen umanist, rezonant mai ales atunci când încearcă să spună ceva despre ceea ce suntem. Scanner Darkly, de exemplu, devine extrem de emoţionant când, în final, aduce un tribut prietenilor pierduţi. La fel, Blade Runner se foloseşte de imaginile cyberpunk ca de un vehicul ca să întrebe dacă oamenii pot avea vieţi împlinite, fericite, când se confruntă în orice moment cu propria mortalitate. Sunt idei high concept, dar şi o modalitate de a explora cele mai profunde frici ale noastre şi de a investiga câtă putere deţinem asupra existenţelor noastre.
Biroul care ne controlează vieţile
Ca şi filmele citate, The Adjustment Bureau e o adaptare după Phillip K. Dick şi jonglează cu teme similare. Matt Damon interpretează un politician care devine conştient de existenţa unor superoameni dintr-o organizaţie fantomatică ce-i manipulează viaţa. E forţat să lupte împotriva controlului lor ca să poată fi împreună cu dansatoarea interpretată de Emily Blunt. Supravegheat de Preşedinte (un fel de Dumnezeu), Biroul trebuie să se asigure că vieţile muritorilor nu se abat de la un plan atent ticluit. Intrigant. Filmul, regizat de George Nolfi, scenaristul lui Bourne, conţine toate mărcile K. Dick: e infuzat de paranoia şi jonglează cu false identităţi.
Angajaţii Biroului - toţi în costume impecabile, misterioşi, se asortează perfect cu o canava enigmatică newyorkeză. Abilitatea acestora de a folosi orice fel de uşi ca portaluri este un motiv vizual frapant. Şi mai interesant, forţele supranaturale sunt combinate cu slăbiciuni de caracter, aşa că lucrătorii destinului suferă de epuizare emoţională pentru că lucrează în slujba unui plan pe care nu-l înţeleg. Damon, actor care nu-i în stare să facă un rol prost, este, din nou, excelent în rolul unui bărbat care luptă pentru alegerile sale şi care e sfâşiat între presiunea Biroului şi cea politică. Cu figura lui de everyday man şi cu stilul său de joc reţinut, izbuteşte aproape miraculos să exprime tumult interior. Chimia dintre el şi Blunt e tulburătoare şi reală.
Din păcate, puterile Biroului sunt prost definite şi Nolfi nu e sigur dacă trebuie sau nu să-l ia în serios, mai ales în momentele sufocate de dialogurile proaste. În plus, există şi câteva sincope logice ce subminează dilema morală din centrul poveştii. Însă e admirabil că The Adjustment Bureau îşi pune întrebări profunde şi că o face aruncând pe ecran un cuplu de care-ţi pasă cu adevărat.